Transportatorii români critică testarea anti-Covid a șoferilor profesioniști la granițele Germaniei și Cehiei și denunță ”perturbări majore” în lanțul de aprovizionare. MAE: avem discuții cu cele două țări
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) cere excluderea șoferilor profesioniști de la testarea COVID19 solicitată de Germania, Cehia și o regiune din Austria, acuzând măsură că a generat haos la frontierele interne UE și blocaje în lanțurile vitale de aprovizionare, potrivit unui comunicat de presă.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat că diplomații români discută cu autoritățile din Germania și Cehia, dar și la Comisia Europeană, pentru a stopa practicile care afectează activitatea transportatorilor.
UNTRR cere Guvernului României și Comisiei Europene să facă ”demersuri urgente” pentru ca Germania și celelalte state care au introdus testarea obligatorie să își respecte angajamentele urmând recomandările Comisiei Europene și ale Consiliului și astfel să excludă șoferii profesioniști de la testarea COVID19.
Noile măsuri impuse recent de Germania, urmată de Tirol (Austria) și Republica Cehă care au început să solicite testarea COVID19 a șoferilor profesioniști, provoacă haos în transportul rutier de mărfuri pe întreg teritoriul Europei, în special pe ruta comercială importantă dinspre nordul Italiei prin pasul Brenner, la frontiera Cehia-Germania (Waidhaus) și pe Coridoarele Est-Vest, arată uniunea transportatorilor.
UNTRR susține că șoferii profesioniști așteaptă la frontiere până la 24 de ore efectuarea testului COVID19. ”Este inacceptabil ca șoferii profesioniști să fie nevoiți să se stea la cozi în frontiere la temperaturi negative și pe ninsoare, condiții care le pot afecta sănătatea și chiar pot conduce la infectarea cu virusul SARS-COV-2, contrar scopului măsurilor luate de Germania. Mai mult, din cele 850 de teste efectuate ieri la Vipiteno în Italia, numai 1 test a fost pozitiv, fapt ce demonstrează impactul foarte limitat al unor astfel de măsuri de combatere a virusului. Aceasta nu ar trebui să fie o surpriză: șoferii de camioane lucrează în principal singuri. Izolați în cabina lor, nu sunt expuși virusului. Mai mult decât atât, respectă măsuri stricte împotriva posibilei infecții cu COVID-19, puse în aplicare de către angajatorii și clienții lor, inclusiv fără contact fizic la locurile de preluare și livrare. Lăsarea șoferilor să lucreze și să-și continue călătoria peste graniță este cea mai sigură soluție la nivel economic și uman”, mai susțin transportatorii.
Sursa foto: Voluntari in Europa
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank