Transnistria reduce nivelul de alertă teroristă
Transnistria a redus nivelul de alertă teroristă de la „roșu” la „galben”, potrivit unei decizii a liderului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, citată de publicația newsmaker.md.
Decizia este valabilă pentru o perioadă de 15 zile.
Deși gradul de alertă a fost coborât, toate regulile impuse anterior rămân în vigoare. Astfel, controalele la intrarea în regiune rămân în vigoare, iar mijloacele de transport vor fi verificate „minuțios”, potrivit sursei citate. Zborurile dronelor sunt interzise fără permisiunea specială a „ministerului de securitate”.
Tiraspolul a introdus codul roșu de securitate pe 26 aprilie, după o serie de provocări ce au avut loc în săptămânile trecute în regiune, catalogate de către Occident drept operațiuni sub steag fals ale Rusiei, care exercită controlul de facto asupra regiunii separatiste de mai bine de 30 de ani.
Separatiștii transnistreni au indicat voalat că incidentele ar fi fost rezultatul unor acțiuni de sabotaj din Ucraina, fapt negat de oficialii de la Kiev.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii