Trei ani de la Colectiv și marile problemele nerezolvate
30 octombrie 2015, ora 22:33. Artificiile se aprind, iar curând buretele care acoperea unul din stâlpii clădirii a luat foc. Tragedia începe. 26 de persoane mor în interiorul clădirii. O altă persoană moare în drum spre spital. În zilele următoare, numărul celor care și-au pierdut viața în clubul Colectiv ajunge la 64. Numărul total al răniților se ridică la 186. Autoritățile române sunt neputincioase, iar declarațiile oficialilor contradictorii. La mai puțin de o săptămână după tragedie, guvernul Ponta își dă demisia. La fel și primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, cel care a eliberat acordul de funcționare al clubului Colectiv, deși avizul pompierilor pentru securitate în caz de incendii lipsea. (sursă)
30 octombrie 2018. Problemele administrative, lipsa infrastructurii adecvate spitalelor moderne și nepăsarea politicienilor sunt la locul lor. În trei ani de la Colectiv, infecțiile intraspitalicești încă ucid oameni. În trei ani, politicienii implicați în tragedia care a ucis 65 de persoane se află în continuare în funcții publice. Infrastructura modernă, spitalele de arși și băncile de piele rămân probleme nerezolvate.
Marile probleme care au făcut posibilă tragedia de la Colectiv sunt și astăzi nerezolvate. Ce s-a întâmplat din 2015 până acum?
- Ioan Lascăr, șeful Clinicii de Chirurgie și Microchirurgie Reconstructivă de la Spitalul Floreasca, și Alexandru Radu Macovei, managerul Spitalului Floreasca la momentul incendiului, au fost trimiși în judecată în 2017 de procurorii DNA pentru abuz în serviciu. (sursă)
- Nicio sentință nu a fost pronunțată până în acest moment. Eugen Iancu, tatăl unuia dintre tinerii care au pierit în incendiul din acea noapte și Președintele Asociaței Colectiv GTG 3010, a spus luni că în cazul procesului Colectiv „nu s-a întâmplat mare lucru, procesul fiind amânat cu „motivaţii ridicole”. De asemenea, Eugen Iancu a mai spus că amenzile pe care instituțiile statului le dau cluburilor și magazinelor care funcționează fără autorizație au devenit „șpagă mascată”. (sursă)
- Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății de atunci, este din 2016 deputat de Iași în Parlamentul României. Raed Arafat, cel care spunea imediat după incendiu „avem de toate”, este în continuare secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. (sursă) Pe de altă parte, Victor Ponta, prim-ministrul României de la acel moment, a recunoscut de curând, pentru prima dată, că „în aceşti trei ani nu am avut niciun fel de dovadă concretă care să susţină o acuzaţie atât de gravă (referitor la aluziile că ce s-a întâmplat în Colectiv ar fi fost pus la cale, aşa cum enunţau teoriile conspiraționiste de la acea vreme – n.r)”. (sursă)
- România nu mai are nicio bancă de piele, o resursă vitală pentru supraviețuirea pacienților cu arsuri grave. De opt luni, banca de piele din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu a fost închisă de către Agenţia Naţională de Transplant, după 22 de ani de activitate. (sursă)
- La Spitalul de Arși din București, numărul paturilor pentru mari arși (cu arsuri peste 50% din suprafața corpului) a scăzut la 5. În 2015 existau 11 paturi. (sursă)
- Drama pe care Colectiv a produs-o nu s-a terminat. În trei ani de la incendiul care a curmat viața a 65 de persoane, niciuna din victimele Colectiv nu simte o îmbunătățire a sistemului public din România. Victimele Colectiv se declară dezamăgite de felul în care au fost tratate în spitalele de stat. De notat că multe dintre victime continuă tratamentul în afara țării.
Există și două vești bune:
- Pacienții cu arsuri grave pot fi acum transferați în străinătate în mai puțin de 24 de ore. La momentul Colectiv, transferul pacienților cu arsuri grave a durat 6 zile. (sursă)
- După tragedia de la Colectiv, statele Uniunii Europene lucrează la un mecanism comun prin care, în cazul unui eveniment asemănător celui din România, să acționeze împreună. (sursă)
La trei ani de la Colectiv, marile probleme au rămas nerezolvate. Perspectiva unei îmbunătățiri reale a sistemului medical și administrativ din România nu este plauzibilă. În cazul unei tragedii asemănătoare celei din 2015, România ar fi la fel de nepregătită, așa cum a recunoscut recent și secretarul de stat Raed Arafat, într-o emisiune la Digi 24.
(Sursa Foto: Agerpres)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii