Toți cei care s-au aflat la masă cu Ciolacu, amendați cu suma totală de 21.000 de lei
Reprezentanții Inspectoratului General de Poliție au transmis că în urma anchetei realizate în privința imaginilor în care liderul PSD, Marcel Ciolacu, a fost surprins într-un local din Buzău, stând la masă în compania a 11 persoane, fără a respecta regulile sanitare, s-au aplicat amenzi în valoare de 21.000 de lei.
Toate cele 11 persoane au fost amendate, a transmis purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan. Acesta a precizat că Sărata Monteoru, Buzău, se află în scenariul verde, localurile neavând restricții de funcționare. Asfel grupul în care se afla Ciolacu a încălcat doar prevederea privind numărul total de persoane care se pot afla la aceeași masă.
„Având în vedere informațiile și imaginile vehiculate în spațiul public, cu privire la încălcarea prevederilor LEGII nr. 55 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, de către președintele Camerei Deputaților precum și alte persoane, facem următoarele precizări: Ieri seară, urmare a unei sesizări privind prezența mai multor persoane la o masă, la un local de pe raza localității Sărata Monteoru, din județul Buzău, polițiștii Secției de Poliție Rurală Merei- IPJ Buzău, s-au deplasat pentru efectuarea de verificări, sub aspectul respectării normelor în vigoare pe linia prevenirii infectării cu virusul Sars-Cov 2. La momentul sosirii polițiștilor, au fost găsite 6 persoane (3 în interior și 3 în exteriorul locației). 3 dintre cele 6 persoane erau reprezentanți ai operatorului economic și s-a constatat că aceștia nu purtau mască de protecție, în locurile în care acest lucru era obligatoriu, astfel că au fost sancționate contravențional. Ulterior, au fost efectuate verificări, în urma cărora au fost identificate toate persoanele care apar în imaginile din spațiul public, acestea fiind sancționate contravențional, pentru că erau mai mult de 6 persoane la o masă. De asemena, reprezentantul operatorului economic a fost sancționat, pentru neluarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Cuantumul total al sancțiunilor este de 21.000 de lei. Fac previzarea că localitatea respectivă se află în scenariul verde, așadar, operatorii economici pot desfășura activități economice, cu respectarea normelor sanitare generale de protecție. Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor legale în ceea ce privește numărul total de persoane care se pot afla la aceeași masă, respectiv 6”, a informat Georgian Drăgan
Citat de Digi24, liderul PSD, Marcel Ciolacu a informat că a colaborat cu polițiștii și că le-a transmis toate datele solicitate. El a ținut să precizeze că locul în care se afla nu e cuprins în scenariul roșu.
Imaginea care arată cum grupul în care se află Marcel Ciolcu încalcă normele sanitare a fost suprinsă în restaurantul „Țara Luanei” din Sărata Monteoru, fiind difuzată de Realitatea Plus. Din imagine reiese că 11 persoane s-au aflat la masa lui Ciolacu, fără să fie respectată nicio regulă de distanțare socială. Printre participanți s-a numărat și fostul premier Mihai Tudose.
Sursa Foto/sus: Inquam Photos/ Octav Ganea (Marcel Ciolacu și Mihai Tudose)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii