Trei adolescenţi cu vârste între 12 şi 15 ani, suspectaţi că au tâlhărit un tânăr într-un centru comercial din Ploieşti
Poliţiştii prahoveni cercetează trei adolescenţi cu vârste de 12, 13 şi 15 ani, suspectaţi că au tâlhărit un tânăr de 17 ani, într-un centru comercial din municipiul Ploieşti. Cei trei l-ar fi urmărit pe tânăr la toaletele magazinului, l-au ameninţat cu un cuţit şi i-au luat 120 de lei, banii pe care băiatul îi avea la el, transmite News.ro.
Incidentul a avut loc marţi seară, în fostul magazin universal BIG, din zona de sud a oraşului Ploieşti.
”În fapt, la data de 20 februarie a.c., în jurul orei 18.45, poliţiştii au fost sesizaţi de către un tânăr în vârstă de 17 ani, despre faptul că, în timp ce se afla în incinta unui centru comercial din sudul municipiului, 3 adolescenţi, prin întrebuinţarea de ameninţări cu un obiect tăietor-înţepător, l-ar fi deposedat de suma de 120 de lei”, au transmis, miercuri, oficialii Poliţiei judeţene Prahova.
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că băiatul a fost acostat, în zona toaletelor dn centrul comercial, de către tineri care l-au ameninţat, după care au fugit.
Miercuri, o patrulă a poliţiei a observat, într-o staţie de autobuz, un grup de tineri, trei dintre aceştia având semnalmentele celor suspectaţi că l-au jefuit pe adolescent cu o zi în urmă. Când poliţiştii au mers către grupul de tineri, doi dintre băieţi au fugit, fiind prinşi după scurt timp.
Poliţiştii i-au identificat pe cei trei. Este vorba despre adolescenţi cu vârstele de 12, 13, respectiv 15 ani, din municipiile Câmpina şi Buzău, care vor fi cercetaţi pentru tâlhărie calificată.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank