G4Media.ro

Traian Băsescu: Ar trebui să facilităm Ucrainei achiziția armamentului defensiv, să reziste…

Sursa foto: Traian Băsescu / Facebook

Traian Băsescu: Ar trebui să facilităm Ucrainei achiziția armamentului defensiv, să reziste presiunilor rusești de orice natură, inclusiv militare / Putin s-a obișnuit să ocupe teritorii ale unor state independente fără costuri pentru armata sa

Europarlamentarul Traian Băsescu (PMP, grupul PPE) a declarat că Uniunea Europeană trebuie să fie solidară cu Ucraina, să aibă acțiuni concrete și să faciliteze Ucrainei achiziția armamentului defensiv de care are nevoie „pentru a descuraja eventuale intenții de agresiune militară și pentru a se putea apăra” în fața Rusiei.

„Să fim prezenți pe teren la cel mai înalt nivel, să ne consolidăm coordonarea și comunicarea cu NATO. Pentru a preveni declanșarea unui război la scară largă, situația din Donbas trebuie urgent stabilizată. Trebuie să revenim la aspecte legate de retragerea armelor grele, la accesul misiunii OSCE de monitorizare a încetării focului”, a declarat fostul președinte, într-un discurs în plenul Parlamentului European.

Parlamentul European a organziat miercuri după-amiază o dezbatere pe tema acțiunilor Rusiei: cazul lui Alexei Navalnâi, acumularea de forțe militare la frontiera cu Ucraina și atacul rusesc din Cehia.

În debutul dezbaterii, șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE, a afirmat că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru o „perioadă dificilă” în relaţia cu Rusia, care pare să fi ales ‘„în mod deliberat” să crească tensiunile cu Occidentul.

Chemând Rusia să „înceteze provocările”, Borell a spus că „pentru moment” Moscova nu a demonstrat „nici cea mai mică voinţă de a pune capăt conflictului în Ucraina, nici de a accepta integritatea teritorială a acesteia” și că UE va trebui să reacţioneze „dacă va fi cazul’.

Traian Băsescu susține că Uniunea ar trebui să faciliteze Ucrainei achiziția de armament defensiv.

„Nu ezit să spun că ar trebui să facilităm Ucrainei achiziția armamentului defensiv de care are nevoie pentru a descuraja eventuale intenții de agresiune militară și pentru a se putea apăra. Președintele Putin s-a obișnuit să ocupe teritorii ale unor state independente fără costuri pentru armata sa. Așa ocupat Nagorno-Karabah, Crimeea, Abhazia, Osetia sau Transnistria. Am însă convingerea că nu va mai invada Ucraina ca în 2014, dacă armata ucraineană ar avea o bună dotare defensivă, capabilă să producă pagube mari în eventualitatea unei agresiuni”, a declarat Traian Băsescu.

În opinia lui Băsescu, Uniunea Europeană trebuie să sprijine Ucraina să reziste presiunilor rusești „de orice natură”, inclusiv militare.

„Vremea imperiilor a trecut”, a încheiat Traian Băsescu.

Sursa foto: Traian Băsescu / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Romania are probleme teritoriale si de minoritati cu ucraina, nu cu rusia.

    • Rusia invadează şi anexeazā teritoriile unor ţări suverane. Ucraina n-a invadat pe nimeni.

      Tot postac rus eşti.

  2. De asta a vandut el flota să scape statul român de cheltuieli inutile ??? Asta instigă la război nu ii mai dati să bea și sa fie ascultat de presă.

    • DE vindea Basescu flota azi stătea la pușcărie, Europa duduia de acest scandal de corupție, iar pe la tv erau toată ziua emisiuni cu prezentări de acte doveditoare a minciunii pe care o repetați fără a analiza cele ce afirmați. Chiar credeți că corăbiile unei flote pot fi furate si vândute fără acte, precum caii sau mieii furați? Pe bune?

  3. Cheltuieli inutile sunt acelea care se fac pe contracte cu statul de catre firmele celor angajati la buget cheltuielile de aparare a tarii sunt foarte utile.

  4. Nenea Putin,nu-l luati in serios a baut si el un pahar in plus si se crede smardoi. Armata noastra nu faciliteaza accesul nimanui la arme,ea insasi foloseste tehnica militara din vremea razboiului rece.

  5. Livrarea de armament defensiv Ucrainei, de exemplu rachete anti-tank Javelin ar trebui făcută doar la nivel de servicii secrete, CIA, SRI, fără recunoașterea implicării la nivel guvernamental, pentru că așa procedează și Rusia în Donetsk și Luhansk, unde livrează nu doar armament greu, tancuri și piese de artilerie, ci și mercenari instruiți și plătiți de serviciile secrete militare rusești, dar a negat de fiecare dată orice formă de implicare.

  6. Spune Petrov care a vandut flota Romaniei.
    In China era Transat si facut bucati prin lege pt asta

  7. Traian Băsescu nu vrea vecinătate la granița cu Rusia, tot zice asta de cind era presedintele României ; tot el a atras atenția catre NATO ca Marea Neagra risca ssa devina un lac rusesc, dacă nu se intervine ferm; tot el repeta oricind i se da ocazia ca Putin vrea sa ajungă la gurile Gurile Dunarii, ceea ce nu este exclus sa se intimple…
    Traian Băsescu este un patriot, nu cum îl balacaresc rusofilii de pe aceasta pagina!

    • @ Senin: Stau si ma-ntreb cum poti fi senin cand spui ca T. Basescu ESTE un patriot? Omul acesta e demn de mila romanilor. Sa fi zece ani presedinte si imediat ce nu mai esti treci in barcile TV ale dusmanilor lui dintre cei mai verosi. Pentru a termina frantura de pseudo-justitie ramasa, amarata, din vremurile cand se mandrea (chipurile) cu „reusitele” doamnei Kovesi. Toate astea pentru salvarea putredei metrese si a fiicei mult iubite.
      Ma indoiesc ca asta se poate numi patriotism. Sincer, domnule „Sincer”. Toti mediocri isi spun cu emfaza „Mandri patrioti”. Ma indoiesc.

  8. Sigur, că poate mai încolo le vor folosi împotriva noastră. La cât de instabili sunt ucrainienii te poți aștepta la orice. Oricum asta face parte și din sprijinirea integrității teritoriale a Ucrainei, țară care ne-a luat cu forța teritorii . Te „doare mintea” cu asemenea strategi.

  9. Neam de hoti si demagogi.

  10. …te joci,cu focul,piratule!

  11. Zic unii,nu rușii ci ucrainenii! păi când au acaparat cele mai multe teritorii nu erau URSS?de tezaur se mai aude ceva?!? Mucles,halal români!!!

  12. Zic unii,nu rușii ci ucrainenii! păi când au acaparat cele mai multe teritorii nu erau URSS?de tezaur se mai aude ceva?!? Mucles,halal români!!! dați-l,nu mai cenzurați adevărul!sau te supără,sau n-ai voie?!?

  13. Avem pamant in Ucraina. Au si rusii si polonezii si ungurii, tara asta este facuta din bucati. Ati auzit de Rusia Kieveana? Ne amestecam in problemele interne ale Rusiei dar nu am zis nimic atunci cand americanii si-au impuscat proprii cetateni pentru ca au vrut sa viziteze Casa Poporului de la ei. Si nici rusii nu au zis nimic.