G4Media.ro

Trafic închis două nopţi pe un segment din A3 Bucureşti – Ploieşti

Sursa foto: Facebook/CNAIR

Trafic închis două nopţi pe un segment din A3 Bucureşti – Ploieşti

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat luni că va fi închisă circulaţia rutieră pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti între kilometri 43+300 – 68+000, timp de două nopţi, începând din data de 2 decembrie, ora 22,00, pe câte un sens de circulaţie, pentru efectuarea unor lucrări, transmite Agerpres.

Potrivit comunicatului, închiderea circulaţiei se va realiza astfel:

* pe sensul de mers Bucureşti – Ploieşti, se va închide traficul rutier în perioada 2 decembrie, ora 22,00 – 3 decembrie, ora 6,00, între nodul rutier Gherghiţa (km 43+300) şi Centura Ploieşti (km 68+000), circulaţia urmând a se desfăşura pe următoarea variantă ocolitoare: Bucureşti – Autostrada A3, km 43+300 – Nod rutier Gherghiţa – DJ 100B (Gherghiţa – Drăgăneşti-Bărăitaru) – intersecţie DJ 100B, km 24+500 cu DN1D, km 15+000 – DN1D (Ciorani – Albeşti Paleologu) – intersecţie DN1D, km 0+000 cu DN1B, km 25+485 – DN1B (Valea Călugărească – Bucov) – Ploieşti;

* pe sensul de mers Ploieşti – Bucureşti, se va închide traficul rutier în perioada 3 decembrie, ora 22,00 – 4 decembrie, ora 6,00, între Centura Ploieşti (km 68+000) şi Nodul rutier Gherghiţa (km 43+300), circulaţia urmând a se desfăşura pe următoarea variantă ocolitoare: Centura Ploieşti – DN1 (Ploieşti – Bărcăneşti – Potigrafu) – intersecţie DN1(km 41+500) cu DJ100B (km 0+000) – DJ100B (Potigrafu – Gherghiţa) – Nod Rutier Gherghiţa – Autostrada 3 (km 43+300) – Bucureşti.

Măsura este luată pentru a permite executarea lucrărilor de montare ale portalurilor VMS şi a portalurilor de semnalizare rutieră aferente nodului rutier Dumbravă, parte din A7 Ploieşti – Buzău, Lot 1, Dumbrava – Mizil, tronson kilometric 0 – 21, precizează Centrul Infotrafic.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.