Totul pentru Dragnea. Mai puțin amnistie și grațiere

Vestea bună este că Tudorel Toader n-a venit cu amnistia și grațierea visată cu ochii deschiși de Liviu Dragnea. A forțat din nou adoptarea ei? L-a presat pe ministrul justiției chemat noaptea la partid? Foarte probabil. Doar opțiunea nucleară i-ar oferi garanția că scapă de dosare și eventuale noi condamnări. Veștile bune se cam opresc însă aici. Refuzul lui Toader și Dăncilă de a apăsa butonul roșu al OUG-ului reprezintă partea plină a unui pahar care se golește rapid. De aici încolo vin veștile proaste.

În sinteză, instituții întregi din statul român funcționează azi la comanda unui singur om, care se folosește de ele pentru a încerca să-și rezolve probleme personale. Săptămâna trecută i-a delegat atribuțiile lui Florin Iordache pentru a trimite, în calitate de președinte temporar al Camerei Deputaților, sesizarea la CCR pe tema conflictului între Parlament și Parchetul General pe tema protocoalelor din justiție.

Acest demers a trecut din păcate prea puțin comentat, deși el reprezintă un abuz grav în sine, petrecut sub ochii noștri. Liviu Dragnea încearcă să distrugă protocoalele din justiție, sperând ca în acest fel să elimine o serie de probe din dosarele lui. E liber să facă asta în instanță, cu avocații, sau să-și pună cățeii din partid să latre la ele de dimineața până seara la televizor.

Avem însă o mare problemă în momentul în care instituții-cheie din stat sunt puse să lucreze în beneficiul personal al unui dublu condamnat penal. Deoarece Dragnea, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, intra într-un conflict de interese mult prea evident să semneze personal o sesizare la CCR de pe urma căruia profită în mod direct, și-a pus un subaltern să o facă. Subterfugiul nu elimină complet discuția despre abuz. Reacția publicului și a opoziției în fața acestor forțări a fost anemică.

A venit apoi decizia CCR la Codul de Procedură Penală, 64 de articole fiind declarate neconstituționale în totalitate sau în parte de o curte mai mult decât indulgentă cu majoritatea PSD-ALDE. Ei, cu toate acestea, 64 de articole au picat, cu votul unanim al celor 9 judecători. Asta spune totul despre lipsa de profesionalism a comisiei speciale din Parlament, de superficialitatea și reaua-credința cu care a lucrat.

De filtrul Curții au trecut totuși numeroase orori juridice care slăbesc puterile procurorilor și vor lucra în beneficiul marilor cercetați penal, în frunte cu Liviu Dragnea. Inventarul lor îl puteți citi pe larg aici. Nici în fața faptului că Parlamentul a mutilat Codul de Procedură societatea n-a mai găsit resurse să reacționeze. Doar liderul PNL și-a proclamat ”victoria aproape totală” de la CCR, grăbindu-se în mod nejustificat să-și treacă în palmares un câștig iluzoriu.

În fine, OUG-ul dat luni de Guvern conține cel puțin o prevedere scrisă tot pentru satisfacția unui singur om. Majorarea condiției de vechime de la opt la zece ani pentru procurorii care activează în DNA o vizează în primul rând pe Alexandra Lăncrănjan, procuror care anchetează dosarul Tel Drum. Tot ea a fost vizată și când inițial au majorat condiția de vechime în comisia specială de la șase la opt ani numai că, ghinion, între timp a făcut anii ceruți de lege. În consecință, Guvernul a plusat cu încă o majorare, de la opt la zece ani.

Cum justifică ministrul justiției, fost judecător CCR, urgența unui astfel de reglementări făcute prin OUG? Ce spune celălalt fost judecător CCR din Guvern, Toni Greblă, despre astfel de prevederi cu dedicație pentru anumiți procurori date prin ordonanță de urgență? Și ce-ar mai fi de adăugat când textul trimis vineri la CSM nu conținea aceste prevederi, puse cu mâna peste noapte, ca…? Pot completa singuri restul.

De notat că aceste forțări inacceptabile nu mai stârnesc revoltă. Publicul s-a demobilizat mai ales după 10 august, și-a pierdut speranța că liderul maxim mai poate fi înlăturat ușor de la butoane din moment ce puciurile interne eșuează unul câte unul și vede cum justiția, pentru care a ieșit un an și jumătate în stradă, parcă a redus și ea motoarele sub ploaia de lovituri administrate de putere.

Este cel mai prost moment pentru resemnare. Publicul a jucat de un an și jumătate un rol crucial în salvarea justiției de la moarte sigură, a atras atenția partenerilor occidentali că România merită salvată de la căderea în autocrație și iliberalism și le-a dat motive multora să reziste. Tot publicul, să nu uităm asta, a refuzat să intre în jocul lui Liviu Dragnea făcând pasul la offside.

Nu se putea un context mai nefericit pentru decizia Înaltei Curți, care a admis luni un recurs în interesul legii şi a stabilit că există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice atunci când acestea se desfăşoară în pieţe ori pe căile publice – drum public, parte carosabilă şi trotuar – sau în locuri situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.

Cum ar trebui să procedeze publicul în cazul unui OUG pe amnistie și grațiere? Să desemneze un reprezentant care să anunțe autoritățile că populația va ieși furioasă pe străzi? Și dacă nu se va găsi nimeni s-o facă, vor amenda jandarmii miile sau zecile de mii de manifestanți din Piața Victoriei?

Ne întoarcem la Colectiv, octombrie 2015: The day we give in is the day we die.

Se împlinesc trei ani de atunci, doar trei ani și n-ar trebui să uităm atât de repede că tragediile mari din această țară au o cauză precisă.