G4Media.ro

Transportul materialelor electorale de la secţiile de votare către birourile electorale judeţene,…

Sursa Foto: Inquam Photos / Autor: Octav Ganea

Transportul materialelor electorale de la secţiile de votare către birourile electorale judeţene, suspendat în mai multe zone din ţară / Reprezentanţii Biroului Electoral Teleorman afirmă că decizia a fost luată pe fondul oboselii accentuate a membrilor

Transportul materialelor electorale de la secţiile de votare către Birurile Electorale judeţene a fost suspendat, în mai multe zone din ţară, angajaţii din structurile Ministerului Afacerilor Interne rămânând să asigure paza secţiilor de votare, în exterior, conform atribuţiilor. Decizia de suspendare a fost luată pe fondul oboselii membrilor birourilor electorale şi pentru a evita situaţii în care unii dintre aceştia să ajungă la spital, transmite News.ro.

Unul dintre judeţele unde transportul sacilor cu buletine de vor din secţii către Biroul Electoral a fost suspendat este Maramureş.

”Vă informăm că la nivelul judeţului Maramureş s-a suspendat transportul materialelor electorale de la circumscripţiile birourilor electorale la Biroul Electoral Judeţean, context în care atribuţiile structurilor Ministerului Afacerilor Interne, şi mă refer aici la Poliţia Română, la Jandarmeria Română şi la celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au drept atribuţii pe siguranţa acestor locaţii, la zona exterioară a acestora. Personalul Ministerului Afacerilor Interne nu are acces în incinta în care sunt ţinute materialele electorale, în care sunt ţinute voturile, procesele verbale sau celelalte materiale electorale. De asemenea, personalul Ministerului Afacerilor Interne nu participă la numărarea voturilor, nu avem atribuţii în acest sens”, informează, marţi, oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş.

Aceştia precizează că angajaţii MAI au atribuţii în ceea ce priveşte siguranţa transportului materialelor electorale de la secţia de votare către locurile de depozitare – Birouri Electorale sau la celelalte zone în care sunt depozitate aceste materiale.

”Acele locaţii sunt sigilate şi predate de către preşedinţi sau de către reprezentanţii Birourilor Electorale sau celelalte zone unde sunt depozitate, pe proces verbal, structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Acea încăpere este sigilată, nimeni nu mai are acces în acea încăpere, şi nici personalul Ministerului Afacerilor Interne, bineînţeles, până când aceste locaţii vor fi predate de către personalul Ministerului Afacerilor Interne către preşedinţi, tot pe bază de proces verbal. Au fost transmise către structurile Ministerului Afacerilor Interne dispoziţii clare să filmeze toate aceste predări, primiri şi predări de locaţie, astfel încât totul să fie transparent, totul să fie filmat. De asemenea, în afara transportului acestor materiale electorale, cum am spus şi anterior, colegii noştri vor asigura doar zona exterioară a încăperilor în care sunt depozitate aceste materiale electorale”, precizează IPJ Maramureş.

Şi în Teleorman a fost suspendat temporar transportul materialelor electorale către Biroul Electoral Judeţean.

”Transportul voturilor a fost suspendat în după-amiaza zilei anterioare (luni – n.r.), fiind reluat în această dimineaţă, în cazul a 45 de birouri electorale de circumscripţie. La acest moment se mai desfăşoară activităţi doar în cazul a 18 birouri electorale de circumscripţie (transport sau pază)”, informează, marţi, oficialii Poliţiei Teleorman.

Contactaţi telefonic, reprezentanţii Biroului Electoral din acest judeţ au declarat pentru News.ro că decizia de suspendare a fost luată pe fondul oboselii accentuate a membrilor birourilor electorale judeţene şi pentru a se evita situaţii în care în care, din cauza epuizării, unii dintre aceştia să ajungă să aibă nevoie de îngrijiri medicale. Conform sursei citate, marţi procesul de predare a materialelor electorale se desfăşoară în condiţii normale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...