Tragedie în turismul din Bulgaria / După stațiunea Albena, și Sunny Beach anunță că majoritatea hotelurilor se vor închide până în 10 septembrie / Numărul turiștilor a scăzut cu 80%, zborurile charter anulate în masă
În pofida măsurilor de stimulare a sectorului, se întrevede un eșec total al sezonului turistic estival. După stațiunea Albena, și Sunny Beach a anunțat că majoritatea hotelurilor vor închide până la data de 10 septembrie, imediat după cele luni zile de vacanță. În general, numărul turiștilor străini în Bulgaria a scăzut cu 80%. Zborurile charter către Varna s-au prăbușit cu 59%, iar către Burgas – cu 78%. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), cifra de afaceri a restaurantelor de pe litoralul bulgăresc a scăzut cu aproape 90%, scrie Duma, citată de Rador.
„Există o scădere de 75% a turiștilor și în munții Rodopi. Sunt deschise în principal hotelurile mici, de familie, și casele de oaspeți. Hotelurile mari lucrează cu turiști străini care nu au cum să viziteze acum Bulgaria. Există acolo o scădere de peste 85%”, a declarat Pantelei Memtsov, de la RTA”. Asociația consideră că măsurile pentru sprijinirea sectorului au întârziat.
În prezent, există puțini turiști din Germania, Polonia și Ucraina. Din cauza lipsei zborurilor charter, Bulgaria se bazează pe turiștii care vin cu transport auto, cum sunt majoritatea bulgarilor și românilor. Plaja este relativ plină, deoarece există și proprietari de apartamente în zona de vest, în mare parte bulgari, care se află în proprietățile lor.
Oamenii care cunosc stațiunea Sunny Beach spun că nu au văzut niciodată complexul atât de gol. Datele operatorilor turistici și cele ale aeroporturilor arată că sute de chartere au fost anulate în această vară, iar speranța de a avea mai mulți turiști, cel puțin în luna august, a fost și ea uitată.
Odată cu începutul lunii august, speranța pentru cel puțin o lună puternică s-a năruit, după ce Marea Britanie nu a inclus Bulgaria pe lista țărilor sigure (să zicem așa), iar cei care sosesc din Regatul Unit sunt supuși unei carantine de 14 zile.
În Germania – o altă sursă importantă de turiști străini, au apărut reportaje despre nerespectarea măsurilor de protecție în restaurantele din stațiunile bulgărești. Imaginea aeroportului din Varna arată că în luna iulie numărul total de zboruri a fost de 1.103 (în aceeași lună din 2019 au fost 2.715), ceea ce reprezintă o scădere de 59%.
Situația este similară și pe aeroportul din Burgas – numărul total de zboruri este de 1.160 față de 5.229 în iulie 2019, ori o scădere de 78%. Pentru pasageri, reducerea este de 86%. „Întregul program al englezilor a fost stornat de către toți operatorii de turism. Exista speranța că vor exista zboruri începând cu data de 7 august, dar din cauza creșterii numărului de infectați, s-a ajuns în această situație”, a declarat Ivan Groșev, managerul MTS Bulgaria, una dintre companiile care aduce turiști britanici în Bulgaria.
Pe piața germană, numărul de rezervări noi pentru august și septembrie coincide cu numărul de anulări, spune Groșev. „Nu este nimic încurajator, scăderea va fi undeva între 70-80%”. În acest moment, entuziasmul Ministerului Turismului nu poate fi confirmat cu date reale, că există pentru septembrie și octombrie un interes puternic al germanilor de a se odihni în hoteluri SPA, cu bani care vor veni de la casele lor de sănătate. Și care va „extinde” sezonul de vară, conform tezei puternic vehiculate de guvernanții de la Sofia.
Industria turismului are un sezon dificil, iar luna august nu poate compensa pierderile, a declarat, la BNT, Konstantin Zankov, de la Institutul pentru Analiză și Evaluare în Turism. Potrivit spuselor sale, există o scădere cu peste 80% a numărului de turiști din străinătate, dar, pe de altă parte, există un boom al turiștilor bulgari pe litoralul bulgăresc al Mării Negre. El susține că pierderile sunt uriașe, abia acum urmează să fie calculate. Deocamdată, însă, nu au fost anunțate falimente. Aceeași opinie a fost exprimată și de Emil Kolarov, președintele Asociației Localurilor din Bulgaria.
Situația este tragică, conform datelor INS avem o scădere de aproape 90% față de anul trecut, a spus el.
„În Bulgaria există o scădere de 75% a numărului de turiști. În general, acest lucru este observat și în Rodopi. Avem deschise în mare parte hoteluri mici și case de oaspeți. Există probleme cu hotelurile mari, iar ele provin din faptul că nu există trafic de intrare. Aceste hoteluri funcționează cu contracte cu turiști străini care nu pot vizita Bulgaria. Există o scădere a turiștilor cu peste 85%, ceea ce reprezintă o lovitură imensă pentru sector”, a declarat Pantelei Memtsov, președintele Asociației Regionale de Turism Rodopi. Asociația consideră că măsurile autorităților bulgare pentru sprijinirea industriei turismului au întârziat.
Sursa: Duma/ Rador/ Traducerea Mirela Petrescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii