
Trei cercetători rătăciţi în zona montană Terca din județul Buzău, salvaţi de jandarmi după o misiune de 10 ore
Trei cercetători care s-au rătăcit în zona montană Terca, judeţul Buzău, au fost salvaţi de jandarmii montani în urma unei misiuni de căutare-salvare care a durat aproximativ zece ore, transmite News.ro.
Alarma a fost dată miercuri, în jurul orei 10:00, printr-un apel la 112 făcut de un cetăţean din judeţul Covasna, care a semnalat dispariţia celor trei, plecaţi în ziua precedentă spre zona Focul Viu pentru activităţi de cercetare, iar după plecare nu au mai putut fi contactaţi.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Buzău, un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Nehoiu a fost trimis în teren, pe traseul Gura Teghii – Tainiţa – Plaiul Nucului – Terca, pentru localizarea persoanelor dispărute.
În acelaşi timp, jandarmii au solicitat sprijinul Poliţiei şi al altor structuri M.A.I., pentru identificarea autoturismului folosit de cercetători.
În jurul orei 14:00, salvatorii au reuşit să ia legătura telefonică cu persoanele căutate, care se aflau pe un drum forestier şi care reuşiseră să ia legătura cu un pădurar.
Ulterior, jandarmii i-au preluat şi i-au condus până la vehiculul rămas blocat în noroi, pe care l-au deblocat, apoi i-au însoţit până la drumul principal pentru a se asigura că pot continua deplasarea în siguranţă.
Jandarmeria recomandă celor care pleacă în zone izolate să se informeze în prealabil despre condiţiile meteo şi despre starea traseelor, să poarte echipament adecvat şi să se asigure că au mijloace de comunicare funcţionale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.