G4Media.ro

Trecerile de pietoni șterse, pericol mortal pe marile bulevarde ale Bucureștiului. Doar…

Foto: G4Media

Trecerile de pietoni șterse, pericol mortal pe marile bulevarde ale Bucureștiului. Doar în Sectorul 2 sunt 800 de treceri și 71.000 m marcaje longitudinale lipsă

Bucurestiul are în acest moment sute de treceri de pietoni deteriorate sau șterse complet. Fiecare reprezintă un pericol mortal pentru pietoni, dat fiind că șoferii le observă deseori în ultimul moment.

În Sectorul 5, pe Bulevardul Regina Elisabeta, chiar vizavi de Primăria Capitalei, două treceri de pietoni, una lângă alta, sunt complet șterse. În Sectorul 2, în urma unui audit intern, Primăria a identificat aproape 800 treceri de pietoni deteriorate, peste 70.000 de metri de marcaje longitudinale lipsă la care se adaugă nu mai puțin de „2.177 de indicatoare rutiere necesare”.

„În prezent, Administrația Domeniului Public Sector 2 nu deține atribuții privind sistemul de semnalizare rutieră. Însă, așa cum Primarul Radu Mihaiu a menționat public, în repetate rânduri, Primăria Sectorului 2 a realizat un audit cu privire la situația reală/din teren. Pe baza concluziilor acestui audit, intenționăm să cerem acordul CGMB pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 2 și Administrației Străzilor în vederea realizării lucrărilor de interes local referitoare la modernizarea, reconfigurarea, întreținerea și amenajarea/reamenajarea spațiilor publice situate pe rețeaua stradală principală”, se arată într-un răspuns al Primăriei Sectorului 2.

Indiferent de sector, problemele sunt aceleași. La fel si pericolele la care sunt expuși pietonii.

Singura Primărie care susține că pe teritoriul ei ar exista doar 10 treceri de pietoni șterse este Primăria Sectorului 4. Aceasta spune că a ajuns la această performanță datorită faptului că a preluat de la Primăria Generală majoritatea marilor bulevarde de pe teritoriul ei. Asta pentru a putea interveni atunci când este cazul.

Pentru starea deplorabilă în care se află multe dintre marcajele rutiere din Capitală, Administratia Străzilor din subordinea Primariei Capitalei, cea care este direct răspunzatoare de starea carosabilului, spune într-un răspuns pentru TVR că „lucreaza la actualizarea situatiei” si dă vina pe traficul intens care „deterioreaza marcajele rutiere”.

Foto: G4Media

Nu de aceeși părere sunt și specialiștii în siguranță rutieră consultați de G4Media.ro care spun că de vină pentru această situație este atât calitatea slabă a materialelor folosite, cât și lipsa tragerii la răspundere a administratorului drumului de către oamenii legii.

„Autoritățile sunt obligate să ia toate măsurile ca marcajele să fie funcționale, ori în București nu poți să ai marcaje funcționale dacă le faci cu vopsea convențională pentru că vopseaua convențională, în mod real, nu rezistă la mai mult de un milion de treceri cu roata, ori la fluxul de vehicule care e pe marile artere bucureștene, în mai puțin de patru luni de zile ai îndeplinit condiția de a trebui să refaci marcajul rutier”, a declarat Valentin Ciobanu, specialist în siguranță rutieră.

„Daca administratorul drumului știe că i se va putea face dosar penal si că va răspunde pentru problema respectivă, el își va corecta urgent problema pentru a nu raspunde și in cazul altor accidente. Dar el nu are aceasta presiune”, este de părere Cătălin Codescu, președintele Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație.

Ultimul accident din București care a șocat opinia publică a avut loc în urmă cu două săptămâni pe o trecere de pieteni nemarcată corespunzător, atunci când o mașina de poliție a lovit in plin doua fetițe de 11 ani, dintre care una si-a pierdut viata pe loc.

Dragoș Porojnicu este jurnalist și pe Stirile TVR / Foto: G4Media

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. Hehe, benzile de circulatie de cativa ani mai exista doar in codul rutier :)) Ar trebui modificat si acolo, adaugat cuvantul „imaginara” cand e vorba de banda de circulatie.

  2. Pai daca nu detine Primaria atributiile atunci cine? Politia? De ce se vorbeste doar ipotetic despre raspunderea penala?

  3. In cazul asta Nimikusor ce scuza mai are?

  4. Bravo G4 media ca scrieti despre un subiect important! In sectorul 2 de abia au marcat la intersectia cu Mosilor si s-a si sters. Materiale foarte proaste! Ajutati-ne sa-i tragem la raspundere!

  5. Primăria sectorului 4 e cea mai transparentă.

  6. Se vede ca sectorul 4 este bine ingrijit. Sunt mereu trasate trecerile de pietoni si marcajele.

  7. În sectorul 4, oricum poliția stă la orice colț și într-adevăr, șoferii sunt mai prudenți.

    • Sta la colt o laie. Se circula in S4, la fel ca in toata capitala precum in vestul salbatic: viteze de 80-100Km/h, depasiri prin dreapta, pietonii ferindu-se de soferi pe trecerile de pietoni.
      Aici s-a ajuns… Si asta din cauza ca Politia Rutiera este Z E R O barat, sa le fie rusine.

  8. De unde vopsea?! Că au consumat-o cu retrasarea locurilor de parcare! De acolo vin banii, nu de la trecerile de pietoni!

  9. O problema mult, mult, mult, mult mai grava o reprezinta masinile parcate in dreptul trecerilor. De ce nu le ridica sau macar amendeaza politia? De ce politia se face ca nu le vede?