G4Media.ro

Tragedie în Himalaya: 26 de persoane au murit în urma unei avalanșe

Sursa foto: Pixabay.com

Tragedie în Himalaya: 26 de persoane au murit în urma unei avalanșe

La trei zile după ce o avalanşă a surprins un grup de elevi ai unui institut local de alpinism, şansele de a-i gasi în viaţă pe ultimii trei dispăruţi s-au diminuat vineri, bilanţul ajungând la 26 de morţi, iar căutările au fost suspendate din cauza vremii nefavorabile, relatează AFP.

„Am găsit până acum 26 de cadavre, 24 de elevi şi doi instructori”, a anunţat institutul local de alpinism – Nehru Institute of Mountaineering – din care făcea parte grupul surprins de avalanşă. Căutările urmează să fie reluate sâmbătă, în funcţie de vreme.

Sunil Lalwani, unul dintre cei 32 de supravieţuitori, a salutat calmul de care au dat dovadă instructorii grupului care, potrivit lui, au salvat multe vieţi.

„Eram la 50 sau 100 de metri de vârf, cu instructorii noştri în faţă, când deodată o avalanşă ne-a lovit şi a luat pe toată lumea”, a declarat Lalwani pentru cotidianul Hindustan Times.

„S-a întâmplat în câteva secunde şi am fost aruncaţi într-o crevasă. Am reuşit cumva să respirăm (…) Datorită lor (instructorilor) suntem în viaţă astăzi”, a spus el.

Ei au fost, marţi, victimele unei avalanşe în apropierea vârfului muntelui Draupadi ka Danda-II, la o altitudine de 4.880 de metri în statul Uttarakhand, din nordul Indiei.

Poliţia, autorităţile în caz de catastrofe şi armata aerului indiană au fost mobilizate pentru a ajuta la căutări şi au salvat până acum 32 de persoane.

Un post de aterizare pentru elicoptere a fost instalat în apropierea locului avalanşei, la aproape 4.900 m altitudine, unde a fost efectuată o aterizare de probă cu succes joi dimineaţa, a anunţat poliţia de frontieră indo-tibetană.

sursa: Agerpres.ro

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Îmi pare rău.

  2. „frontieră indo-tibetană” – nu exista asa ceva. Un fel de fakenews. Sau un afront la adresa partidului comunist chinez, dar mare atenție ca aia sunt răzbunători.
    mai draga redacția g4media mai mare atenție cu limbajul folosit ca îl supărați pe tovarășul xi!. Nu exista