G4Media.ro

Totul despre cazul Broidy. Cum m-a dat în judecată la Londra unul…

Sursa Foto: Al Jazeera/ Elliot Broidy

Totul despre cazul Broidy. Cum m-a dat în judecată la Londra unul dintre fundraiserii președintelui Trump

Avocații companiei Circinus, deținută de Elliott Broidy, au anunțat public, printr-un comunicat transmis în mai multe redacții din România, că au inițiat procedurile legale împotriva subsemnatului și împotriva HotNews.ro. În comunicat, avocații Circinus susțin că am publicat „o serie de articole defăimătoare despre dl.Elliot Broidy”. “Aceste articole recente și afirmațiile subsecvente conțin în același timp informații greșite, false, manipulatorii, precum și omisiuni grave, într-o manieră ce pare realizată cu obiectivul de a-i afecta D-lui Broidy reputația”, se mai arată în comunicatul semnat de Matthew S. Salerno, din partea casei de avocatură Latham&Watkins LLP.

Comunicatul, publicat vineri de Evenimentul Zilei și de Antena3 în emisiunea Alexandrei Stoicescu, avertizează în final că “Dl. Broidy va continua cu aceeași determinare să se apere, atât ca persoană, cât și afacerile domniei sale, prin toate mijloacele legale posibile împotriva tuturor atacurilor false și defăimătoare, cu atât mai mult atunci când acestea pot genera pierderi pe o scară mai largă.”

  • Cu două zile înainte, Broidy acționase în instanță statul Qatar, pe care l-a acuzat că i-a spart conturile de mail ale sale și ale soției sale.

Date fiind acuzațiile grave formulate de Broidy, vom relua mai jos toate informațiile despre afacerea Circinus în România, conținutul articolelor publicate și demersurile oficiale făcute pentru a lămuri legăturile dintre fundraiserul lui Donald Trump, Liviu Dragnea și contractele militare.

Punem în rândurile care urmează toate datele pe masă.

Primii care au scris despre afacerile lui Elliot Broidy (60 de ani) în România au fost ziariștii de la publicația americană Mcclatchydc.com. Sub semnătura lui Ben Wieder și Peter Stone, Mcclatchy publică pe data de 7 februarie un articol care face în premieră legătura între faptul că Broidy l-a invitat în ianuarie 2017 pe liderul PSD, Liviu Dragnea la ceremonia de învestire a președintelui Trump și faptul că Circinus, companie activă în zona contractelor militare, și-a deschis în mai 2017 o filială în România.

“Însă Circinus caută oportunități și în străinătate. În mai 2017, la o lună după ce Broidy a devenit șeful adjunct al finanțelor RNC – Circinus a înregistrat o filială în România, altă țară cu angajament de creștere a cheltuielilor militare. Aici are un rol-cheie Dragnea, musafirul lui Broidy la inaugurare, a spus cunoscutul specialist în probleme românești. <<Nu poți obține un contract, în România, fără acordul lui Dragnea>>, a spus expertul”, au mai scris jurnaliștii americani.

„În ce-l privește pe Broidy, invitarea românilor (n.r. Drangea și Grindeanu) la ceremonia de inaugurare pare să fi fost una din numeroasele metode în încercarea de a câștiga mai multe contracte acasă și în străinătate pentru o companie specializată în contracte militare, Circinus LLC, pe care a cumpărat-o discret în 2015”, au notat jurnaliștii de la Mcclatchy.

Publicația americană a insistat asupra scandalurilor de corupție în care au fost implicați atât Elliot Broidy, cât și Liviu Dragnea, pe care le descriu în detaliu și explică dorința liderului PSD de a capta bunăvoința unor politicieni din Statele Unite ca parte a campaniei de contracarare a acuzațiilor de corupție cu care se confruntă în țară.

Ceea ce jurnaliștii americani nu au reușit să afle până la publicarea articolului din 7 februarie a fost dacă filiala Circinus din România a câștigat efectiv vreun contract în România. Am continuat investigațiile la HotNews.ro, pornind de la informațiile Mcclatchydc.com. Astfel, am verificat activitatea Circinus SRL în România și am aflat, grație unui articol publicat de ziarul Adevărul, că firma lui Elliott Broidy tocmai semnase pe data de 1 februarie (cu o săptămână înainte de articolul din Macclatchy) un acord cu compania Romarm.

Am notat atunci faptul că acordul a fost semnat în mare secret la data de 1 februarie, fără presă și comunicate oficiale, în mod netransparent, deși la eveniment au participat ministrul economiei, Dănuț Andrușcă, ministrul Apărării, Mihai Fifor și ambasadorul american Hans Klemm.

Din toată presa, doar ziarul Adevărul avea să publice pe data de 2 februarie o știre despre semnarea acordului, însă ulterior șterge complet articolul de pe site. Articolul din Adevărul s-a păstrat însă în memoria cache de la Google, unde l-am și identificat. Ziarul Adevărul titrează “Acord pentru dotarea Armatei Române cu programe moderne de comandă, control și comunicare în standard NATO” și relatează pe larg evenimentul, cu declarații în exclusivitate din partea reprezentanților companiei americane Circinus Defense.

Vom vedea puțin mai jos de ce articolul a apărut tocmai în ziarul omului de afaceri Cristian Burci, de ce a fost șters și de ce nicio altă publicație n-a scris despre eveniment. Ceea ce părea inexplicabil în urmă cu trei săptămâni avea să se lămurească  prin informațiile apărute ulterior, care dovedesc interesul direct al lui Cristian Burci în această afacere. După ce HotNews.ro a scris despre acordul semnalat în Adevărul, articolul a reapărut pe site. Vezi explicațiile redactorului-șef pentru Pagina de Media.

Ajunși în acest punct, mai trebuie lămurite câteva lucruri: ce anume conține acordul dintre Circinus și Romarm, cu ce scop s-a încheiat, dacă înțelegerea presupune acces la fonduri publice și dacă da, care este valoarea contractului. Nici reprezentanții Companiei Circinus, nici Romarm n-au răspuns în prima fază întrebărilor transmise de HotNews.ro deși au fost contactați atât telefonic, cât și via email.

Din informațiile publicate de Adevărul despre acest acord și din informațiile obținute la vremea respectivă de HotNews.ro, rezulta că este vorba despre realizarea sistemului C4ISR, unul din programele prioritare majore de înzestrare a Forțelor Armate, cu o valoare estimată la circa 180 de milioane de euro. La acest moment nu este deloc clar dacă acordul implică acces la bani publici sau nu. Nici una din părți nu oferă lămuriri.

Primele clarificări vin din partea companiei Circinus la mai bine de o săptămână după publicarea primului articol. Compania americană Circinus explică, într-un punct de vedere transmis HotNews.ro pe data de 21 februarie și publicat integral, că înțelegerea semnată cu Romarm nu este un contract, ci un acord de parteneriat și neagă că acordul s-ar fi semnat în secret, precizând că au fost întrunite toate obligațiile legale. Tot atunci, avocații Circinus amenință cu acțiuni în instanță și susțin că riscăm un proces și în alte țări decât România, pentru pretinse prejudicii generate în locuri unde au putut fi accesate articolele precum Statele Unite, Marea Britanie, Germania și Spania.

“Articolele care au apărut pe hotnews.ro, ale cărui surse sunt atribuite unor diverse publicații americane, abundă în reprezentarea greșită a faptelor, insinuări sau afirmații complet false. De exemplu: Materialele descriu un anumit contract semnat între Circinus și CN Romarm SA („Romarm”) pentru implementare „comandă și control” C4I, necesară pentru actualizarea capacităților militare C4I românești („Contractul”). Materialele descriu Circinus într-o lumină negativă, sugerând cititorilor că este implicată în activități ilegale, iar Contractul este un pretext pentru obținerea unor sume mari în schimbul a foarte putin”, se arată în poziția Circinus.

În replică, le adresez răspunsul de mai jos, pe care îl redăm integral.

Pe data de 5 martie, la aproape o lună de la transmiterea întrebărilor, Ministerul Economiei răspunde oficial. Astfel, ministerul susține că acordul de cooperare încheiat în data de 1 februarie, la sediul Ministerului Economiei, între compania Romarm și cea americana Circinus Defense, nu este un contract, ci o înțelegere prealabilă între părți, care nu presupune o procedură de selecție/licitație și nu conține clauze financiare. Parteneriatul „vizează, în principiu, colaborarea industrială pentru dezvoltarea unor produse și soluții în domeniul informațiilor și tehnologiilor de securitate, atât pentru beneficiari interni, cât și externi”, și „evenimentul a avut un caracter discret, nu secret„.

Primele amenințări fără echivoc din partea Companiei Circinus vin după o lună și o săptămână de la  publicarea articolelor în Mcclatchy și HotNews.ro, pe data de 16 martie, sub forma unei scrisori din partea companiei de avocatură Latham & Watkins.

În esență, avocații lui Broidy susțin că articolele (patru la număr) sunt defăimătoare, fără să indice ce anume n-ar fi adevărat, ar fi fals sau ofensator. Reprezentanții Latham&Watkins somează HotNews.ro să-și ceară scuze, să își asume în scris că nu mai publică alte articole, să șteargă articolele și să plătească despăgubiri consistente clientului lor.

Ce s-a întâmplat între timp?

În presa americană apar în avalanșă dezvăluiri despre fundraiserul lui Donal Trump și modul în care și-ar fi folosit influența la Casa Alba pentru a câștiga contracte, după ce corespondența sa pe email ajunge în mai multe redacții de peste ocean.

  • The Wall Street Journal, pe data de 1 martie: Cum ar fi negociat Elliot Broidy să câștige milioane de dolari dacă Departamentul de Justiție închidea investigația într-o afacere de corupție din Malaezia. „În emailurile transmise pe parcursul anului trecut, Elliott Broidy, un investitor și de multă vreme donator republican, împreună cu soția sa, Robin Rosenzweig, avocată, discută elaborarea unui contract de consultanță cu Jho Low, un om de afaceri malaezian aflat în centrul scandalului legat de compania 1Malaysia Development Bhd., scandal ce a atras atenția spre premierul acestei țări, Najib Razak. Mesajele includ proiecte de acord între firma californiană de avocatură a dnei Rosenzweig și reprezentanți ai dl. Low, despre posibile prevederi ale asocierii lor de afaceri. Într-unul dintre proiecte, exista o propunere ce include un comision de 75 de milioane de dolari, în cazul în care Departamentul de Justiție încheie rapid investigația sa”, scrie The Wall Street Journal pe data de 1 martie. (Detalii aici)

 

  • The New York Times, publică pe data de 5 martie, o nouă dezvăluire despre cum Elliot Broidy și-ar fi folosit influența la Casa Alba pentru a forța schimbarea secretarului de Stat Rex Tillerson (ceea ce s-a și întâmplat ulterior). „Dl. Broidy deține o companie de securitate ce desfășoară contracte de sute de milioane de dolari cu Emiratele Arabe Unite, iar acesta a lăudat, într-o discuție cu Trump, forța paramilitară pe care compania sa o dezvolta pentru aceasta țară. El a făcut, de asemenea, lobby pe lângă președinte să se întâlnească în particular, „într-un mediu informal”, cu Printul Moștenitor Mohammed bin Zayed al-Nahyan, comandantul militar și liderul de facto al Emiratelor, să sprijine politicile belicoase ale EAU în regiune; să-l demită pe Secretarul de Stat Rex. W. Tillerson”, scrie The New York Times pe data de 5 martie. (Detalii aici)

 

  • Al Jazeera dezvăluie pe data de 9 martie că procurorul general din Ucraina îl investighează pe Elliot Broidy. „Procuratura generală din Ucraina a lansat o investigație privind un posibil contract de lobby de mai multe milioane de dolari cu Elliot Broidy, unul dintre cei care au strâns bani pentru campania electorală a lui Donald Trump”, scrie Al Jazeera.  Potrivit contractului de 12 pagini, ce pare să fi fost semnat de Broidy, acesta a avut rol de “promovare politică” a unei bănci rusești, VTB, ce se află acum sub sancțiunile internaționale. „Contractul este datat iunie 2014, cu doar câteva săptămâni înainte ca VTB să intre pe lista neagră a SUA și UE după ce Rusia a invadat Crimeea. Vladimir Putin este invitat de onoare în fiecare an la conferința investitorilor VTB Bank. Documentul ridică întrebarea dacă Broidy a încălcat legea Foreign Agents Registration Act din SUA. Aceasta prevede ca cei care reprezintă interesele altor țări trebuie să-și dezvăluie legatura cu guvernul respectiv  să furnizeze informații despre activitatea lor și date financiare”, dezvăluie Al Jazeera. (Detalii aici)

 

  • Pe 23 martie, The New York Times scrie că Elliot Broidy, cel care l-a invitat pe Liviu Dragnea în ianuarie 2017 la ceremonia de învestire a președintelui SUA, Donald Trump, a fost prelucrat, timp de mai bine de un an, de un consilier politic al liderului Emiratelor Arabe Unite pentru a-l transforma într-un instrument de influență pe lângă Casa Albă în favoarea liderilor Arabiei Saudite și ai Emiratelor Arabe Unite (EAU), scrie „The New York Times”, citând interviuri și documente secrete. NYT mai scrie că toate acestea s-au făcut în schimbul unor promisiuni de contracte de 1 miliard de dolari pentru firma acestuia de securitate privată, Circinus, și a unor înțelegeri deja livrate de peste 200 de milioane de dolari cu Emiratele Arabe Unite. (Detalii aici)

 

  • The New York Times revine cu noi dezvăluiri despre Brodiy pe data de 26 martie. Publicația americană scrie că „Circinus are calea deschisă spre contracte de 200 de milioane de dolari după ce Broidy l-a invitat pe Dragnea la Trump’. “ Abilitatea lui Elliot Broidy de a-și utiliza conexiunile politice pentru a-și spori afacerile arată cum “abordarea neortodoxă a guvernării de către Donald Trump a dat naștere unui nou tip de comercializare a accesului în mlaștina pe care a jurat să o scurgă”, scrie New York Times. Articolul oferă drept exemplu inclusiv invitația acordată lui Liviu Dragnea, descris de autorii articolului drept “un parlamentar român acuzat de corupție”, pentru a participa la hotelul lui Trump din Washington și care a postat pe Facebook fotografii cu președintele. „Circinus nu a primit încă  contracte în România, afirmă oameni apropiați de Broidy”, mai scrie NYT, care notează însă că acordul semnat luna trecută între Circinus și Romarm îi deschide calea spre contracte în valoare de peste 200 de milioane de dolari. Întrebat luni, 26 martie,  despre legăturile sale cu Broidy și acordul cu Romarm semnat de Circinus în România, care a implicat doua ministere, liderul PSD a răspuns: “Eu n-am fost la cele doua ministere cu dl. Broidy, altcineva a fost. Am aflat din presă. Nu, n-are nici o legatură deplasarea mea în Statele Unite cu acele contracte. Eu zic că sunteți televiziuni serioase și investigați, o să ajungeți la adevar.”

 

  • Pe data de 27 martie, Elliott Broidy anunță, potrivit Reuters, că a dat în judecată statul Qatar, acuzându-l că a scurs în presă email-urile sale drept răzbunare pentru încercările lui de a influența administrația Trump să trateze mai favorabil rivalii Qatarului. În acțiunea deschisă la un tribunal din Los Angeles, Broidy acuză Qatarul și agenții săi că i-au spart email-urile sale și ale soției sale și că au furnizat apoi documentele furate, prin intermediul unor lobby-iști din Statele Unite, către organizații de presă pentru a scrie articole defăimătoare împotriva sa. (Vezi întreaga relatare aici)

Broidy și scandalul de corupție din 2009. Toate publicațiile americane care au scris despre Elliott Broidy țin să amintească un episod controversat din trecutul acestuia. The New York Times, The Wall Street Journal și Mcclatchy amintesc în relatările lor că omul de afaceri, care deține din 2015 compania Circinus a fost implicat în 2009 într-un răsunător caz de corupție în Statele Unite. Elliot Broidy a demisionat în 2009 din funcția de preşedinte al fondului de investiţii Markstone Capital, după ce a recunoscut că a dat mită 1 milion de dolari către oficiali ai statului New York şi către manageri ai fondurilor private de pensii. Broidy și-a recunoscut faptele și a plătit 18 milioane de dolari pentru a scăpa de închisoare. (Vezi relatarea întregii afaceri pe agenția Reuters).

  • Mcclatchydc.com revine cu informații  despre afacerea Circinus din România pe data de 27 martie. Jurnaliștii americani care au scris primii despre acest subiect susțin că fundraiserul președintelui Trump a cerut sprijin de la comitetul pentru afaceri externe din Congresul SUA pentru a-l ajuta să câștige contracte în România. Potrivit sursei citate, Broidy a încercat să  se folosească de o vizită efectuată în august 2017 în România de Ed Royce (senator republican de California), care prezidează Comitetul pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanților, pentru a ajuta compania Circinus să câștige încrederea câtorva parteneri politici controversați din București, potrivit unor emailuri și documente primite de McClatchy. Înainte de vizita lui Royce, Broidy i-a oferit câteva sfaturi nesolicitate, iar documentele sugerează că omul de afaceri însuși a fost în România cam în același timp cu Royce. Un purtător de cuvânt din partea lui Royce a confirmat faptul că Broidy și Royce au discutat despre vizita în România, dar susține că Royce nu i-a urmat sfaturile.
  • Mcclatchy notează că eforturile PSD de a slăbi legislația anticorupție a provocat proteste masive în România în iarna anului trecut. Înainte de vizita lui Royce în România de anul trecut, Broidy a încercat să-l convingă să nu se întâlnească cu procurorul șef anti-corupție, Laura Codruța Kovesi, care l-a pus sub acuzare pe Dragnea și pe alți politicieni din partidul său, după cum rezultă din email-urile primite de Mcclatchy.

Misterul Burci începe să se lămurească

Mcclatchy mai scrie că documentele intrate în posesia ziarului mai arată că firma lui Broidy, Circinus, a fost în discuții cu un controversat om de afaceri român și cu un producător de filme care a jucat un rol-cheie în scandalul fondului de pensii din New York.

Un draft de acord arată că Circinus ar fi fost dispusă să plătească unei companii, având legătură cu omul de afaceri Cristian Burci și cu producătorul de film Steve Logiscli, un procent din orice afacere care ar fi ajutat Circinus să-și securizeze poziția în România, Bulgaria, Croația sau Azerbaijan.

Acordul n-a fost niciodată formalizat, potrivit unei persoane care cunoaște afacerile Circinus, iar Circinus nu ar fi câștigat încă contracte în România, notează Mcclatchy.
Mcclatchy mai scrie că Burci și Broidy au participat împreună la un eveniment în Washington împreună cu Fifor, oficialul român pe care Brodiy spera că Royce îl va contacta în numele Circinus. Broidy îl cunoaște pe Steve Loglissci de multă vreme. El este fratele lui David Loglisci, fostul contabil-șef al fondului de pensii din New York și unul dintre oficialii implicați în scandal.

Conexiunea dintre Broidy, Burci și contractele militare

G4Media a mers mai departe pe firul anchetei începute de Maccclatchy și a aflat detalii suplimentare. Pe Steven Reno Loglisci, prezentat de publicaţia americană Mcclatchydc.com drept omul lui Broidy, îl găsim în România în firma Gray Rock SRL, asociat cu Ecaterina Violeta Rușcan. Aceasta, la rândul ei, este administrator în mai multe firme controlate de omul de afaceri Cristian Burci. Înființată în septembrie 2016, Gray Rock SRL are ca domeniu principal de activitate “activități de producție cinematografică, video și programe de televiziune”.

Din datele oficiale consultate de G4Media.ro rezultă că Ecaterina Violeta Rușcan este, practic, puntea de legătură între Broidy și Burci, fiind asociată cu Loglisci (omul lui Broidy) în Gray Rock SRL, iar în paralel ocupă funcția de administrator la mai multe firme ale lui Cristian Burci. Rușcan este administrator la firmele de publicitate Proximity SRL, Graffiti Red SRL și la Graffiti BBDO SA, unde acționar principal este Graffiti Marketing and Multimedia Holding SA din Luxemburg.

Dragnea ia distanță de Fifor

G4Media.ro a dezvăluit vineri, 30 martie, că Ministrul Apărării, Mihai Fifor, ar putea fi schimbat din funcție la prima remaniere guvernamentală la cererea expresă a liderului PSD, Liviu Dragnea. Potrivit surselor politice, Dragnea ar fi nemulțumit în primul rând de relația bună a ministrului Apărării cu oficialii americani, la fel cum s-a întâmplat și cu fostul ministru, Adrian Țuțuianu. Al doilea mare motiv ar fi afacerea Circinus. Dragnea vrea să scape de asocierea cu fundraiserul Elliot Broidy, care l-a dus pe liderul PSD în ianuarie 2016 la evenimentul de învestire a președintelui Donald Trump.

Reamintim că în data de 21 septembrie 2017, Cristian Burci și Elliot Broidy au participat la un eveniment în Washington împreună cu ministrul apărării, Mihai Fifor. Despre oficialul român, publicația americană Mcclatchy scrie că Broidy spera ca Ed Royce, președintele Comitetului de Politică Externă din Camera Reprezentanților, să-l contacteze în numele Circinus.

Acțiunea în instanță  la Londra

Pe data de 28 martie, m-a sunat cineva care s-a recomandat ca fiind unul dintre avocații Circinus la Londra. Mi-a cerut adresa și datele personale pentru a fi acționat în instanță. I-am spus ca de banii care-i primește ca onorariu de la Circinus, este de datoria lui să muncească puțin și să-mi afle adresa dacă dorește într-adevăr să facă o acțiune în instanță O zi mai târziu am primit în email o adresă prin care sunt înștiințat că Circinus a înaintat unui Tribunal din Londra un așa-numit „claim form” prin care solicită despăgubiri pentru articolele publicate de subsemnatul.

Notă: G4Media.ro va continua să servească interesul public in ciuda presiunilor fără precedent exercitate asupra ziariștilor independenți. Având în vedere interesul public major reprezentat de acțiunile lui Elliot Broidy în România și ale companiei sale, Circinus, vom expune mai departe toate acele informații, fapte și documente relevante pentru opinia publică indiferent de riscuri și vom căuta să facem lumină în acest caz, la fel cum procedează colegii din presa americană.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. Toata tevatura ne demonstreaza ca suntem la ”locul” potrivit si la momentul potrivit…! Asta e bine…! Tot ce trebuie sa facem este sa-i sustinem pe baieti (G4M si HN) ca sa castige procesul rapid si cu despagubiri banesti importante…! Propun deschiderea unui cont (cate unul separat sau unul comun) in care sa ”sustinem” cauza…Punem insa si o conditie: Sa se organizeze o sedinta comuna pentru o posibila …reunificare…!
    PS. Ganditi-va, va rugam la ”efortul” nostru, acela de a fi in bune relatii atat cu sotia, cat si cu ”amanta”, vorba amicului Su… !

    • PPS. Sunt tare curios daca pe dosul citatiei scrie cumva din greseala: ”Sluga dumneavoastra eterna, al Dvs Daddy…!” Nu m-as mira sa fi capatat deprinderi …dracesti, in a-si …baga coada…!

  2. 1. E impresionanta documentarea cazului si curajul d-lui Tapalaga de a intra in razboi cu oameni ca Broidy. Plus Dragnea, care se c omporta din ce in ce mai mult ca o fiara incoltita.
    2. Nu prea inteleg insa dece Dragnea il sacrifica pe Fifor.

  3. Dane, esti pe cai mari, nu te lasa! E clar ca Donald T. e calcat pe coada de NYT si WSJ, asa ca a dat ordin pe unitate sa „se rezolve treaba”. Asta imi aduce aminte de House of Cards, pentru cine nu a vazut fimul, recomand! Echipa lui Broidy e probabil ofticata ca li se poate trage o asa chelfaneala de la afacerle lor din cea mai saraca zona din EU, caci sa fim seriosi, americanii nici nu prea stiu bine unde suntem pe harta, bine, ei stiu bine ca pot sa faca bani si aici, dovada cum amusineaza la fiecare contract de cateva sute de milioane de coco, deloc putin pana la urma. De fapt ce ne mira ca un fundraiser ca Broidy vrea sa-si „scoata invetitia”? Suna cunoscut, nu?

    Proces la Londra zici? Dar de ce nu in frumoasa noastra tzarisoara? Sau le e frica de justitzia din Ro?? LOL. Ce nu am inteles eu in treaba asta cu asocierea dintre Romarm si Broidy este ce a cautat Klemm acolo? De ce a „girat” el gainaria asta? Stiind foarte bine cu cine are de-a face…

    • Klemm a girat si fiindca asa a primit dispozitii. Conform unei decizii destul de recente ale administratiei Trump, a fost sporit rolul ambasadorilor si a altor actori ai departamentului de stat in a negocia contracte de armament.

  4. Wow, asta da ancheta jurnalistica „grea”! De multa vreme n-am mai vazut asa dezvaluiri cu ramificatii adanci la nivele inalte (anturajul presedintelui american Trump si posibile legaturi cu Dragnea).
    Faptul ca avocatii lui Broidy ” …somează HotNews.ro să-și ceară scuze, să își asume în scris că nu mai publică alte articole, să șteargă articolele și să plătească despăgubiri consistente clientului lor.” arata ca dezvaluirile au atins punctul critic de coliziune a marilor interese transnationale ce depasesc cu mult banalele acte de coruptie.
    Cred ca acuma aveti sansa vietii d.p.d.v. jurnalistic sa demonstrati in justitia britanica ca ati lucrat profesional si ca dezvaluirile nu sunt simple calomnii defaimatoare (gen Antena 3). Daca veti castiga procesul, in mod sigur prestigiul, credibilitatea si reputatia va depasi TOT ce inseamna presa din Romania. Atunci, d-le Tapalaga, veti atinge obiectivul fundamental al siteului g4media.ro: „veritabilă platformă a libertății în presa românească, locul în care adevărul nu va putea fi niciodată cenzurat, indiferent pe cine deranjează articolele, dezvăluirile sau opiniile noastre.”
    Va doresc mult succes la proces!

  5. Broidy is the son of Sherman G. Broidy (1924-2014), an educator and property developer, and Dorothy Horowitz.
    Spouse(s) Robin Rosenzweig
    Sursa Wikipedia

    Asta e american 100% si nu are de a face nimic cu israelienii lui Dragnea!
    Flaușatul cred ca a făcut pact cu diavolul sau traficul de interese acum se numește lobby.

  6. Domnule Dan Tapalaga , toata stima si consideratia . Faptul ca cei pomeniti in articolele Dv au reactionat astfel , dovedeste ca ati atins un punct sensibil .

  7. Articolul indica (unul din) motivele pentru care cei doi jurnalisti pe care ii citim aici au plecat de la hotnews – activitatea lor poate avea un impact major asupra intregii redactii.
    In acelasi timp aflam (o parte din?) amploarea razboiului de gherila din subteran unde Dragnea tranzactioneaza protectie in schimbul contractelor pe bani publici romanesti cu administratia (corupta !?) din SUA – de aici si impertubabila atitudine si sfidare a oricaror avertismente UE sau actori publici (politici/societate civila) romani si straini.
    Nu stiu insa ce putem face noi ce va citim , pentru a va sustine (in afara de donatii si sustinere ‘morala’) ?
    Pacat insa ca cei ce va citesc reprezinta doar 0,0001% (doar ?) din cetatenii cu drept de vot in RO.
    Sper sa ma insel !

  8. Pai daca ar fi sa facem o scurta recapitulare , lucrurile ar putea sta cam asa:
    1.Daddy, in dorinta lui de legitimare cauta sa fie vazut cu mai marii zilei -Trump, ca sa zicem pe sleau.
    2.Ca sa ajunga acolo stabileste contacte cu niste lobby-isti ,prin intermediari .
    3.Lobby-istii isi fac treaba , Daddy obtine poza cu Trump ,si cer la schimb favoruri pe linia unor contracte de armament, profitand de angajamentele Romaniei sa aloce 2% din PIB pentru armata.
    4. Daddy isi pune oamenii la treaba , orientand politicile de inzestrare in acord cu dorinta lobby-istilor, totul pe ascuns, netransparent, pe principiul nu-i secret dar e confidential si daca nu ne intreaba nimeni nu spunem nimic. De daca sunt bani publici?
    5.Treaba incepe sa miroasa urat, apar informatii in presa.
    6.Daddy cauta tzapi ispasitori pentru ca el nici usturoi n-a mancat si nici gura nu-i pute.Probabil tzapul va fi nea Fifor.
    7.Lobby-istii dau in judecata presa care incepe sa devoaleze lucrurile pe principiul ca cea mai buna aparare este atacul.
    Concluzia? Cam scumpa poza lui Daddy cu Trump.

  9. Felicitari d-lui D. Tapalaga!

    Pana la urma tot ceea ce Broidy doreste sa intreprinda nu pare sa fie altceva decat „hartuire mediatica”, consum nervos cat incapte. Broidy, prin presiunea legala pe care o intreprinde dovedeste razboiul psihologic impotriva d-lui D. Tapalaga. De ce nu da in judecata respectivele publicatii online americane? De ce nu are curajul sa se ia de presa americana?

    Corporatiile militare-industriale, prin lobbyistii lor, primesc contracte de milioane/miliarde dolari anual. Economia americana depinde de acestea in mare masura. Din piata mondiala de armament 2016 SUA ocupa locul I cu cca 36%, urmata de China si Rusia (https://www.sipri.org/sites/default/files/Trends-world-military-expenditure-2016.pdf). Printe acestea se numara si Booz Allen Hamilton, Raytheon, Boeing, CACI, SACI, etc. (http://people.defensenews.com/top-100/).

    Bugetul militar SUA pe 2018 se apropie de 700 miliarde dolari. In plus, peste 50% din activitatile CIA, NSA, DOD, DOJ si Homeland Security sunt „outsourced” adica „privatizate” la diverse companii. Armata apeleaza la mercenari precum cei de la Blackwater pentru a face fata teatrelor de operatii multiple, firma infiintata de Erik Prince a carui sora, Betsy de Vos, este ministrul educatiei. Actualmente, firma se numeste Academi. Din pacate, activitatile Intel sunt privatizate asa incat a aparut fenomenul de „corrupt intelligence”. Totul se capitalizeaza.

    In privinta lui Broidy, la ce ne putem astepta daca dansul „pleaded guilty in 2009 to giving nearly $1 million in illegal gifts to New York state officials to help his company land a $250 million contract with the state’s public pension fund. He paid $18 million in restitution and avoided jail time.” (https://www.nytimes.com/2018/03/25/us/politics/elliott-broidy-trump-access-circinus-lobbying.html)?

    Exista un consortium international al jurnalistilor, poate e de ajutor (https://www.icij.org/about/). Oricum, ideea cu un cont separat de donatii pentru cheltuielile de judecata e binevenita.

  10. Ironia sorții:
    Doi ani și jumătate mai târziu, Dragnea este în închisoare din mai 2019, iar Broidy a recunoscut astăzi că a făcut lobby ilegal și va primi probabil 5 ani de detenție.
    https://www.bloomberg.com/news/articles/2020-10-20/ex-trump-fundraiser-broidy-appears-în-dc-court-to-plead-guilty

    Mulți corupți s-au infiltrat în structuri de putere și atacă jurnaliștii independenți și activiștii pentru a-și ascunde infracțiunile nesimțite, dar forța combinată a oamenilor corecți întotdeauna va învinge.