G4Media.ro

Tomac, în vizită în Valea Timocului: Serbia nu respectă protocolul bilateral privind…

Sursa foto: Facebook Eugen Tomac

Tomac, în vizită în Valea Timocului: Serbia nu respectă protocolul bilateral privind protecția minorităților naționale. Voi solicita efectuarea unei vizite în cel mai scurt timp a unei delegații a Parlamentului European

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac, aflat într-o vizită în Valea Timocului, afirmă că Serbia nu respectă protocolul bilateral privind protecția minorităților naționale și anunță că va solicita efectuarea unei vizite în cel mai scurt timp a unei delegații a Parlamentului European.

Tomac amintește, într-o postare pe Facebook, că România a condiționat atunci parcursul european al Serbiei de semnarea protocolului bilateral privind protecția minorităților naționale. „Deși documentul a fost semnat, acesta nu este respectat”, spune europarlamentarul.

Acesta precizează că românii din Serbia au aceleași revendicări de ani de zile: educație în limba română, recunoașterea cultului ortodox român și, bineînțeles, sprijin pentru crearea de instituții media în limba română.

„Am plecat din Serbia cu ferma convingere că este absolut necesar să readuc în atenția oficialilor europeni, dar și a decidenților statului român situația românilor din Serbia. Această problematică nu mai poate fi tratată doar ca o chestiune sensibilă. Pentru rezultate concrete, este nevoie de acțiune imediată și hotărâtă”, afirmă Tomac.

Europarlamentarul spune că le va explica colegilor din Parlamentul European de la Bruxelles, dar și, oficial, Comisiei Europene, de ce negocierile în relația cu Belgradul trebuie tratate cu mult mai multă seriozitate în ceea ce privește drepturile minorităților naționale.

Postarea integrală a lui Eugen Tomac:

Vizită la românii din Valea Timocului

Am răspuns cu multă plăcere invitației de a participa, ieri, la două evenimente ale comunității românești din Serbia de răsărit.

În urmă cu aproape 10 ani, această regiune a suscitat discuții aprinse în Consiliul European, iar liderii europeni trebuiau să decidă dacă Serbia avea să devină stat candidat la UE.

România a condiționat atunci parcursul european al Serbiei de semnarea protocolului bilateral privind protecția minorităților naționale. Deși documentul a fost semnat, acesta nu este respectat.

De-a lungul anilor, am fost de multe ori în Serbia și tot de atâtea ori am atenționat autoritățile din ambele state cu privire la încălcarea drepturilor minorităților.

Astăzi sunt din nou aici pentru a observa, la fața locului, cum stau lucrurile în realitate în comunitatea românească din Valea Timocului. Apoi, le voi explica colegilor din Parlamentul European de la Bruxelles, dar și, oficial, Comisiei Europene, de ce negocierile în relația cu Belgradul trebuie tratate cu mult mai multă seriozitate în ceea ce privește drepturile minorităților naționale.

Prima acțiune la care am participat a fost inaugurarea unui birou pentru comunitatea românească (a se citi corect: românească, nu vlahă) a Consiliului național al minorității naționale române (CNMNR) în orașul Kucevo din districtul Braničevo. Cu acest prilej, am discutat, alături de domnul Daniel Magdu, președinte CNMNR din Serbia, cu profesori, antreprenori și alte categorii sociale provenite din rândul minorității românești despre preocupările și așteptările lor. Românii de aici au aceleași revendicări de ani de zile: educație în limba română, recunoașterea cultului ortodox român și, bineînțeles, sprijin pentru crearea de instituții media în limba română.

Am constatat cu satisfacție că identitatea culturală autentică a românilor din această regiune este puternic legată de tradiții; port, cântec și dans popular, pe care le transmit din generație în generație cu foarte multă grijă. Această realitate poate fi descoperită la Festivalul “Joc Românesc”, desfășurat în comuna Jitcovița (Žitkovica), eveniment organizat în fiecare an, din 2007 până în prezent, sub coordonarea lui Ivica Glișici, preşedintele Forumului European pentru Istorie şi Cultură, filiala Serbia. Deși este cel mai mare eveniment cultural al românilor din această regiune, niciun oficial local, regional sau național nu a participat. Singurul aspect care merită apreciat este faptul că pentru prima dată, ediția din acest an a fost organizată cu sprijinul Consiliului național al minorității naționale române din Serbia.

Am plecat din Serbia cu ferma convingere că este absolut necesar să readuc în atenția oficialilor europeni, dar și a decidenților statului român situația românilor din Serbia. Această problematică nu mai poate fi tratată doar ca o chestiune sensibilă. Pentru rezultate concrete, este nevoie de acțiune imediată și hotărâtă.

În calitate de membru al Delegației la Comisia parlamentară de asociere Uniunea Europeană – Serbia, voi solicita efectuarea unei vizite oficiale de lucru în cel mai scurt timp, atât la Belgrad, cât și în Valea Timocului a unei delegații a Parlamentului European, pentru a evalua situația drepturilor minorităților din Serbia.

Consider, fără îndoială, că Serbia trebuie să devină stat membru al UE și este necesar să o susținem în acest proces. În același timp, Belgradul are obligația să creeze toate condițiile necesare pentru ca fiecare minoritate națională să se simtă protejată și respectată, iar eu voi veghea ca acest lucru să se întâmple.

Sursa foto: Facebook Eugen Tomac

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Partidele mafiote si corupte mai rau fac minoritatilor.

  2. Ce caută Tolomac pe acolo? Nu mai intră pmp în parlament niciodata

  3. Cam tarziu. Serbia a reusit deja sa suprime identitatea romanilor de pe Morava si Timoc. Un genocid identitar a avut loc sub privirile indiferente ale statului roman. 300 de mii de romani au fost asimilati fortat.

  4. Românii din Timoc sunt nativi acolo. Sârbii au apărut mult mai târziu. Adică prigoană, deznaționalizare, teroare, niciun drept.
    Ce animale și sârbii ăștia. 1000 de ani de creștinism și nimic. Inimi de piatră!

  5. Faptul că PMP nu a intrat în Parlament e o pierdere pentru România. Eugen Tomac este parlamentar european și are tot dreptul să monitorizeze Acordul semnat de Serbia privind respectarea drepturilor minorității române ( vlahe ) in Valea Timocului.
    Cu veto-ul României Serbia va fi mereu respinsă.
    Exista motive suficiente pentru veto: nerespectarea unor decizii judecătorești definitive a unor instanțe din Romania, nerespectarea drepturilor unor minorități, spălarea de bani rusești, traficul și contrabandă tolerata de Serbia, etc.