G4Media.ro

Traian Băsescu: ”Ce-mi dă statul am să-i dau şi eu/ Mi-am cumpărat…

sursa foto: Facebook

Traian Băsescu: ”Ce-mi dă statul am să-i dau şi eu/ Mi-am cumpărat un apartament foarte frumos, aşa că nu stau în mila statului român”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi, într-un interviu acordat Realitatea Plus TV, că nu are niciun regret personal după locuinţa statului şi că şi-am cumpărat un apartament foarte frumos astfel că nu stă în mila statului român. RA-APPS a fost cea mai decentă instituţie, a lucrat cu legea, a spus el despre decizia de eliberare a vilei de protocol. ”Ce-mi dă statul am să-i dau şi eu”, a afirmat Băsescu.

„Este o situaţie normală, n-aş intra în detalii. Cert este că astăzi i-am chemat să facă inventarul, pentru că acolo este un inventar de predat. Se termină azi”, a spus fostul preşedinte, arătând că cealaltă locuinţă este gata să primească mobilier.

Întrebat despre faptul că RA-APPS insistă să se mute din vilă, Traian Băsescu a spus că nu insistă: ”RA-APPS a fost cea mai decentă instituţie, a lucrat cu legea, n-a lucrat cu somaţii, n-a lucrat cu notificări, deci a fost cea mai decentă instituţie dintre toate instituţiile statului”.

Traian Băsescu a comentat situaţia în care se găseşte.

”Ştiţi ceva, un stat care-şi batjocoreşte foştii preşedinţi n-are decât să fie tratat de foştii preşedinţi cum îi tratează el. Aşa că ce-mi dă statul am să-i dau şi eu, n-am obligaţia să-i dau altceva”, a afirmat Traian Băsescu.

Despre noul apartament, fostul preşedinte a afirmat că este ”foarte bine”.

”Credeţi-mă că nu am niciun regret personal după locuinţa statului, mi-am cumpărat un apartament foarte frumos, aşa că nu stau în mila statului român. Maria e mulţumită oricum, atât timp cât suntem împreună”, a mai spus el.

Despre actuala situaţie politică, Băsescu a comentat: ”Mă întreb cât de proşti putem fi să avem 16 miliarde de euro necheltuiţi din exerciţiul bugetar 2014-2020, pe care îi pierdem anul viitor, şi în acelaşi timp să împrumutăm bani”.

”Cît de incompetenţi şi proşti putem fi, noi, ca stat”, a mai spus fostul preşedinte.

Întrebat dacă se impune o majorare a pensiilor, Traian Băsescu a afirmat că oricine în momentul de faţă are nevoie de bani, în special cei cu venituri mici.

”Categoric ceva trebuia făcut, dar trebuiau gândite alte surse. Dacă ar fi utilizat cei 16 miliarde de euro pe care îi au la dispoziţie din 2014, când ţipa Ponta că sunt prea puţini cei 42 de miliarde, iată că am ajuns în ultimul an de utilizare a banilor şi avem 16 miliarde necheltuiţi. Câte locuri de muncă şi contribuţii la bugetul de stat, dacă aceşti bani ar fi fost utilizaţi”, a mai spus el.

sursa: News.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. Te primeste Udrea la Rahova in chirie ochi de cameleon :))

  2. Lasa smiorcaielile si elibereaza vila bolsevicule ca vine alt bolsevic in locul tau Yok-hannis

  3. Problema la bețivul asta nu este ca turna ci vârstă la care turna! La 17-20 de ani se fac cele mai solide prietenii! Nu poți gândi ca prietenul tău te toarnă ca joci poker, ca ieși cu o poloneza sau ca vinzi un tricou! Este peste înțelegerea unui tânăr normal cara și ar da orice pentru prienii sai!

  4. Cum vine asta:Ce mi-a dat statul, oa sa-i dau si eu?Dar mie nu mi-a dat NIMIC!Eu ce sa-i dau?

  5. Base, da-i in gat pe sovieticii 89 !

  6. Tu ești o tonă de gunoi

  7. Respect pentru omul inteligent, documentat, capabil si organizat care este dl Băsescu.
    Probabil de aceea a starnit si starneste invidie.
    Bravo lui ca este un om care știe sa transforme o infrangere intr-o victorie si ca a stiut sa isi aleagă in tinerete si sa isi pastreze aproape sotia.

  8. Bai Putinne, vai de mama ta! Nu îți este rușine de ce scrii? Rade toată lumea de tine! Nu am vrut sa scriu la adresa ta nimic, dar greu de abținut! Vai mama ta!🤣🙈

  9. Prea-i cusută cu ață albă, se vede din avion că Felix care face jocurile, adică stăpânul lui Iohannis se răzbună pe Băsescu.
    USL2.0 este continuatorul lui USL1.0 cu Iohannis premierul lui Felix de la Grivco. Numai handicapați nu-și dau seama !
    Se fac legi cu dedicație în politică dâmbovițiană !
    Ce-i drept orice turnător la SECU ar trebui băgat la pușcărie, dar toașul iliescu care cu sprijinul securității s-a instalat prin genocid stă în vilă pe banii noștri…

  10. Daca as avea o bagheta magica, l-as vota si maine presedinte si l-as numi si prim-ministru, l-as clona si l-as pune in loc de fiecare parlamentar, sef pe unde nevoie… E un fel de a spune ca a fost si este singurul om politic si competent. Pe asta nu o sa i-o ia nimeni.

  11. Măi Băse, corect era să te exprimi că nu mai stai la mâna statului, că până acum ce ai făcut?

  12. M-as fi asteptat la un om ca dl.Basescu sa aiba mai multa decenta, caci a iesit atat de trist si condamnabil din istoria presedintilor de stat din Romania…Probabil ca se va razboi cu statul roman in continuare in procesele purtate la instantele nationale si la CEDO,pentru a putea sa redobandeasca beneficii tot de la acest stat ,la mila caruia spune ca nu vrea sa mai stea.In rest spune adevaruri care tin de nereformarea societatii romanesti,care cuprinde si perioada anterioara celei la care el face referire(cat timp s-a aflat el la conducerea administratiei prezidentiale) ,inclusiv perioada actuala.

    • Că să nu vă contraziceți încercați mai întâi să identificați „statul român”.

  13. Pai și tu Brutus ,vrei sa înjunghii statul Român pe la spate ?! Când nu mai ai de unde să sugi gata cu patriotismul ? Ce fel de om ești ? Ce fel de patriot ,ce fel de conducător ? Deci pentru tine Romania a fost buna doar cât timp ai avut avantaje și ai putut profita. Halal președinte ,de aici reiese cât și când te-a interesat de Romania ! Mi-e scârbă de toată clasa politică ,toți sunt la fel. Unde sunt patrioții de alta data ? Cei care aduceau sau donau ei statului român !

  14. Toate mizeriile astea sunt facute de Felix. El are in mana justitia, de fapt si nu e greu de vazut: oamenii lui sunt promovati, iar adversarii lui sunt maziliti. Vezi Camelia Bogdan, Cristi Danilet dati afara, Bogdan Licu numit la CCR cu 3 zile inainte de a se pensiona si astfel va avea si pensie speciala si o ditamai leafa. Are motive sa presteze pt penali. Si toate astea se intampla in epoca Iohannis-PSD-PDL.

    • Didina draga tu stii multe – eu iti dau dreptate!

      Din pacate TB, cu toate defectele sale, fu mult peste JK!
      Tara, tara se cauta un Presedinte Bun pentru 2024!

      Daca s-ar putea fara compromisuri tare m-as bucura.

  15. Povestea lui Base seamana oarecum cu cea a lui Gorbaciov – unii au bagat cutitul pe la spate, aia care au operat asa nu au realizat mare lucru si tara, RO ca si rusia, se indreapta spre un totalitarism cum rar s-a mai vazut (cel putin in RO…)

    Actualul Presedinte JK se crede/vede mare smecher de cartier!
    Astept cu mare incredere sfarsitul lui de mandat cand JK o sa isi primeasca injuraturile din foarte multe parti, de la unele de la care nici ca se va astepta.

    Macar TB stia ce il asteapta dar Prea Inaltul Tzar Arogant de la RO nici nu isi intrevede viitorul.
    Urmeaza o perioada extrem de grea.

    • Sa nu ne miram daca Iohannis o sa modifice Constitutia, sprijinit de Peee-Seee-Dee si PNL(adica PDL) si isi mai asigura 2 mandate la Cotroceni. Serviciile il sustin, pt ca si-au dat reciproc, si el si ele, puteri de te ia cu ameteala.

  16. Analizați cu atenție mandatul președintelui Băsescu și al omului român Băsescu, comparatil cu alți președinți din lume și apoi trageți concluzii. Vă respect dacă încercăm să vedem, să auzim, să gândim, să aveți parte de sănătate și toate cele bune. Citesc G4 Media.ro , recomand filtru pentru unele comentarii,….., citesc și elevi o parte din articole.