G4Media.ro

Transnistria, lăsată de Rusia fără gaze. Separatiștii care depind de Moscova trimit…

Foto: Aleksey FILIPPOV / AFP

Transnistria, lăsată de Rusia fără gaze. Separatiștii care depind de Moscova trimit scrisori către Putin și Gazprom

În regiunea transnistreană a fost prelungită starea de urgență în economie până la 1 decembrie, din cauza crizei energetice, transmite Radio Europa Liberă, citat de Rador. Regimul de la Tiraspol acuză compania Moldovagaz, controlată de Gazprom, că nu-i livrează cantitățile necesare de gaze naturale, potrivit presei din regiune.

În regiune va fi introdus un regim dur de economisire a curentului și a gazelor naturale, în special în domeniul industrial. Așa-zisul ministru al economiei, Serghei Obolonik,  a spus că este pentru prima dată când regiunea se pomenește în situația în care „nu are fizic gaze naturale”.

Tiraspolul afirmă, de asemenea, că nu se vor schimba prețurile la energie pentru consumatorii finali, dar reprezentanții așa-ziselor autorități pregătesc scrisori pe care să le trimită președintelui rus, Vladimir Putin, Dumei de Stat și Gazprom.

Obolonik a mai spus, într-o conferință de presă, că Transnistria se află în pragul unei catastrofe umanitare și a anunțat primele măsuri de economisire. Astfel, apa caldă va fi distribuită în regiune conform unui orar, trei ore dimineața, iar troleibuzele vor circula doar în orele de vârf. Cel mai probabil, vor fi prelungite vacanțele elevilor, însă spitalele, grădinițele și blocurile nu vor fi deconectate de la agentul termic.

Autoritățile separatiste au introdus pentru prima dată stare de urgență în domeniul economic pe 20 octombrie, după ce Gazprom a redus livrările de gaze către R. Moldova.

Săptămâna trecută, la Tiraspol a avut loc o întrevedere în formatul 1+1 cu privire la gestionarea crizei energetice, însă părțile nu au ajuns la un numitor comun. Potrivit vicepremierului pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, Tiraspolul nu a acceptat propunerea Chișinăului ca autoritățile de pe cele două maluri ale Nistrului să-și coordoneze acțiunile pentru a raționaliza consumul de energie.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Putin nu dă doi bani pe ei.

  2. semn super bun pt lumea civilizata – adica foarte prost pt rusia, abandonarea unei enclave de importanta strategica majora

  3. Cea mai puternică valută de pe planetă este rubla transnistreană. Atunci când mergi la budă cu ea.🤣🤣🤣

  4. Pesemne că n-au pupat îndeajuns de bine dosul lui putler. Să mai insiste…

  5. rusia un popor „prieten” .. nici macar la propriu popor nu tine, ce pretentii sa ai de al ei ca vor respecta macar , vecinii
    rusia e pe persoana fizica a catorva din jurul lui put(sta)lin

  6. Păi dacă, de când cu mobilizarea, Tiraspolul nu a plătit haraciul în carne de tun cum să mai gaz pe datorie? Vorba aia: „Câinele care nu sare să apere averea stăpânului nu primește de mâncare!”
    Dar, la fel ca și în cazul retragerii pripite din Acordul privind cerealele, mai degrabă cred că rusia joacă, din nou, prost. Foarte bine și la mai multe!

  7. Mutati-va in Rusia!

  8. Putin n-a dat vreodata doi bani pe ei. Sau macar vreo molecula de gaz.

    Aviz lor, moldovenilor si altora asemenea care se orienteaza spre mama Rusie….asta e raiul sovietic.

  9. Se intampla ca eu am ajuns ..acum cativa ani pe acolo!..De doua ori!..
    Ma tot intreb..astia..de acolo sau o parte..in special rusii..care mai au rude in Rusia..vasta..ca mai au..isi stiu originile..de unde au venit…..si zic : DE CE NU PLEACA..?
    De ce accepta chinul vietii acolo..in Transnistria si ..o ghilotina care va veni..la un moment dat!?
    Astia sunt momiti cu ceva..platiti..sau mintiti cu o plata viitoare!?

  10. Când o să vă treziți fraților să cereți UNIREA cu țara mamă România???

  11. Normal că nu mai primesc gaz: gazul lor vine prin Moldova, făcând parte din aceasta.Cum, după secesiune ei s-au opus plații acestuia iar Moldova nu mai primește de la ruși, este normal că transnistrenii sa stea in frig. Așa că nu mai comentați ca cei care au studiat istoria in club și nu la liceu!