G4Media.ro

Traficul de mărfuri în 2019, cel mai mare din istoria porturilor maritime…

Traficul de mărfuri în 2019, cel mai mare din istoria porturilor maritime românești. Precedentul record data din 1988

Traficul total de mărfuri în porturile maritime românești a înregistrat 66.603.292 tone în anul 2019, o creștere de 8,64% față de 61.303.774 tone în 2018, fiind cel mai mare trafic de mărfuri din istoria porturilor maritime românești, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale ”Administrația Porturilor Maritime”.

Până la acest trafic record, în top figurau rezultatele înregistrate în anul 1988, de 62,3 milioane tone și în anul 2008, de 61,8 milioane tone.

În traficul total, cea mai mare pondere, de 32%, o dețin cerealele, urmate de petrol brut 12,1%, articole diverse 9,9%, produse petroliere 9,5%, minereuri de fier, deșeuri de fier 7,8%, îngrășăminte (naturale și chimice) 6%, minereuri și deșeuri neferoase și combustibili minerali solizi, fiecare cu 5,8%.

Evoluția traficului de cereale în anul 2019 consolidează poziția portului Constanța de hub de cereale. În 2019, traficul de cereale a atins un record de 21.329.156 tone, față de aproape 18 milioane tone în 2018 sau 20,3 milioane tone în 2016.

Traficul maritim a crescut cu 5,8%, la 51.458.726 tone (48.638.917 tone în 2018), iar cel fluvial a crescut la 15.144.566 tone, cu 19,58% față de 12.664.857 tone, cantitate înregistrată în anul 2018.

Traficul de containere a înregistrat 6.552.433 tone, respectiv 666.036 TEU în anul 2019.

În portul Constanța zona Constanța, traficul de mărfuri înregistrat în 2019 a fost de 58.132.555 tone, față de 53.006.755 tone în 2018. În portul Constanța zona Midia, traficul de mărfuri înregistrat în 2019 a fost de 8.195.807 tone, comparativ cu 2018, când s-au înregistrat 8.183.924 tone. În portul Mangalia, traficul de mărfuri înregistrat în 2019 a fost de 271.722 tone, față de 2018, când s-au înregistrat 113.095 tone.

Foto: Portul Constanța

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Diferenta intre acum si 1988 e ca acest tranzit era cumpus in 1988 din exproturi iar acum din importuri….

  2. Eu cred ca recordul asta e doborât de ceva timp, cel putin un sfert din mărfurile trecute prin port nu sunt contorizate