G4Media.ro

Traficul pe aeroportul din Târgu Mureș a crescut cu 60 la sută…

Sursa foto: Facebook / Aeroportul Transilvania

Traficul pe aeroportul din Târgu Mureș a crescut cu 60 la sută față de anul trecut

Potrivit unui studiu al Asociației Aeroporturilor din România, în luna august Aeroportul Transilvania Târgu Mureș s-a situat pe locul 8, cu aproape 32 de mii de pasageri. Majoritatea curselor au fost către destinații externe, respectiv Turcia, Grecia și Egipt, a precizat directorul general al Aeroportului, Peti Andras, relatează Radio Târgu Mureș, preluat de Rador.

„Am realizat o creștere importantă a traficului de pasageri în tot anul 2023, dar mai ales în sezonul de vară, când au fost 5 curse săptămânale către Turcia- Antalya și o cursă directă către insula Cipru. În luna august am atins un record de aproape 32.000 de pasageri, o creștere de 60 la sută față de anul precedent și tot de 60 la sută față de 2019”, a spus directorul aeroportului.

Conducerea aeroportului speră ca anul viitor să fie rezolvată sistarea curselor regulate Târgu Mureș- București.

La nivel național, aproape 2,6 milioane de pasageri au tranzitat în august cele 17 aeroporturi românești, cu 5,8 % mai mulți decât în aceeași perioadă din 2019 și cu 5% mai mulți decât în luna august 2022.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează