G4Media.ro

Toni Kroos, după ce UEFA a recunoscut henţul lui Cucurella la meciul…

Photo by Fabrice COFFRINI / AFP

Toni Kroos, după ce UEFA a recunoscut henţul lui Cucurella la meciul Germaniei cu Spania: Le-a luat trei luni să-şi dea seama că a fost un henţ pe care aproape toată lumea a putut să îl vadă într-o secundă

Fostul internațional german Toni Kroos regretă că UEFA a avut nevoie de aproape trei luni pentru a recunoaște hențul comis de Marc Cucurella, în sfertul de finală al Euro 2024, pierdut de Germania în fața Spaniei cu scorul de 1-2, pe 5 iulie, relatează News.ro.

„Le-a luat trei luni să-și dea seama că a fost un henț pe care aproape toată lumea l-a văzut într-o secundă”, a comentat luni Toni Kroos, care s-a retras din fotbalul profesionist după acest Campionat European și care, într-un mod inedit, se află pe lista candidaților la Balonul de Aur, cel mai râvnit premiu individual din fotbal. „Asta mă liniștește foarte mult. Pot să mă numesc acum campion european pentru că au confirmat-o oficial? Nu prea cred”, a adăugat el.

Comisia de Arbitri UEFA a confirmat că arbitrul englez Anthony Taylor a comis o eroare neacordând penalty pentru hențul lui Marc Cucurella din prelungirile meciului Spania – Germania, disputat în sferturile de finală ale Euro 2024. În minutul 106, Jamal Musiala a șutat la poarta ibericilor, iar Marc Cucurella a blocat balonul cu mâna stângă.

Deși hențul părea evident, arbitrul Anthony Taylor a considerat că fundașul de la Chelsea nu a avut intenția de a lovi mingea, deoarece își retrăgea mâna. Cum faza nu a fost analizată nici de VAR, nu s-a dictat henț și penalty, iar Spania a câștigat meciul printr-un gol marcat de Mikel Merino în minutul 119.

Spania s-a calificat în semifinale cu victoria împotriva Germaniei, scor 2-1, iar ulterior a câștigat titlul european, învingând Anglia în finală cu același scor, 2-1.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează