Totul despre afacerea Microsoft. Rolul lui Tăriceanu în prelungirea contractelor semnate de guvernul Năstase
Dosarul deschis de DNA împotriva lui Călin Poopescu Tăriceanu ar viza afacerea Microsoft, începută în guvernarea Năstase și continuată după 2005 în guvernarea Tăriceanu. Procurorii îl acuză pe Tăriceanu că ar fi primit cei 800.000 de dolari, reprezentând un comision de 10% din contract, în schimbul demersurilor sale pentru ca statul român să încheie mai multe acte adiționale la un contract al companiei austriece. Care sunt însă detaliile acestei afaceri și ce care a fost rolul fostului premier în derularea contratelor?
În septembrie 2003, Guvernul României, sub semnătura lui Adrian Năstase, încheie un acord cadru cu Microsoft, „Parteneriatul Strategic între Guvernul României şi Microsoft”, pentru cumpărarea, cu preţ avantajos, redus cu 50 la sută, a 50 de mii de licenţe pentru computerele din întreaga administraţie publică centrală. De aceste licențe ar fi beneficiat 29 instituţii, printre care ministerele de Interne, al Justiţiei, al Sănătăţii sau Finanţelor, Institutul Naţional de Statistică sau Parchetul General.
O lună mai târziu, Fujitsu Siemens Computers, în calitate de pretins unic distribuitor al licenţelor Microsoft în România, şi firma Microsoft România fac o ofertă concretă Guvernului: vor să vândă statului român pentru 41.909.325 USD cele 50 de mii de licenţe. Oferta, valabilă până la 15 martie 2004, este semnată de Claudiu Florică – director al Fujitsu Siemens Computers România, şi de Silviu Hotăran – Director General al Microsoft România.
În noiembrie 2003, ministrul Finanţelor, Mihai Tănăsescu, decide că bugetul poate suporta plata integrală a celor 42 de milioane de dolari. Prin hotărârea 1473, Guvernul Năstase deleagă Secretariatului General al Guvernului abilitatea de a semna contractul comercial. Cu precizarea că banii pot fi plătiţi prin suplimentarea fondului de rezervă al guvernului.
Cu trei zile înainte de expirarea ofertei de cumpărare primită de Guvern, Fujitsu Siemens Computers şi Microsoft România propun Ministerul Comunicaţiilor închirierea de licenţe pentru 5 ani.
Noua ofertă apare după ce acelaşi minister al Finanţelor, în urma unei alte analize, susţine că nu are fondurile necesare pentru cumpărarea licenţelor şi caută o sursă de bani.
Prin noua propunere, Fujitsu Siemens Computers cere 43.665.855 USD pentru închirierea licenţelor Microsoft pe 5 ani. Deci mai mult cu un milion şi jumătate de dolari decât pentru prima variantă. Însă, Fujitsu Siemens Computers îşi arată şi disponibilitatea să finanţeze cu 11 milioane de dolari Guvernul României pentru încheierea contractului.
Vechea hotărâre de Guvern este anulată şi prin noul act normativ, Executivul decide închirierea licențelor Microsoft pentru 5 ani și încheierea contractului de finanţare cu Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria. HG 470 din 2004 este semnată de Adrian Năstase, în calitate de premier, Dan Nica, Ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației, Eugen Bejinariu, Ministrul pentru Coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi de Mihai Nicolae Tănăsescu Ministrul Finanțelor Publice.
Ce a făcut Tăriceanu. Înţelegerea pentru închirierea licenţelor este continuată de toate guvernele ce au urmat până în 2013. Deşi înţelegerea urma să se încheie în 2009, în a doua jumătate a anului, Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu se îngrijeşte de prelungirea contractului cu un an înainte.
Pentru asta, dă o primă Ordonanţă în februarie 2008, prin care trece competenţa de a semna prelungirea contractului privind licenţele informatice de la Secretariatului General al Guvernului condus la acea vreme de Ilie Bolojan, la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, aflat sub patronarea lui Karolz Borbely.
Ministerul Comunicaţiilor avea şi obligaţia de a strânge de la autoritățile și instituțiile publice beneficiare numărul echipamentelor de tehnică de calcul instalate în cadrul instituției, numărul de licențe existent și numărul de licențe necesar a fi închiriate, cu justificarea necesității, iar Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației are responsabilitatea de a centraliza și corela aceste informații.
Pe 20 iunie 2008, prin HG 634/2008 Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației este abilitat de a semna Actul adițional nr. 2 la Contractul comercial de închiriere de licențe nr. 0115RO, încheiat la București la data de 15 aprilie 2004, pentru produsele Microsoft, între Guvernul României și Microsoft Ireland Operation Limited.
Prin acest act normativ se stabileşte „plata sumei de 26.172.156 USD, reprezentând contravaloarea licențelor necesare utilizării produselor software Microsoft începând cu anul 2006, la care se adaugă comisionul de schimb valutar de la data plății, se efectuează, pentru Guvernul României, din bugetul de stat, într-o singură tranșă, în trimestrul I al anului 2009, dar nu mai târziu de 31 martie 2009, în limita sumelor aprobate prin lege pe anul 2009 cu această destinație în bugetul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.”
Această hotărâre este semnată de Călin Popescu Tăriceanu, premier, Varujan Vosganian, ministrul Finanţelor şi de secretarul de stat de la Ministerul Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei, Constantin Teodorescu.
La 1 octombrie 2008, contractul este completat cu un nou act adiţional, 3, pentru corectarea sumei din hotărârea din iunie 2008. În această a treia ordonanţă dată de Guvernul Tăriceanu se arată şi părţile între care se încheie contractul şi cantitatea totală de licenţe necesare. De precizat faptul că numărul lor era cunoscut încă din 2006.
„Având în vedere faptul că în urma centralizării din aprilie 2006 a necesarului de licențe transmis Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației de către instituțiile și autoritățile publice beneficiare a rezultat un număr de 39.385 de licențe necesare utilizării produselor software Microsoft pe lângă cele 47.510 licențe prevăzute inițial în obiectul Contractului, generând în mod corelativ obligația de plată a prețului aferent utilizării acestora începând cu anul 2006,
GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în Piața Victoriei nr. 1, sectorul 1, București, reprezentat prin Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, împuternicit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.193/2008, reprezentat de domnul Karoly Borbely, ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației, denumit în continuare Licențiat, și
MICROSOFT IRELAND OPERATION LIMITED, reprezentat de firma FUJITSU SIEMENS COMPUTERS GesmbH Austria, cu sediul în Dietriechgasse 27-29, Viena, Austria, prin domnul Viktor Malinowski, director pentru Europa de Sud-Est, și domnul Heinz Mazinger, director financiar, denumit în continuare Licențiator, de comun acord și în mod expres, au convenit încheierea prezentului act adițional de modificare a Actului adițional nr. 2 din 11 iunie 2008 la Contract, prin care agreează următoarele:
Licențiatul va plăti Licențiatorului, în baza facturii emise de Fujitsu Siemens Computers GesmbH Viena, sucursala București, cu sediul în municipiul București, str. Ion Urdăreanu nr. 34, et. 2, sectorul 5, RO-050688, având număr de ordine în registrul comerțului J40/14397/27.08.2008. Suma de 31.144.865,64 USD, din care TVA 4.972.709,64 USD, reprezentând contravaloarea celor 39.385 de licențe necesare utilizării produselor software Microsoft pentru perioada 2006-2009, în conformitate cu prețurile unitare prevăzute în anexa nr. 1 la Contract, va fi plătită de Licențiat Licențiatorului nu mai devreme de data aprobării bugetului pe anul 2009 și de data aprobării deschiderii de credite de către Ministerul Economiei și Finanțelor.”
Documentul acesta nu este parte a niciunei Hotărâri de Guvern. El este publicat separat în Monitorul Oficial.
Procurorii anticorupţie susţin că fostul premier Călin Popescu Tăiceanu ar fi primit 10% din suma care ar fi ajuns la o societate austriacă. Dosarul ar fi fost deschis la sesizarea austriecilor. Suma înaintată de autorităţile austriece este de 800.000 de dolari, ceea ce înseamnă ca la societatea austriacă ar fi ajuns 8.000.000 de dolari. Contractul final semnat de autoritățile romane cu Fujitsu Siemens este de trei ori mai mare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii