Trei drone au fost doborâte deasupra unei suburbii exclusiviste a Moscovei unde Putin are reședința, susține un deputat rus
Trei dintre dronele doborâte astăzi deasupra Moscovei au fost distruse deasupra suburbiei exclusiviste Rubliovka din capitala rusă, unde președintele Vladimir Putin are o reședință oficială, a declarat un politician de rang înalt de la Kremlin, citat Sky News.
Ministerul rus al Apărării a declarat anterior că apărarea aeriană a distrus toate cele opt drone folosite în acest atac, pe care l-a atribuit Ucrainei.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că două persoane au fost rănite în urma atacului, dar nu s-au înregistrat decese.
Într-o declarație, Alexander Hinshtein, un membru proeminent al parlamentului rus din partea blocului de guvernământ Rusia Unită, a declarat că trei drone au fost doborâte deasupra regiunii Rubliovka, dintre care unul se află la doar 10 minute de mers cu mașina de reședința președintelui Putin de la Novo-Ogariovo.
Comitetul de anchetă al Rusiei, care a început să investigheze atacul cu drone, a confirmat că dronele au fost doborâte deasupra districtului Odintsovski, care include Rubliovka.
Rubliovka, un mozaic de comunități închise de elită în pădurile de la vest de Moscova, găzduiește o mare parte din elita politică, de afaceri și culturală a Rusiei.
Pe lângă liderul rus, fostul președinte Dmitri Medvedev și premierul Mihail Mișustin ar deține locuințe în Rubliovka.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii