
Traficul greu restricţionat pe DN 7, între Piteşti şi Veştem (Sibiu), în perioada 30 aprilie – 6 mai
Circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, a fost restricţionată pe drumul naţional DN7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Veştem, în anumite intervale orare, în perioada 30 aprilie – 6 mai, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, transmite Agerpres.
Restricţiile sunt impuse pe DN 7 Piteşti (intersecţia DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Veştem (Intersecţia DN7 cu DN1), pe ambele sensuri, după următorul program:
marţi (30 aprilie), între orele 18,00-22,00;
miercuri (1 mai), între orele 6,00-22,00;
joi (2 mai), între orele 6,00-22,00;
vineri (3 mai), între orele 6,00-22,00;
sâmbătă (4 mai), între orele 18,00-22,00;
duminică (5 mai), între 6,00-22,00;
luni (6 mai), între 6,00-22,00.
Reprezentanţii IPJ Vâlcea atenţionează că încălcarea restricţiilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.000 – 2.000 lei, iar nerespectarea dispoziţiilor poliţiştilor rutieri se sancţionează cu amendă cuprinsă între 660 – 825 lei şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioade de 30 zile.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank