Trei exemplare de hamster românesc sau dobrogean au fost găsite în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării / Specialiştii susţin că este un animal rar, iar numărul de exemplare este în scădere
Trei exemplare de hamster românesc sau dobrogean au fost găsite în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, iar specialiştii susţin că este un animal rar şi numărul populaţiei sale este în scădere.
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” (INCDD) a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că, în perioada 2019 – 2022, cercetătorii au realizat monitorizări la mamiferele de interes comunitar din Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
“Au fost folosite mai multe metode clasice, capturare cu capcane selective respectiv camere cu declanşare cu senzori. Bineînţeles, ne-au vizitat nu doar mamiferele de interes comunitar, ci şi cele din cadrul altor anexe din Directiva Habitate ori legislaţia de mediu din România”, se arată în comunicat.
După trei ani de căutări, specialiştii INCDD au descoperit în această săptămână trei hamsteri româneşti/dobrogeni.
“Hamsterul românesc sau hamsterul dobrogean – Mesocricetus newtoni este unul dintre cei patru reprezentanţi ai genului Mesocricetus, fiind un endemit pentru sud-estul Europei, unde este prezent numai în România şi Bulgaria, în zone joase de-a lungul malului drept al Dunării inferioare. Aşa cum sugerează şi numele vernacular, răspândirea în România este limitată la teritoriul Dobrogei unde este semnalat în majoritatea tipurilor de unităţi de relief, de la Câmpia aluvionară a Dunării, zona perimetrală a Deltei, Platoul central al Dobrogei, şi până în zonele mai înalte din Munţii Măcinului”, a mai transmis Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării”.
Sursa citată a menţionat că uşor de recunoscut după aspectul îndesat, cu botul rotunjit, ochii mici şi rotunzi, picioarele scurte şi coada foarte scurtă, hamsterul dobrogean are talia unui şoarece mai mare, cu blana catifelată, de culoare cenuşiu cafenie pe spate şi cenuşiu gălbui pe lateralele corpului unde se disting trei pete bine demarcate. Pe piept prezintă o pată transversală de culoare neagră, înaintea şi înapoia membrelor anterioare. Urechile sunt rotunde, de culoare gri cenuşiu.
INCDD a mai precizat că este un animal preponderent crepuscular şi nocturn, cu o activitate mai intensă în primele ore de după asfinţit şi primele ore ale dimineţii, dar în timpul perioadei de creştere a puilor poate fi activ şi în timpul zilei.
În perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunarii este o specie cu distribuţie marginală, fiind semnalat doar în câteva puncta din zona Bestepe, Agighiol şi Capul Doloşman, unde preferă habitatele uscate, de stepă, cu terenuri înţelenite, iar ca habitat secundar intră şi în terenuri cultivate dintre care le preferă pe cele cu leguminoase furajere. De asemenea, intră adesea şi în plantaţiile viticole şi în livezi.
Hamsterul dobrogean hibernează din luna octombrie până în luna martie, cu treziri periodice pentru a consuma din rezervele de hrană adunate din vară şi toamnă, perioada de hibernare fiind determinată de temperatură. Hrana este formată din părţile verzi ale unor specii de plante din flora spontană dar şi din cea cultivate. Iar în afara perioadei de vegetaţie consumă şi seminţe.
Specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” au precizat că este considerat un animal rar, pentru care nu există evaluări privind tendinţa populaţiei, dar se consideră că este descrescătoare. Factorii limitativi sunt reprezentaţi în principal de restrângerea habitatului ca urmare a extinderii agriculturii de tip intensive.
Cei trei hamsteri au fost eliberaţi la scurt timp după capturare.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii