G4Media.ro

Traficul de migranți în Austria are o nouă rută, prin Bosnia, Croația și…

Photo 60203919 © Dozet | Dreamstime.com

Traficul de migranți în Austria are o nouă rută, prin Bosnia, Croația și Slovenia / Numărul de cereri de azil a scăzut cu 42%

Ministerul austriac de Interne a anunțat luni într-un comunicat că numărul cererilor de azil depuse de migranții ilegali a scăzut cu 42%. De asemenea, controalele comune din Balcani au făcut ca traficanții de migranți să aleagă o nouă rută spre Europa de vest, prin Bosnia, Croația și Slovenia, potrivit comunicatului citat.

Reamintim că Austria s-a opus intrării României și Bulgariei în Schengen pe motiv că cele două state nu combat traficul de migranți. Ulterior, cancelarul Karl Nehammer și-a schimbat discursul și a spus că motivul opoziției față de cele două țări e faptul că sistemul Schengen nu funcționează.

Ministerul austriac de Interne a făcut publice datele la finalul unei discuții între miniștrii de Interne din Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Polonia și Ungaria.

Ministrul de interne Gerhard Karner s-a întâlnit cu miniștrii de interne din cele 4 state de la Visegrad și cu ministrul de interne al Germaniei, Nancy Faeser, pentru o discuție de lucru la Szeged, Ungaria, la câțiva kilometri de granița cu Serbia.

Printre subiectele abordate în cadrul reuniunii V4 s-au numărat situația migrației în Balcani, lupta împotriva criminalității organizate de contrabandă și protecția frontierelor externe ale UE.

Ministrul de interne, Gerhard Karner, a declarat că „pentru a reduce presiunea asupra frontierelor externe ale UE și migrația ilegală în Europa, este necesar să colaborăm îndeaproape cu țările de origine și de tranzit. Trebuie să împiedicăm ca oamenii să cadă în mâinile traficanților. Prin urmare, trebuie să sprijinim statele din Africa de Nord în ceea ce privește protecția frontierelor și în eforturile lor de a împiedica plecarea ambarcațiunilor de contrabandiști. Ceea ce este necesar este securitatea continentală, nu salvarea pe mare.”

În ceea ce privește protecția frontierelor externe ale UE, miniștrii de interne doresc să exercite presiuni suplimentare asupra Comisiei Europene pentru a obține o securitate a frontierelor mai robustă din punct de vedere juridic și tehnic.

Poliția austriacă este puternic implicată în Balcani. În prezent, 33 de ofițeri de poliție sprijină Serbia în securizarea frontierei cu Macedonia de Nord. În același timp, până la 70 de ofițeri de poliție din Ungaria, împreună cu ofițeri de poliție slovaci și cehi, efectuează controale la frontiera cu Serbia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Bine că au primit Croația în Schengen…

  2. Se zice ca Dumnezeu nu doarme. N-ati vrut Romania in Schengen pentru ca migrantii…Luati de la croati sa va saturati, ca pe ei i-ati primit.

  3. De aia au sprijinit austriecii aderarea Croației la Schengen?! Austria își bate joc de România în continuare.

  4. Dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem. Și după ce trăim ani de zile pe ajutoarele voastre, ne radicalizăm și vă aruncăm în aer. Necredincioșilor !