G4Media.ro

Toni Greblă: Autoritatea Electorală Permanentă nu a fost consultată privind referendumul din…

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Toni Greblă: Autoritatea Electorală Permanentă nu a fost consultată privind referendumul din București, Biroul Electoral Central nu are nicio atribuţie

Autoritatea Electorală Permanentă nu a fost consultată în legătură cu organizarea unui referendum local în Capitală în acelaşi timp cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat, joi, preşedintele AEP, Toni Greblă, menţionând că, pe actuala legislaţie, Biroul Electoral Central nu are nicio atribuţie în acest demers, transmite Agerpres.

„Am văzut şi eu dezbaterea din spaţiul public, am văzut că a fost adoptată şi o hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Până acum, vorbesc în numele Autorităţii Electorale Permanente, nu am fost consultaţi în legătură cu un asemenea eveniment. Nu ştim şi nu puteam să intrăm în dezbaterea politică în legătură cu organizarea acestuia. După ce vom fi sesizaţi în legătură cu acest aspect, vom vedea care sunt prevederile legale, vom studia practica constantă în materie de referendum şi vom avea un punct de vedere, dar atunci când ni se va solicita”, a explicat Greblă, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că BEC nu are nicio atribuţie în privinţa referendumurilor locale. „Fiind membru de drept şi al Biroului Electoral Central, pot să vă spun că, pe actuala legislaţie, în ceea ce priveşte referendumurile locale, Biroul Electoral Central nu are nicio atribuţie”, a afirmat Toni Greblă.

Consiliul General al Capitalei a aprobat, luni, organizarea unui referendum local pe data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. Bucureştenii vor fi invitaţi să răspundă la trei întrebări. Două întrebări, propuse de primarul general al Capitalei, vizează modul de împărţire a banilor între PMB şi Primăriile de sector, precum şi eliberarea autorizaţiilor de construire în Bucureşti, iar a treia, la iniţiativa PSD, se referă la combaterea consumului de droguri în şcoli.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Ia sa vezi daca faceau Firea sau Baluta referendum local… ce de atributii isi gasea acest atarnator de functii inalte prin excelenta.

  2. Ce față dospita are! Cred că-i machitor fruntaș. Normal că dacă era primar un psd-ist, se făcea preș.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.