G4Media.ro

Tot mai multi americani cred că Trump va fi reales în 2020.…

clone tag: 2821297220494019256

Tot mai multi americani cred că Trump va fi reales în 2020. Opinii pe marginea unui sondaj

Majoritatea americanilor crede că Donald Trump va câștiga un al doilea mandat de presedinte al Statelor Unite în urma alegerilor care vor avea loc în luna noiembrie a anului viitor, perioada favorabilă pe care o traversează economia SUA fiind factorul decisiv în eventuala realegere a republicanului. Aceasta este concluzia unui sondaj de opinie realizat la cererea CNN, care mai arată ca Trump are mari șanse să rămână la Casa Alba chiar dacă, în afară de economie, opiniile americanilor asupra altor aspecte legate de actuala administrație de la Washington sunt, în mare parte, negative.

Analiștii americani afirmă ca sondajul dezvaluie cel puțin doua lucruri importante: 1) starea economiei Statelor Unite va fi, foarte probabil, cea care va decide scrutinul din 2020 și 2) rata de popularitate a lui Trump continuă să ramână stabilă, în ciuda felului majoritar negativ în care este prezentat în presa de peste Ocean și a numeroaselor scandaluri care au afectat administrația republicană. Ce alte lucruri aflăm din ancheta institutului SSRS?

Noul sondaj indica faptul că 54% dintre respondenți consideră că Trump va câștiga alegerile din 2020, în timp ce 41% cred că el le va pierde. Un procent mai mare dintre ei sunt înclinați să spună că Trump va câștiga alegerile următoare decât numarul celor care credeau că Barack Obama va câștiga un al doilea mandat în mai 2011, într-un sondaj realizat imediat după moartea lui Osama bin Laden (50% dintre respondenti s-au declarat atunci convinși că Obama va câștiga al doilea mandat la Casa Alba).

Rezultatele anchetei de opinie sunt interesante și surprinzătoare din mai multe puncte de vedere:

* De la bun început, trebuie precizat că sondajul a fost realizat de institutul SSRS la cererea CNN, un canal media care prezintă constant, în mod negativ, actuala administrație de la Washington. Acest lucru nu face decât să ofere satisfacție republicanilor și să confirme, în opinia lor, că părerile americanilor legate de Trump sunt diferite față de cele pe care media americană, în majoritatea ei liberală, le oferă despre liderul de la Casa Albă.

* Proporția americanilor care cred ca Trump va ramâne liderul americanilor și după 2020 s-a modificat radical din decembrie 2018, când o majoritate de 51% susținea că republicanul nu va obține un al doilea mandat de președinte. Astăzi, 54% consideră că el are șanse reale la un nou mandat, iar numărul acestora este în creștere. În opinia experților, explicația este una cât se poate de simplă: starea economiei americane.

Economia continuă să reprezinte principalul avantaj al președintelui Trump în rândul opiniei publice. Per ansamblu, 7 din 10 respondenți spun că economia este în stare bună, un număr aproximativ egal cu cel înregistrat în martie, iar 52% susțin că aprobă felul în care Trump gestionează economia. Așa cum remarca si CNN, acest sondaj marchează un moment semnificativ în cursul președinției Trump datorită numărului mare al celor care afirma că economia este într-o formă „foarte bună” (28%). Este cel mai bun procent pentru un președinte după 2000.

Cel de-al doilea factor pozitiv pentru Trump în sondaj este legat tot de economie: ajutarea clasei de mijloc. În acest sens, 44% dintre respondenți îl aprobă pe președinte, în timp ce 49% îl dezaprobă. Chiar dacă această rată continuă să fie negativă, este o îmbunătățire cu 5% față de primul an al președinției lui Trump, când doar 39% dintre americani au aprobat felul în care Trump ajută clasa de mijloc.

Asa cum am mai afirmat și cu alte ocazii, economia americană este puternică şi traversează o perioadă de creştere importantă. Optimismul economic din Statele Unite şi efectul său asupra americanilor a fost remarcat şi de analisti, care afirmă constant ca „economia este foarte importantă pentru înțelegerea alegerilor făcute de votanţii americani.”

Sondajul confirmă că, până la urmă, starea economiei Statelor Unite este principala preocupare a majorităţii alegătorilor americani. În acest context, menţinerea unei economii puternice este esenţială pentru ca popularitatea preşedintelui Trump să rămână la peste 40 de procente şi el să continue să aibă şanse semnificative la scrutinul din 2020. De aceeea, analiştii cred că, pe lângă cei aproximativ 30% care formează baza sa electorală solidă, Trump se mai bucură de sprijinul unui segment de cel puţin 12-15% din alegătorii americani care ţin cont foarte mult de starea economiei. Dacă aceasta va continua să evolueze pozitiv, e foarte probabil ca susţinerea lor pentru Trump să continue şi chiar să crească.

