G4Media.ro

Trei asociații de magistrați critică OUG anunțat de Tudorel Toader: Contravine principiului…

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Trei asociații de magistrați critică OUG anunțat de Tudorel Toader: Contravine principiului constituțional al neretroactivității legilor

Asociația “Forumul Judecătorilor din România”, Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” critică într-un comunicat de presă intenția ministrului Tudorel Toader de a promova o ordonanță de urgență pentru rejudecarea dosarelor în care s-au pronunţat decizii definitive după 2014 ale completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte.

Reprezentații magistraților din cele trei asociații avertizează că, în lipsa unui proiect supus dezbaterii publice, ”supunerea hotărârilor pronunțate până la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă noilor căi de atac este de natură a contraveni principiului constituțional al neretroactivității legilor”.

Cele trei asociații mai arată că recursul la ordonanță de urgență este contraproductiv.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat duminică la România TV că a scris draftul ordonanţei prin care se vor putea contesta toate sentinţele date de completurile de cinci judecători constituite nelegal. Tudorel Toader a spus că Guvernul urmează să adopte o ordonanţă de urgenţă prin care să se extindă termenul contestaţiei în anulare, de la 30 de zile în prezent, la toate cazurile în care completul care a judecat a fost constitut nelegal.

Astfel, ar exista baza legală să se anuleze toate sentinţele date de completurile de 5 judecători de la ÎCCJ începând cu anul 2014.

„Dăm OUG pentru repunerea în termen a tuturor celor care au fost condamnaţi de către complete nelegal constituite şi vor putea face contestaţie în anulare, repuşi fiind în termen prin ordonanţă, iar instanţa, în complet legal constituit, va judeca”, a declarat ministrul Justiţiei, potrivit News.ro.

”Am pregătit un proiect de OUG pentru repunerea în termen a tuturor celor condamnați de către complete nelegal constituite și vor vor putea face contestație în anulare, iar instanța îi va judeca. OUG pentru contestația în anulare de către cei condamnați definitiv care au pierdut termenul de contestație. Eu propun soluția, am făcut draftul, doamna premier va decide”, a spus Tudorel Toader.

Toader a mai spus că nu crede că partenerii europeni vor avea ceva de criticat: ”ar însemna o invalidare a deciziei CCR, ceea ce nu s-a făcut niciodată până acum”.

Dacă OUG anunțat de Toader va fi adoptat de guvern, printre cei care vor putea ataca decizia definitivă de condamnare se va număra și Liviu Dragnea. El a fost condamnat în 2015 de un complet de 5 judecători de la Curtea Supremă la doi ani de închisoare cu suspendare. El a fost găsit vinovat de folosirea influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau altul de foloase necuvenite.

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. Doar cu critici si fara o initiativa reala nu ajungem decat la marginea prapastiei! O lupta pe bune cu hidra asta corupta ce ingenuncheaza justitia si o distruge cu ajutorul cozilor de topor din interiorul sistemului,O LUPTA IN JUSTITIE,PE LA TRIBUNALE, CU PLANGERI PENALE,ASTA ASTEPTAM DE LA CEI DIN SISTEMUL JUDICIAR!Strada i-a sustinut si ii sustine pe cat se poate,dar e nevoie de mai mult efort din partea judecatorilor,sa apere lupta procurorilor care sunt hartuiti de 2 ani de zile de coruptii din psd alde -udmr!

    • 1. Cele trei asociații de magistrați trebuie sa ceara abrogarea modificarilor aduse legilor justitiei, desfiintarea Sectiei de investigare a magistratilor, asa cum ne obliga Raportul UE si MCV-ul.
      2. Cele trei asociații de magistrați trebuie sa dea Statul Roman in judecata la Curtea Europeana de Justitie, care sa oblige Romania sa abroge toate deciziile aberante ale CCR in favoarea infractorilor si toate modificarile aduse legilor justitiei.
      3. Cele trei asociații de magistrați trebuie sa ceara UE sa dea Statul Roman in judecata la Curtea Europeana de Justitie, care sa oblige Romania sa abroge toate deciziile aberante ale CCR in favoarea infractorilor si toate modificarile aduse legilor justitiei.

    • cine sunt analfabetii care spun ca OUG „Contravine principiului constituțional al neretroactivității legilor” ???

      pentru toti # kondensatorii care nu sunt analfabeti functional iata ce scrie in CONSTITUTIA ROMANIEI:

      Art. 15 – Universalitatea

      (1) Cetatenii beneficiaza de drepturile si de libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevazute de acestea.

      (2) Legea dispune numai pentru viitor,

      CU EXCEPTIA LEGII PENALE SAU CONTRAVENTIONALE

      MAI FAVORABILE”.

      https://www.constitutiaromaniei.ro/art-15-universalitatea/

  2. Pentru ca putin le pasa lui tudorel buborel si clicii de hoti de la guvern si parlament de comunicate,mesaje ,scrisori deschise ale magistratilor!Astora trebuie sa le raspunzi pe intelesul lor: la judecata, cu plangeri penale,cu fapte,nu cu vorbe!

  3. IL DOARE-N BAsCA PE TUDOREL. IEL IE UNICUL IEVALUATOR.

  4. Praful se alege de voi! Nu puteti sta in calea istoriei scrise de pzd.
    Inspectia Judiciare este deja in drum spre fiecare dintre voi.