G4Media.ro

Transportul public din Brașov, perturbat de un atac cibernetic, anunță RATBV

sursa: RATBV

Transportul public din Brașov, perturbat de un atac cibernetic, anunță RATBV

Activitatea operatorului de transport în comun din Braşov – RATBV este afectată, în aceste zile, în urma unui atac cibernetic, produs asupra unui furnizor de sisteme informatice al societăţii, a transmis conducerea acesteia, citată de Agerpres.

Atacul, care nu a vizat direct RATBV, ci furnizorul de sisteme informatice şi care a afectat şi alte societăţi de transport public din ţară, a perturbat atât desfăşurarea activităţilor de eliberare şi încărcare a cardurilor de transport, cât şi programarea vehiculelor pentru îndeplinirea planului de transport.

„Incidentul produs zilele trecute (…) a impus luarea unor măsuri de eliminare a riscurilor specifice, fiind afectate parţial activităţile de ticketing şi cele de programare şi urmărire a vehiculelor aflate în circulaţie. Menţionăm faptul că datele niciunui călător şi ale niciunei firme colaboratoare nu au fost afectate de acest incident şi îi asigurăm pe toţi clienţii ori partenerii RATBV că acţiunile întreprinse au dus la securizarea bazelor noastre de date. De la momentul producerii incidentului cibernetic, RATBV a depus toate eforturile pentru remedierea situaţiei, angajaţii firmei lucrând în regim permanent, astfel că până la acest moment s-au înregistrat progrese semnificative pentru reluarea activităţilor perturbate”, se arată într-un comunicat al operatorului de transport în comun.

Conform acestuia, „având în vedere complexitatea sistemelor informatice ale RATBV, repunerea acestora în funcţiune în condiţii de maximă siguranţă cibernetică este o activitate laborioasă, astfel încât este dificil de determinat cu precizie momentul finalizării procedurilor de remediere”.

Pentru plata călătoriilor (simple sau abonament), utilizatorii sistemului de transport pot folosi aplicaţia 24Pay instalată pe telefonul mobil sau pot plăti călătoriile cu ajutorul cardurilor bancare la validatoarele dedicate (justificarea călătoriei nu necesită prezentarea chitanţei la control). De asemenea, chioşcurile şi automatele RATBV vând în continuare bilete de hârtie şi unele titluri încărcate pe cardul de transport, precum portofel electronic. De asemenea, beneficiarii de gratuităţi la transportul public pot călători în baza documentelor justificative, a precizat conducerea RATBV.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...