* Ancheta a indicat si faptul ca a crescut numărul celor consideră ca Trump va fi reales președinte, în ciuda faptului ca nu sunt de acord cu modul în care el se achită de rolul de lider al Americii. Astfel, în decembrie trecut, 81% din membrii acestui grup de respondenți s-au declarat convinși că președintele va pierde alegerile. Numărul acestora a scăzut însa acum la 67%, iar explicația ține tot de starea economiei. Analiștii consideră că cifrele favorabile ale președintelui reprezintă o problemă pentru democrați. Nu doar că rezistența lor față de Trump pare că se erodează, dar, în ciuda a peste douazeci de candidați, democrații nu reușesc să se unească în jurul unui nume puternic care să reprezinte o amenințare serioasă pentru republican, în perspectiva alegerilor viitoare.

* Față de sondajul similar din decembrie 2018, numărul celor care aprobă activitatea președintelui Trump și cred că el va câștiga scrutinul de anul viitor a rămas, în mare parte, același (88% în ultimul sondaj, față de 85% în decembrie trecut).

* Așa cum s-a întâmplat constant în anii care au trecut de la preluarea de catre Trump a mandatului la Casa Albă, cei care dezaprobă performanțele președintelui o fac mai ales din cauza comportamentul său. Chestionați în legatură cu motivele pentru care îl contestă pe Trump, respondenții au oferit ca răspunsuri: minciunile președintelui (13%), rasismul sau (11%), incompetența (11%) și faptul că nu are o atitudine prezidențială (7%).

* Pe de altă parte, cei care aprobă modul în care Trump își desfasoară munca de președinte se concentrează asupra realizărilor sale și asupra unor probleme specifice. Aproximativ un sfert dintre ei (26%) citează economia ca fiind principalul motiv pentru care îl sprijină, 12% spun că îl susțin pentru că și-a respectat promisiunile din campanie, 9% afirmă că liderul de la Casa Albă realizează lucruri sau face chiar mai mult decât alți președinți, 8% mentionează ratele scăzute ale somajului și 5% indică politicile sale la frontiera de sud cu Mexicul.

* În ceea ce priveste alte chestiuni, Trump a înregistrat cifre constant negative: comerțul exterior (41% aprobă felul în care se descurcă președintele, 47% dezaprobă, cu o crestere de 9% în rândul bazei sale electorale), imigrația (41% îl susțin, 54% îl dezaprobă), politica externă (cu rate negative pentru felul în care Trump gestionează atât relația cu Coreea de Nord, cât si cea cu Iran). Interesant este însă că, în ceea ce privește percepția americanilor legată de amenințările reprezentate de regimurile de la Teheran și Phenian, aceasta a scăzut în ultimul an, analiștii punând acest lucru pe seama felului în care Administrația Trump a decis să abordeze relația cu cele două țări. De asemenea, sondajul a indicat o scădere a numărului celor care consideră Rusia „o amenințare foarte serioasă” la adresa Statelor Unite, mai ales în rândul republicanilor (de la 28% în 2018 la 20% în prezent) și independenților (o scădere cu 5%). Situația a rămas relativ constantă printre democrați (la 48%).

Sondajul CNN a fost realizat de SSRS între 28 și 31 mai în cadrul unui eșantion național aleatoriu de 1.006 de adulți. Marja de eroare este de plus sau minus 3.8 puncte procentuale.

* Cel mai recent Presidential Tracking Poll al Rasmussen Reports, care urmărește zilnic performanțele președintelui, a indicat că 50% dintre alegătorii probabil din SUA aprobă performanțele lui Trump la Casa Albă. Patruzeci și nouă la sută o dezaprobă. Cifrele includ pe cei 35% care aprobă cu fermitate felul în care Trump acționează ca președinte și pe cei 40% dintre alegătorii probabili care dezaprobă acțiunile republicanului. Rata indicelui de aprobare prezidențială este astfel de -5, în timp ce Rasmussen publică în mod consecvent rezultate mai favorabile pentru republicani decât alte sondaje de opinie. Merită precizat că această companie a fost, de asemenea, cea mai corectă în prezicerea rezultatului alegerilor prezidențiale din 2016.

Daca iau în considerare atât sondajul CNN, cât și cifrele prezentate de Rasmussen Reports, analiștii concluzionează că preşedintele Trump rămâne popular printre americani și are o rată de favorabilitate stabilă, în timp ce reputaţia sa nu este serios afectată de scandalurile aproape zilnice, de politicile sale discutabile, de comportamentul scandalos sau de lucrurile neadevărate pe care le afirmă.

Surse: CNN, Rasmussen Reports, SSRS

Foto: G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. logic, si din cauza asta china mizeaza pe alegerea tradatorului de tara joe biden ca sa scape de tarife, rusia mizeaza pe biden ca sa scape de petrolul prea ieftin si de gazele de sist americane exportate , iranul sponsor al terorismului spera sa scape de sanctiuni si sa sustina in continuare pe assad cu arme si oameni si spera la biden, cartelurile mexicane vor sa castige biden pentru ca trump le-a lovit la bani prin reducerea imigratiei ilegale. toti adversarii americii vor ca trump sa piarda. dar donald va castiga si mai mut ca data trecuta

    • eşti un postac rus şi nu păcăleşti pe nimeni

    • Mr K(ur)? Se știe. Trol. Deconspirat de mult. „Donald va câștiga mai mut”. Da, da. Pregătiți-va pietrele sub cate să va băgați. Vine Donalld Duck, păzea! Lovește pe toată lumea ” la bani „, știe postacul, vorbește ca un om mare.

  2. Trump va câștiga la pas, pur și simplu nu are adversar.
    Americanii nu sunt imbecili să meargă după diverse fente, gen Rusia sau declarațiile fiscale, pentru ei contează boom-ul economic, joburile, bunăstarea etc.
    Doar în Europa mai țin fazele astea cu „comuniștii, Putin, corupția….”

    • eşti un postac rus şi nu păcăleşti pe nimeni

      numai lui Putin şi slugilor lui le place corupţia

      fără corupţie, n-ai avea unde să lucrezi, fiindcă nicio firmă respectabilă nu angajează căcaţi mincinoşi ca tine

    • iti dai seama, tu, mare fan psd normal ca nu suporti sa auzi de coruptie. si care boom economic l-a adus trump? ca doar scandal a produs, rezultate zero.

    • Cine, marduk?/un trol respawnat care „se repetă”? Cine ia in seamă ce spune un postac care mai acu două săptămâni ne povestea cum o să câștige aprozaristul ” la pas” și cum nu merge poporul pesedeu „după fente” și că „nu tin fazele” cu anticorupție și justiția.

  3. economia duduie, dar jumătate din americani sunt săraci lipiţi, inclusiv angajaţii federali

    mă rog, ce mai contează, dacă oligarhii republicani o duc bine, restul e neimportant

  4. Se leagă de Huawei si a devenit ceva personal pentru mine :))

    • ei lasa ca aia de la huawei si-au cautat-o cu lumanarea. acuzele ca au pus chestii de spionaj nu sunt chiar apa de ploaie. nu ca n-ar face-o oricum americanii cu satelitii. nu au decat huawei sa devina complet independenti de guvernul chinez (cam imposibil in china), sa termine cu prostiile si se rezolva. dar nu au reactionat toate statele in modul ala chiar degeaba.

    • Apropo de Huawey, lasand la oparte spionajul care in mod sigur exista (si exista de ambele parti – si e normal sa fie asa) cum de nu vede nimeni ca razboiul economic a fost inceput de chinezi cu ani buni in urma? In spatele unor cuvinte frumoase (pentru ca nici un guvern nu o sa spuna le dam la gioale fiindca si ei ne dau la gioale) ar trebui sa vedem realitatea: China inca cu multi ani in urma a interzis Google, Facebook, Youtube, credit cardurile procesate de banci occidentale si multe alte firme. In china s-a banat aproape orice firma occidentala iar taxele lor vamale sunt ametitor de mari (acu ceva ani erau de exemplu 100% la vehicule Dacia – stiu direct ca am fost acolo – si noi suntem vezi doamne popor prieten)… Si da, este dreptul lor sa-si apere economia si sa-si creeze o lume a lor, dar la fel este si datoria noastra sa ne protejam pe noi si lumea noastra. Deci din punctul meu de vedere, eu nu vreau Huawey (sau alte firme chineze) pentru ca, indiferent de alte rationamente, sunt chineze si pentru ca ei chinezii nu ma lasa sa fac afaceri la ei (si din nou repet, stiu asta direct din experienta proprie).

  5. „Majoritatea americanilor CRED că…”

  6. Eu sper să se alăture fratelui Dragnea.

  7. Acest presedinte de care istoria nu va ține cont trebuie sa piardă.
    A fost un focar de tensiuni pentru omenire.
    America a avut mereu presedinti de top.
    Acesta este un presedinte imbecil!
    Bolnav de putere!
    Realegerea sa ar putea sa însemne un nou război mondial?
    Paranoia precum Hitler?