G4Media.ro

Trei magistrați îl critică pe Tudorel Toader pentru ordonanța pentru revizuirea condamnărilor:…

Trei magistrați îl critică pe Tudorel Toader pentru ordonanța pentru revizuirea condamnărilor: ”Idei trăznite” / ”Cred ca e timpul să cerem demisia domnului ministru”

Judecătorul Cristi Dănileț și procurorii Antonia Diaconu și Mihai Bădan au criticat joi pe conturile personale de Facebook inițiativa ministrului Tudorel Toader de promovare a unei OUG pentru revizuirea condamnărilor din cauza protocoalelor. Dacă Dănileț a calificat inițiativele drept ”idei trăznite”, procurorul Antonia Diaconu, șefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, a scris că ”e timpul să cerem demisia domnului ministru. Știu ca nu se va întâmpla, dar pentru păstrarea reperelor mele morale, simt nevoia să fac măcar asta”.

Iată postările integrale ale celor trei magistrați:

Cristi Dănileț, judecător la Tribunalul Cluj

”Ministrul Justiției a emis în spațiul public niște idei în legătură cu o OUG pe care ar gândi-o cu privire la revizuirea hotărârilor judecătorești penale care s-ar întemeia pe protocoale și interceptări nelegale.
Acum, ca judecător specializat în materie penală, să explic de ce ideile astea sunt trăznite:
– judecătorii nu au știut de existența Protocoalelor. Secrete sau nu, ele au vizat doar aspectele informative din faza de urmărire penală. Or, pentru judecători contează probele, nu informațiile. Așadar, pariez că în România nu există vreo hotărâre judecătorească care să aibă în conținutul său vreo referire la Protocoale;
– doar o instanță de contencios administrativ poate declara acele Protocoale ca nelegale. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Dar, chiar dacă un Protocol ar fi declarat nelegal de justiție (ministrul justiției nu înfăptuiește justiția, să ne înțelegem!), asta nu are cum să influențeze legalitatea probelor din dosarele penale. Protocoalele sunt ceva (ele consacră în scris anumite cutume instituționale), iar probele obținute în cauze penale concrete sunt altceva (iar acestea sunt admise, administrate și evaluate strict în baza codului de procedură penală);
– orice student la Drept află în anul întâi că motivul de nulitate trebuie să existe în momentul efectuării actului, nu să apară ulterior. Or, potrivit Codului de procedură penală valabil până în 2016, procurorul putea să apeleze la serviciile de informații pentru aspecte tehnice când nu avea mijloace de interceptare sau filaj. Deci, este legală luarea unor asemenea măsuri până la publicarea deciziei CCR din 2016;
– dosarele de care vorbește domnul ministru sunt închise acum, întrucât hotătârile judecătorești sunt definitive. Asta înseamnă că ele nu mai pot fi redeschise pe calea extraordinară de atac numită revizuire decât pentru motive apărute ulterior. Or, nu pot fi inventate cazuri de revizuire noi decât pentru dosare…noi.”

Antonia Diaconu, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni:

”Ministrul justiției anunța că va chema procurori la MJ să-i întrebe de ce au răspuns unor invitații venite de la ambasade.
Ministrul justiției anunța epurări în DNA.
Ministrul justiției îndeamnă condamnații penal să se pregătească de formularea de cereri de revizuire în bază unor reglementări ce vor intră în vigoare în viitor.

Ministrul justiției cere instanțelor să ia măsuri pentru respectarea egalității armelor, asta constând în accepțiunea domniei sale în poziția fizică a procurorului în sală de judecată. Între noi fie vorba, în majoritatea instanțelor din țară, biroul procurorului este la același nivel cu cel al avocatului sau apropiat, în funcție de structura sălii, condițiile de desfășurare a ședințelor nefiind dintre cele mai bune, chiar deloc, dar asta nu preocupă. Pe de altă parte, egalitatea armelor se referă la instrumentele procedurale și la echilibrul participanților, dar e tentant să mai poți umili niște oameni incomozi.

Ministrul justiției amenință voalat Procurorul general al României și Președintele Înaltei Curți.
Ministrul justiției anunța că va afla despre cele 300 de dosare privind magistrații, existențe la DNA, se va interesa de structura acelor magistrați, presupune că majoritatea sunt judecători, presupune că majoritatea sunt de penal și apoi anunța că va face evaluări.

Ce nu spune domnul ministru este că dosare cu magistrați sunt la toate cele 15 Parchete de pe lângă Curțile de Apel din țară, dar ne e mai bine să vorbim despre cele de la DNA pentru că la anumite televiziuni suntem adorați și nu ni se pun întrebări incomode. E posibil ca dosarele de la curțile de apel să fie mai multe sau mai puține. Dacă un magistrat are formulată împotriva să o plângere penală nu înseamnă că are probleme cu legea. Într un dosar sunt cel puțin două părți, la sfârșit una e nemulțumită, uneori dintre acestea unele aleg să formuleze plângeri penale magistraților. De cele mai multe ori, fără temei. E o țara liberă, încă. E voie să faci plângeri penale. Așa cum unitățile de parchet sunt obligate să le înregistreze și să le dea curs. Într o țară în care toată lumea se judecă cu toată lumea, va dați seama că se strâng ceva plângeri. Asta nu înseamnă că magistrații sunt corupți, că respectivele dosare sunt instrumente de șantaj față de judecătorii din penal, că e un nou fenomen privind infracționalitatea magistraților care trebuie combătut. Și apoi sunt sigură că domnul ministru știe diferența dintre un dosar în care cercetările se fac “in rem” și dosarele în care există suspecți sau inculpați.

De ce anume face domnul ministru toate aceste afirmații, nu înțeleg. Nu face niciun serviciu justiției pe care ar trebui să o sustină.
Din punctul meu de vedere, pot să pun concluzii din spatele sălii de judecată și să mă dau eventual și jos de pe tocuri când fac asta, dar, hai să fim sinceri și corecți, manipularea ar trebui să înceteze, mai ales la acest nivel.
Cred că e timpul să cerem demisia domnului ministru. Știu că nu se va întâmpla, dar pentru păstrarea reperelor mele morale, simț nevoia să fac măcar asta”.

Mihai Bădan, procuror de la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Sectorului 4:

”În temeiul hotărârii CEDO din cauza Baka c. Ungariei, înțeleg să-mi exercit dreptul la liberă exprimare, de care se bucură într-o societate democratică și magistrații:

Dacă tot este sezonul evaluărilor din justiție, inclusiv a președintelui ICCJ, pe care, cu totala depăşire a Constituției, şi-o arogă Ministrul Justiției, cred că a sosit timpul să vină în primul rând și să se supună evaluării sau autoevaluării.

Cred că a sosit momentul ca Ministrul Justiției să răspundă, mai ales în calitate de fost judecător constituțional, cum poate să încalce independența justiției și principiile fundamentale de drept, consacrate de Constituție.

A sosit momentul ca Ministrul Justiției să se ocupe și de altceva decât de manipulări și vizitat penitenciare și televiziuni.

A venit momentul ca Ministrul Justiției să se ocupe de îmbunătățirea legislației, nu de masacrarea ei sub false pretexte, de măsuri pentru degrevarea instanțelor de cele peste 3 milioane de dosare, de dotarea instanțelor și parchetelor, de, măcar, văruirea pereților, înlocuirea sobelor și dotarea toaletelor cu hârtie igienică și săpun.

A venit momentul să adapteze politica penală la din ce in ce mai marea complexitate a infracționalității, să facă demersuri pentru scoaterea poliției de sub controlul MAI și trecerea acesteia acolo unde ıi este locul firesc, respectiv la Ministerul Public.

Dacă nu are astfel de preocupari, atunci de ce mai este în funcție?

De ce se numește,,(Ministrul) Justiției” dacă se preocupă exclusiv de cazurile izolate și nedovedite de abuzuri ale justiției și deloc de îmbunătățirea mijloacelor investigative, necesare pentru reducerea infracționalității și recidivei, ambele în continuă creștere numerică și intensitate sau gravitate?!

Bădan Mihai Claudiu, procuror cu puțină experiență, cetățean foarte îngrijorat”.

Foto: Antonia Diaconu (pagina personală de Facebook)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

24 comentarii

  1. Cum asa, n-au stiut „judetii” de protocoale ?! Dar cand primeau plicuri galbene cum era ? Cand „arau” la greu in campul tactic cum era ?

    Las ca o sa iasa adevarul la lumina, dupa ce vine trimisul luiTrump incoace.

    • Despre ce vorbesti?

      Intreb in caz ca stii.

    • Manipulare gretoasa, asta faci !

      A deschis judecatorul de sedinta „plicul galben” in care se afla certificatul de cazier al inculpatului trimis la cererea instantei de catre MI si, gata, pt tine a sarit „protocolul secret” din plic !

      PS. Ixulica, ramai mai bine la conspectarea wikipediei ! Manipulai mai cu staif atunci decat acum ! 😉

  2. „Daca un magistrat are formulata împotriva sa o plângere penală nu înseamnă ca are probleme cu legea”.

    Iauzi ! Dar cand ati URLAT in sus/ joe PENALII cum era ?!

    • Nu exista nicio corelație între citat și întrebarea/afirmația ta! Ești beat?

    • Am URLAT ”JOS PENALII” si o sa mai urlam, (daca sunteti in Galaxie in 10 August, ne puteti urmari ”la lucru”) dar ne-am referit la PENALUL DE DRAGNEA, care are deja o condamnare incontestabila, nu-i asa? Dar stai asa, nu cumva asta vrea Mudorel Toader, sa dea ordonanta ca sa-i faca ”partie” spre contestare lui Sefu’..?

  3. M-am hotărât, mă voi duce la Topoloveni ca să fluier in biserică, poate vine doamna Procuror Antonia Diaconu să mă ancheteze.

    • Desculta si despletita !

      PS. Scara, Scara, cine-mi esti ! 😉

    • Toader Tudorel vrea sa revolutioneze teoria dreptului penal, propune noi principii care- o spun pt profani – suna cam asa : „Soarele se invarteste in jurul Pamantului”!

      PS. Si asta, pt ca i-o cer Dragnea, Voiculescu, Valcov !

      PPS. Profesorul Toader l-ar pica crucindu-se pe „studentul” Tudorel daca acesta din urma i-ar raspunde asa la examen ! ;

    • Su,
      Ce sa fac daca Anna nu mai da niciun semn de viata, sa ma multumesc doar cu…PSD-ul ?
      PS. Daca as fi stiut ca Justitia Romana are astfel de…exemplare, mai ca as fi vorbit cu Dragnea sa ma accepte in ”Fratie” . Dar sa stii ca de la copiii sarmani nicicum nu m-as fi coborat incat sa ajung sa-i fur…

    • Scara, te laud : ai gusturi bune si esti un tip moral !

      Eu raman sa sufar dupa virtuala si sper si virtuoasa Anna ! :o)

      PS. Succes ! 😉

  4. Cristi Vasilica Danilet a avut parinti si nasi neinspirati. De unde are el atâta inspiratie?

    • De la scoală are inspirația, pentru că nu toată lumea a facut scoala la Balți si la f.f., la Drobeta-Turnu Severin …!

  5. E multa ipocrizie si la ei! In fiecare dintre puterile constitutionale ale statului exista la fel de multa ipocrizie. De cea din politica s-au saturat toti, de cea executiva s-au saturat cei fara pcr, iar de cea judiciara ne-am mai luminat in ultimul timp.
    Romania este doar tara ipocriziei.

    • Luminează-mă și pe mine! Dă-mi zece exemple din justiție (să nu zic 1% din totalul proceselor finalizate) ce te-au făcut să te îndoiești de integritatea magistraților!

  6. A cerut procurorul Antonia demisia lui Slugarel?! O paste o evaluare rapida, cu siguranta…

  7. Miniștrii spun lucruri trăsnite!??????????????

  8. Miniștrii spun lucruri trăsnite!

  9. Acestor ticalosi chiar nu le este frica ca intr-o zi mamaliga va exp[oda si vor fi maturati ca niste gunoaie ce sunt de acest popor umilit, batjocorit, mintit si abuzat de ei ?? Ei vor sa mearga pana la capat, dar sa nu dea Dumnezeu sa ajunga romanii la capatul rabdarii, atat de mult incercate. Sfidarea continua trebuie sa inceteze, marsavia, incompetent si prostia treuie sa dispara de la guvernare!
    Enough is enough!!

  10. In timp ce cainii latra caravana trece!
    Asa molcom si moldoveneste , Toader darâmă, pas cu pas, Statul Paralel si extermina cloaca din asa-zisa Justitie!
    Toti idiotii hastagisti raman doar cu injuraturile, crezandu-se apostolii natiei…..ha, ha, ha!
    In fiecare ceas, in fiecare minut, in fiecare secunda, Toader reguleaza securismul din Romania. Sa ne bucuram, zic!

  11. Intrebare pe bune: Nu se poate invoca o cauza medicala pentru demiterea domnului TT? Dupa parerea mea nu e-n toate mintile, dar nu am competente.
    In apararea lui: poate este santajat, dar in acest caz ar fi de competenta serviciilor si, iar cadem in protocoale.

  12. @ MESERIASUL

    Colegul tau de suferinta (cu nume de Drac) a inteles perfect la ce anume m-am referit, dovedind astfel ca doar tu esti analfabetul functional din zona.

    Propaganda TFL-iata (incepand cu „generalul” KWI) a folosit termenul de „PENAL” pentru a-i caracteriza pe Olguta Vasilescu, Toni Grebla, Gabriela Barsan, Ludovic Orban (toti achitati definitiv), Tariceanu.

    In ceea ce priveste DOVADA-DOVADA („Dă-mi zece exemple din justiție (să nu zic 1% din totalul proceselor finalizate) ce te-au făcut să te îndoiești de integritatea magistraților!”) se pare ca tu esti abtiguit si teleportat din alta galaxie.

    Procentajul de 1% ar scadea dramatic daca DNA-ul ar fi fost profesionist si nu ar if pierdut procese in serie pentru ca „fapta nu exista”, „fapta nu este prevazuta in CP”, „nu exista probe”.

  13. @ MESERIASUL

    DNA FACE GENOCID JUDICIAR – Sub patronajul lui Kovesi, DNA a incasat pana la 30 iunie 2018 peste 200 de achitari. Jumatate dintre solutiile de clasare au fost pronuntate de instante, doar in ultima luna. Ce dovada ii mai trebuie lui Iohannis ca sa o revoce pe Kovesi de la conducerea DNA?”

    http://m.luju.ro

    „Iohannis despre scandalul din justiţie: „Nişte penali încearcă să discrediteze conducerea DNA”

    „Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat în scandalul DNA pe care l-a rezumat astfel: „nişte penali încearcă să discrediteze conducerea DNA”.

    https://m.realitatea.net/klaus-iohannis-declaratii-de-presa-la-20-15_2136453.html

    • Confunzi cauza cu efectul! Acele achitări (20 la număr, vezi pe Digi, nu pe site-uri de minare) sunt efectul deciziilor CCR! Cauza, triggerul, a fost numirea unor judecători partinici (pro PSD) care au decis, intimpul anchetelor, următoarele:
      1. „CCR a admis excepția de neconstituționalitate a articolului 3, litera f, din Legea 51/1991, denumită și Legea SRI, în urma căreia probele obținute de SRI pe mandat de siguranța naționala (MSN) nu mai pot fi folosite de Justiție in dosarele de corupție”
      2. Dezincrimarea abuzului in serviciu, in iunie 2016.
      Recapitulez: ai ajuns la concluzia că sistemul Juridic din Romania e ipocrit pentru că actuala putere PSD+ALDE a schimbat legile de când sunt la putere, in beneficiul lor?!
      Scuze, dar ești … util!