Traian Băsescu: Românii trebuie să ştie că de votul lor depinde menţinerea României în familia ţărilor occidentale sau întoarcerea înapoi cu faţa spre Moscova, aşa cum propune acest şarlatan care se numeşte Georgescu
Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că în acest moment nu se mai poate face nimic în privinţa organizării turului al doilea al alegerilor prezidenţiale şi că deja „este târziu”. Băsescu spune că de această dată decizia este „în mâna poporului” şi că românii trebuie să ştie că de votul lor depinde menţinerea României „în familia ţărilor occidentale sau întoarcerea înapoi cu faţa spre Moscova, aşa cum propune acest şarlatan care se numeşte Georgescu”. Fostul preşedinte consideră că este „o lecţie bună pentru instituţiile statului, care „au ratat momentul în care puteau face ceva pentru România”, transmite News.ro.
”Au ratat şi atunci se transferă totul în responsabilitatea uriaşă pe care o are fiecare român pentru votul începând de mâine până duminica seara. Românii trebuie să ştie că de votul lor depinde menţinerea în familia ţărilor occidentale sau întoarcerea înapoi cu faţa pre Moscova, aşa cum ne propune acest şarlatan care se numeşte Georgescu”, a declarat Traian Băsescu la Digi24.
Referitor la autosesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind posibile nelegalităţi în ceea ce priveşte provenienţa şi utilizarea banilor folosiţi pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale a lui Călin Georgescu de către susţinătorii săi, Traian Băsescu a spus că este „foarte târziu”, cu atât mai mult cu cât „instituţiile statului au avut foarte multe informaţii despre beneficiarii de finanţări”, potrivit notei SRI, „o listă destul de largă de influenceri folosiţi în campania domnului Gheorgescu”.
„S-a întâmplat ceva grav în funcţionarea cooperării dintre instituţii”
„Oare de ce aceste informaţii, care n-au fost strânse ieri, şi nici alaltăieri, şi nici în ziua CSAT-ului, ci au fost rodul unei activităţi de informare pe care a făcut-o SRI-ul, de ce aceste date, cu influencerii, spre exemplu, n-au fost transferate Parchetului de multă vreme?”, s-a întrebat Băsescu.
Fostul preşedinte a spus că încearcă el însuşi un răspuns la această întrebare, menţionând că nu există „niciun protocol de colaborare între SRI şi Parchet”, fiind „în mod eroic” anulat ”la cererea maselor televizate”.
Traian Băsescu a mai spus că s-a întâmplat „ceva grav în funcţionarea cooperării dintre instituţiile statului”.
„În penultima pagină a documentului SRI se arată că prima sesizare a TikTok cu privire la faptul că se desfăşoară o campanie de promovare a lui Călin Georgescu în mediul TikTok a fost făcută în 2020, iar în 2021 TikTok a concluzionat că este o activitate suspectă şi a informat autorităţile române. În aceeaşi notă a SRI se mai spune că la nivelul platformei TikTok a mai fost identificată o activitate de promovare maximă derulată în ultimele două săptămâni pentru susţinerea Partidului Oamenilor Tineri (POT), partid suveranist înfiinţat în 2023. Deci SRI a surprins şi cele două săptămâni de susţinere ale POT. Marea problemă este de ce informaţiile nu au fost utilizate în procesul decizional şi de ce Parchetul nu a fost informat despre aceste lucruri din momentul în care s-au produs. Este extrem de grav şi arată că statul nu funcţionează”, a afirmat Băsescu.
„Informaţii au fost, dar decidenţii nu au acţionat”
În opinia fostului preşedinte al României, instituţiile statului nu se corelează între ele în acţiuni care ţin de siguranţa naţională. „Concluzia este că informaţiile au fost, dar problema este că decidenţii nu au acţionat”, a spus Băsescu.
Fostul preşedinte a adăugat că este o lecţie extrem de dură pentru instituţii şi care arată o „depreciere a statului”.
„Suntem la 35 de ani de la Revoluţie şi constatăm că nu putem organiza în siguranţă un rând de alegeri. Vă daţi seama unde suntem? Vă daţi seama ce nivel de depreciere a capacităţii statului român de a se proteja?”, a spus Băsescu.
„Pierderile ar fi enorme pentru noi”
Referitor la avertismentul venit de la Washington cu privire la „consecinţele negative grave” ale îndepărtării de Occident, Traian Băsescu a spus că aceste consecinţe sunt „simple”.
„În primul rând, noi avem o umbrelă NATO, din care nu ne scoate nimeni până una-alta, dar ne pierdem credibilitatea în interiorul organizaţiei. Însă, în paralel cu umbrela NATO, avem aranjamentele bilaterale care vizează baza de la Kogălniceanu, unde sunt 5.000 de militari americani, puşcaşi marini. E baza aeriană, tot de la Kogălniceanu, unde operează aeronave americane. Este baza aeriană de la Turda, unde operează aeronave americane, în bază bilaterală, şi nu NATO. Este parteneriatul strategic pentru secolul XXI, în care SUA dau României garanţii de securitate şi dau României garanţia că va recomanda România pentru investiţii ale oamenilor de afaceri americani. Deci pierderele ar fi enorme pentru noi”, a conchis Traian Băsescu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii