Toată încărcătura primului vas plin cu alimente ajuns în Gaza a fost descărcată / ONG: Întreaga marfă este în curs de pregătire pentru distribuție
Încărcătura primei ambarcaţiuni de ajutor umanitar care a sosit vineri în Fâşia Gaza din Cipru a fost descărcată şi va putea fi distribuită populaţiei ameninţate cu foametea după mai bine de cinci luni de război, a anunţat sâmbătă ONG-ul responsabil cu operaţiunea, transmite AFP, transmite Agerpres.
„Întreaga marfă a fost descărcată şi este în curs de pregătire pentru distribuţie în Gaza”, a declarat World Central Kitchen într-un comunicat transmis AFP. ONG-ul nu a precizat când şi unde va fi distribuit acest ajutor.
Această încărcătură de aproape 200 de tone de alimente, potrivit ONG-ului, a fost transportată din Cipru cu o barjă remorcată de vasul ONG-ului spaniol Open Arms, care a plecat marţi din portul cipriot Larnaca.
Încărcătura a fost apoi conectată la un debarcader temporar şi încărcată în 12 camioane. Transportul urmează să fie folosit pentru a pregăti mesele pentru locuitorii din nordul Fâşiei Gaza, unde situaţia umanitară este catastrofală.
Armata israeliană a declarat vineri că a supus nava „unu control complet de securitate” şi a desfăşurat trupe „pentru a securiza zona” în care marfa a fost descărcată, pe coasta de sud-vest a oraşului Gaza.
Această ambarcaţiune a fost prima care a folosit un coridor maritim deschis din Cipru, cea mai apropiată ţară din UE de Fâşia Gaza, în contextul unei urgenţe umanitare şi a ajutorului insuficient care soseşte pe uscat.
Comunitatea internaţională şi ONG-urile subliniază însă că acest coridor maritim şi lansările aeriene de ajutor nu pot înlocui rutele terestre.
Bucătarul hispano-american Jose Andres, fondatorul World Central Kitchen, a salutat succesul operaţiunii într-un mesaj publicat pe X. „Am reuşit! (…) A fost un test de învăţat. Putem aduce mii de tone (de ajutor) în fiecare săptămână”, a dat el asigurări.
World Central Kitchen, la care Emiratele Arabe Unite sunt parteneri, încarcă în prezent o a doua navă la Larnaca, a cărei dată de plecare în Gaza nu a fost comunicată.
De altfel, agenţia de presă emiriană WAM a citat vineri un comunicat al Ministerului de Externe al EAU care atrăgea atenţia că actuala catastrofă umanitară din Fâşia Gaza necesită adoptarea unei abordări colective internaţionale pentru a atenua imediat daunele aduse civililor nevinovaţi, prin asigurarea unei livrări de ajutor urgente, sigure, nestingherite şi durabile.
Ministerul EAU a reafirmat că coridorul maritim face parte dintr-un efort susţinut şi dedicat pentru creşterea fluxului de ajutor umanitar şi de mărfuri comerciale prin toate rutele posibile.
WAM aminteşte că până în prezent Emiratele Arabe Unite au livrat 21.000 de tone de provizii cu caracter urgent – inclusiv alimente, apă şi articole medicale – cu ajutorul a 213 zboruri, opt airdrop-uri, 946 camioane şi două nave. Totodată, EAU au desfăşurat o serie de proiecte de ajutor durabil şi au oferit asistenţă medicală civililor din Gaza prin înfiinţarea unui spital de campanie în sudul Fâşiei Gaza, în afara spitalului plutitor ancorat în portul Al-Arish din Egipt.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank