Topul țărilor în care s-au efectuat cele mai multe vaccinări / România, pe primele locuri în UE / Marii producători cu care a încheiat contracte Uniunea Europeană și cantitățile angajate
Comisia Europeană nu dorește să sufere din nou goluri în livrări, crește numărul de doze achiziționate și se pregătește să autorizeze un nou vaccin în următoarele săptămâni, cel de la Johnson & Johnson, scrie El Diario, citată de Rador.
Comisia Europeană a stabilit data de 21 septembrie, ultima zi a verii, ca dată pentru vaccinarea a 70% din populația adultă din întreaga UE, scrie El Diario.
În prezent, doar Malta este aproape de imunizarea completă a 4% din populație – vaccinurile aprobate până acum necesită două doze – urmată de Danemarca cu 2,96%, România cu 2,50% și Spania cu 2, 32%, în pozițiile de conducere ale blocului comunitar.
Vaccinarea contra Covid-19 în lume
Procentul persoanelor complet vaccinate în fiecare țară și dozele administrate în total și la o sută de locuitori
Țara /Doze totale / Doza 100 locuitori / 2 doze
Israel – 6.758.861 / 78,08 / 31,05%
EAU – 5.198.725 / 52,57 / 2,53%
Regatul Unit – 16.122.272 / 23,75 / 0,80%
Statele Unite – 55.220.364 / 16,68 / 4,54%
Bahrain – 252.990 / 14,86 –
Chile – 2.375.725 / 12,43 / 0,29%
Malta – 53.647 / 12,14 / 3,87%
Serbia – 817.000 / 9,35 / 2,08%
Maldive – 50.047 / 9,25 –
Danemarca – 421.827 / 7,28 / 2,96%
Elveția – 540.066 / 6,24 –
România – 1.197.089 / 6,22 / 2,50%
Islanda – 20.031 / 5,87 / 1,74%
Lituania – 157.304 / 5,78 / 2,02%
Slovenia – 119.346 / 5,74 / 2,30%
Polonia – 2.159.146 / 5,70 / 1,74%
Slovacia – 311.299 / 5,70 / 1,27%
Norvegia – 304.780 / 5,62 / 1,32%
Spania – 2.624.512 / 5,54 / 2,32%
Grecia – 575.766 / 5,52 / 1,71%
Sursa: Our World in Data creat cu Datawrapper
Mai multe doze pe drum
În acest scenariu, miercuri, Comisia Europeană a anunțat o serie de știri care merg mână în mână: a confirmat cumpărarea a 200 de milioane de doze Pfizer – în ianuarie, Bruxelles-ul a avansat deja că până la 600 de milioane de doze au fost contractate cu Pfizer, dar miercuri laboratorul și executivul comunitar au parafat achiziția a 200 de milioane, ceea ce duce la 500 de milioane planificate pentru 2021–;
De asemenea, a încheiat un nou contract pentru 300 de milioane de doze suplimentare de vaccin Moderna, pe lângă cele 160 de milioane de doze achiziționate în noiembrie (80 plus 80).
La toate acestea, se adaugă faptul că marți, Agenția Europeană a Medicamentului a primit cererea de comercializare a vaccinului Janssen / Johnson & Johnson împotriva COVID-19, acesta putând deveni al patrulea vaccin, după cele ale BioNTech / Pfizer, Moderna și AstraZeneca, disponibil în Uniunea Europeană. Pe baza termenelor preconizate, vaccinul Janssen ar putea fi autorizat în trei până la patru săptămâni.
„Prioritatea noastră este să ne asigurăm că toți europenii au acces la vaccinuri anti-COVID-19 sigure și eficiente, cât mai curând posibil”, a declarat miercuri Von der Leyen, adăugând: „Trebuie să ne adaptăm și să răspundem și mai rapid la noile variante”.
Contracte semnate
Comisia Europeană a semnat contracte cu AstraZeneca (400 de milioane de doze), Sanofi-GSK (300 de milioane de doze), Johnson & Johnson (400 de milioane de doze), BioNTech-Pfizer (până la 600 de milioane de doze, deși miercuri au confirmat livrarea de 500 de milioane), CureVac (405 milioane de doze) și Moderna (160 milioane de doze plus cele 300 din această miercuri).
Și are discuții exploratorii cu firma farmaceutică Novavax, în vederea achiziționării a până la 200 de milioane de doze, și cu Valneva, pentru a cumpăra până la 60 de milioane de doze.
Dar, pe lângă noile doze achiziționate și procesul de autorizare a unui nou vaccin, Bruxelles-ul dorește să accelereze procedurile pentru vaccinuri noi având în vedere variantele și mutațiile. Comisia Europeană dorește, de asemenea, „să adapteze cadrul de reglementare pentru a permite aprobarea unui vaccin cu un set mai mic de date suplimentare trimise în mod continuu către EMA”, precum și „să ofere îndrumările Agenției Europene pentru Medicamente pentru producători, astfel încât datele variantelor să fie cunoscute din timp”.
De asemenea, dorește să „faciliteze certificarea locurilor de producție noi sau reutilizate prin implicarea timpurie a autorităților de reglementare” și „să ia în considerare o nouă categorie de autorizații de urgență pentru vaccinuri la nivelul UE, cu responsabilitate partajată între statele membre”.
Desigur, menține îndoieli cu privire la vaccinul rusesc Sputnik V. Agenția Europeană a Medicamentului a susținut că nu a primit niciodată o cerere oficială de evaluare pentru autorizarea produsului, iar Comisia Europeană a subliniat că, pentru a primi aprobarea, este esențial că vaccinul să fie fabricat în UE. Și, deocamdată, acest lucru nu se întâmplă cu Sputnik.
Mai mult, miercuri, Ursula von der Leyen a subliniat un nou element de suspiciune: „Ne întrebăm de ce Rusia oferă, cel puțin teoretic, milioane și milioane de doze întregii lumi, în timp ce nu face progrese suficiente cu propria sa campanie de vaccinare”.
Președintele Comisiei a indicat că, Sputnik V „nefiind produs în UE”, Comisia Europeană ar trebui „să efectueze inspecții la centrele de producție”, pentru a garanta respectarea standardelor impuse de autoritățile comunitare.
Sursa: El Diario/ Rador/ Traducerea Cristina Zaharia
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii