Traian Băsescu: Singura țară care nu a lichidat efectele Pactului Ribbentrop-Molotov suntem noi. Nu există obiectiv mai mare acum decât reunificarea cu Moldova
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat vineri că nu există obiectiv mai mare acum pentru România decât reunificarea cu Republica Moldova, menţionând că astfel ţara noastră ar deveni o adevărată putere agricolă şi îi va creşte puterea de vot în UE.
„Foarte mulţi vorbesc degeaba despre Moldova pentru că nu înţeleg nimic şi lucrul acesta puteţi să-l vedeţi în abordarea politică din România. Lipsa de înţelegere a ce înseamnă România ciuntită este atât de mare, încât subiectul reunificării ţării este un subiect care mai mult plictiseşte dacă îl aducem în discuţie. (…) Dincolo de asta, avem un act politic extrem de important, rezoluţia Parlamentului European cu privire la Pactul Ribbentrop – Molotov şi pe care eu am considerat că trebuie tratată ca o continuare a declaraţiei Parlamentului României că este gata pentru unirea cu Republica Moldova. Unirea trebuie să rămână obiectivul nostru fundamental: reîntregirea ţării. Dacă privim la realităţile noi, după cel de-al Doilea Război Mondial trebuie să recunoaştem că singura ţară care nu a lichidat efectiv efectele Pactului Ribbentrop – Molotov suntem noi”, a afirmat Băsescu la Convenţia Românilor de Pretutindeni, transmite Agerpres.ro.
El a explicat că „poporul român nu-şi va dobândi demnitatea până când nu va rezolva această nedreptate istorică”.
„Adică, atât timp cât stăm pasivi şi ne uităm că trăim după regula lui Stalin şi a lui Hitler, scuzaţi-mă, dar avem o problemă de conştiinţă, de responsabilitate naţională. Eu nu vreau să dau lecţii nimănui, dar românii trebuie să se trezească. Republica Moldova nu este o afacere, este o nevoie de restabilire a demnităţii unui popor. (…) Reunirea nu este posibilă să se întâmple atât timp cât nu există cifra magică a democraţiei: 50 la sută plus un dintre cetăţenii Republicii Moldova trebuie să voteze la un referendum sau în Parlament. Aşa cum s-a făcut România Mare, ea se poate reface prin vot şi democratic”, a mai spus europarlamentarul Băsescu.
Fostul preşedinte a apreciat că rezoluţia Parlamentului European invită România să-şi restabilească demnitatea.
„Eu cred că nu există obiectiv mai mare acum pentru România decât reunificarea. Unii spun că ne costă bani. Da, ne costă bani, dar cu cât întârziem, cu atât va fi mai scumpă reunificarea. Alţii spun ce ne aduce nouă reunificarea cu Republica Moldova. Dincolo de reîntregirea ţării, care este un obiectiv fundamental şi de revitalizare a naţiunii, reunificarea ne aduce foarte multe din punct de vedere economic. Imaginaţi-vă potenţialul agricol al României pus lângă potenţialul agricol al Republicii Moldova. România ar deveni o adevărată putere agricolă (…). Este şi o creştere a populaţiei României cu 3,5 – 4 milioane, asta înseamnă creşterea puterii de vot în UE. Rămân un susţinător fără rezerve al reunificării ca o datorie patriotică, nu o să mă convingă nimeni că după intrarea în UE şi în NATO, al treilea obiectiv mare de ţară nu ar fi reunificarea ţării. Nu există un alt obiectiv care să se compare cu acesta şi facem prea puţin pentru ca acest lucru să se întâmple şi ceea ce mai facem mai facem şi prost”, a mai spus Băsescu.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii