G4Media.ro

Trageri cu rachete Patriot în poligonul Capu Midia / A început exercițiul…

Sursa foto: Wikimedia Commons

Trageri cu rachete Patriot în poligonul Capu Midia / A început exercițiul Ramstein Legacy 24 / După acest exercițiu, cel de-al doilea sistem Patriot din România va fi certificat „gata pentru îndeplinirea unei misiuni”

Exercițiul Ramstein Legacy 24 (RALY24), din domeniul apărare aeriană și antirachetă integrată (Integrated Air and Missile Defense – IAMD), a fost deschis marți, 4 iunie, la Școala de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța.
În țara noastră, exercițiul se desfășoară în perioada 3-14 iunie și angrenează 1.300 de militari din România și din nouă state aliate (Cehia, Franța, Germania, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia, Turcia, Ungaria), care vor opera sisteme de rachete Patriot, HAWK, respectiv aeronave F-16, IAR-330, IAR-99, YAK-52 românești și alte echipamente de apărare aeriană cu baza la sol, sisteme de comandă-control, precum și aeronave militare ale națiunilor participante.
RALY24 contribuie la creșterea  interoperabilității între detașamentele IAMD, exersează tactici, tehnici şi proceduri aliate de acțiune în cadrul unei operații defensive.
Un obiectiv național în derularea exercițiului îl constituie finalizarea procesului de operaționalizare a celui de-al doilea sistem PATRIOT care, prin executarea tragerilor reale în poligonul din Capu Midia, va fi certificat „gata pentru îndeplinirea unei misiuni (mission capable)”.
În perioada 3-9 iunie, are loc dislocarea structurilor în facilitățile de instruire din România, în perioada 10-14 iunie sunt planificate antrenamentele tactice cu și fără trageri de luptă, iar în perioada 14-16 iunie, programul prevede redislocarea detașamentelor în locațiile de dispunere la pace.
Ramstein Legacy 24, condus de Comandamentul Aerian Aliat (AIRCOM), se desfășoară în România și Bulgaria și urmărește antrenarea unei structuri  multinaționale IAMD într-o operație de apărare a teritoriului și populației prin testarea sistemului de comandă-control, avertizarea timpurie aeropurtată și angajarea prin manevră și foc (trageri reale sol-aer).
În România, exercițiul este conectat la platforma națională de instruire multi-domeniu de nivel operativ-tactic DACIA 24, care se derulează în perioada 13 mai-17 iunie. DACIA 24 urmărește antrenarea efectivelor pentru executarea de operații întrunite în sprijinul apărării colective.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...