Tortură, maltratare și cenzurarea rețelelor sociale: ONG-urile trag un nou semnal de alarmă cu privire la abuzurile lui Erdogan în Turcia
Ca urmare a adoptării unei legi care consolidează controlul autorităților turceşti asupra rețelelor de socializare, Human Rights Watch denunță cazuri recente de tortură în această țară.
Două alerte într-o singură zi. Miercuri, 29 iulie, Turcia a făcut obiectul mai multor acuzații cu privire la întărirea regimului său. Dimineaţa, Parlamentul turc a adoptat o lege care consolidează considerabil controlul autorităților asupra rețelelor de socializare precum Twitter și Facebook.
Mai multe ONG-uri și-au exprimat îngrijorarea cu privire la acest text foarte controversat și, în ultimele săptămâni, mulți internauți au reacționat online la proiectul de lege, grupându-se în spatele hashtagului „Nu te atinge de rețeaua mea socială”. Acest text, care potrivit partidului lui Recep Tayyip Erdogan își propune să pună capăt insultelor online, a fost prezentat după ce fiica și ginerele președintelui au fost insultaţi pe Twitter.
Tot miercuri, la scurt timp după anunț, Human Rights Watch le-a cerut autorităților turce să investigheze şi presupuse cazuri de tortură și maltratare comise de către forţele de ordine din Istanbul și din sud-estul țării. Într-un raport, ONG-ul susține că „există dovezi credibile care arată că polițiștii și paznicii din cartierele turceşti au comis abuzuri grave împotriva a cel puțin 14 persoane în șase incidente din oraşul Diyarbakir (sud-est) și Istanbul în ultimele două luni”. Potrivit ONG-ului, cazurile raportate urmează „unei serii îngrijorătoare de arestări violente, bătăi și alte tipuri de abuzuri”.
În iunie, Parlamentul turc a aprobat un proiect de lege controversat care a întărit considerabil puterile „paznicilor de cartier”. Aceștia, care patrulează noaptea pentru a raporta tulburările publice, au acum aproape aceleași puteri ca poliția și, în special, pot purta și utiliza o armă de foc.
În două dintre cazurile raportate de Human Rights Watch, polițiştii au intrat în case și au instigat câinii să atace victimele într-un asalt care a lăsat urme de mușcături pe corpul acestora. În alte două cazuri, deținuții suspectați că ar fi fost implicaţi într-un atac mortal asupra polițiștilor au fost bătuți și abuzați, potrivit imaginilor distribuite de conturi private pe reţelele de socializare.
Autoritățile au respins pur și simplu acuzațiile de abuz, fără să investigheze, deși Human Rights Watch spune că a examinat documentele legale și medicale referitoare la cazurile raportate și a intervievat martori, victimele, avocații și familiile acestora.
„Reflexul de a nega abuzurile poliției în fața rapoartelor privind utilizarea violenței, torturii și a relelor tratamente […] ne este trist familiar, dar este inacceptabil”, a declarat Tom Porteous, directorul adjunct de programe al ONG-ului.
În ceea ce privește rețelele de socializare, Tom Porteus consideră că acestea sunt „de o importanță primordială pentru multe persoane care le folosesc pentru a se informa. Această lege anunță o perioadă întunecată a cenzurii online”. Legea în cauză vine la mai puțin de o lună după ce președintele Recep Tayyip Erdogan a cerut „aducerea ordinii” în rețelele de socializare, unul dintre ultimele spații în care turcii încă se pot exprima liber.
Conform textului, rețelele sociale cu peste un milion de conexiuni unice pe zi, precum Twitter și Facebook, trebuie să aibă acum un reprezentant în Turcia și să se supună instanțelor care solicită eliminarea anumitor conținuturi. Acești giganţi digitali trebuie să stocheze și datele utilizatorilor lor din Turcia. Nerespectarea acestor obligații poate duce la amenzi și reducerea lățimii de bandă.
Apărătorii libertății de exprimare îl acuză însă pe președinte că încearcă să cenzureze rețelele sociale. Legea adoptată miercuri „va consolida capacitatea guvernului de a cenzura conținut digital și de a judeca utilizatori de Internet”, a declarat Andrew Gardner, cercetător în Turcia la ONG-ul Amnesty International. „Este o încălcare clară a dreptului la libertatea de exprimare online”, a adăugat el, subliniind că mulți utilizatori turci de internet se autocenzurează „de frica de a nu irita autoritățile”.
Potrivit celui mai recent „raport de transparență” al Twitter, în prima jumătate a anului 2019, Turcia se afla în fruntea țărilor care solicitau eliminarea unor conținuturi de pe rețeaua socială cu peste 6.000 de cereri.
Sursa: Le Nouvel Observateur / Traducerea: Rodezia Costea (Rador)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu