G4Media.ro

Tom Cruise va prezenta cel mai recent film al francizei „Misiune: Imposibilă”…

Sursa Foto: Facebook/ Mission Imposible

Tom Cruise va prezenta cel mai recent film al francizei „Misiune: Imposibilă” la Festivalul de la Cannes 2025

Actorul american Tom Cruise va fi prezent la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de la Cannes, pe 14 mai, pentru a prezenta cel mai recent film produs în cadrul francizei „Mission: Impossible” („Misiune: Imposibilă”), în afara competiţiei, au anunţat marţi organizatorii evenimentului, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Mission: Impossible – The Final Reckoning”, care va încheia această saga de acţiune, este una dintre cele mai aşteptate superproducţii cinematografice ale anului 2025. Lungmetrajul va fi lansat pe 21 mai în cinematografele franceze, cu două zile înainte de premiera sa din Statele Unite.

Revenirea starului hollywoodian Tom Cruise, în vârstă de 62 de ani, la trei ani după ce a sosit cu un elicopter pe Croazetă pentru a lansa „Top Gun: Maverick”, are potenţialul de a fi unul dintre evenimentele marcante ale Festivalului de la Cannes 2025, la o zi după deschiderea sa.

Tom Cruise va fi însoţit de Christopher McQuarrie, care a preluat de la jumătatea anilor 2010 regia filmelor produse în cadrul acestei francize, una dintre cele mai profitabile din istoria cinematografiei.

Precedentul film din această serie, cel de-al şaptelea, intitulat „Mission: Impossible – Dead Reckoning”, l-a avut ca protagonist pe Tom Cruise, interpretul personajului Ethan Hunt, care se luptă cu o inteligenţă artificială machiavelică.

Filmul care va fi prezentat la Cannes, filmat în acelaşi timp cu precedentul, reprezintă cel de-al doilea capitol al aceluiaşi proiect şi ar trebui, în teorie, să marcheze sfârşitul francizei „Misiune: Imposibilă”.

O altă legendă a cinematografiei americane, Robert De Niro, a cărui prezenţă pe covorul roşu de la Cannes a fost anunţată luni, va primi un Palme d’Or onorific în timpul ceremoniei de deschidere a festivalului.

Titlurile filmelor alese în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, care se va desfăşura în perioada 13 – 24 mai, vor fi dezvăluite joi într-o conferinţă de presă.

Ca în fiecare an, aproximativ 20 de filme vor fi proiectate în competiţia oficială. În 2024, trofeul Palme d’Or a fost câştigat de lungmetrajul „Anora”.

Juriul competiţiei oficiale va fi prezidat în acest an de actriţa franceză Juliette Binoche.

Ceremoniile de deschidere şi de închidere, transmise de France Televisions şi Brut, îl vor avea ca maestru de ceremonii pe actorul şi umoristul francez Laurent Lafitte.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.