G4Media.ro

Trei marinari ai unei nave comerciale, primele victime ale unui atac al…

Sursa foto: NASA

Trei marinari ai unei nave comerciale, primele victime ale unui atac al houthi în Marea Roşie

Un atac cu rachete al houthi a ucis trei marinari ai unei nave comerciale în Marea Roşie miercuri, a transmis Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (Centcom), acestea fiind primele victime raportate de când gruparea yemenită aliniată cu Iranul a început loviturile într-una din cele mai importante rute de transport maritim, transmite joi Reuters, citată de Agerpres.

Houthi yemeniţi au revendicat responsabilitatea atacului, care a provocat incendierea navei True Confidence, proprietatea unei companii greceşti şi sub pavilion al Barbados, la circa 50 mile marine de portul Aden.

Militanţii houthi lansează în mod repetat drone şi rachete asupra navelor comerciale în Golful Aden de la mijlocul lui noiembrie, spunând că acţionează în semn de solidaritate cu palestinienii supuşi ofensivei israeliene în Fâşia Gaza. SUA şi Marea Britanie au bombardat ţinte houthi ca represalii, iar confirmarea victimelor de miercuri ar putea conduce la presiuni pentru o acţiune militară mai puternică.

Potrivit Centcom, atacul houthi a rănit de asemenea cel puţin patru membri ai echipajului şi a cauzat ‘daune semnificative’ navei.

Anterior, o sursă din domeniul transportului maritim a declarat că patru marinari au suferit arsuri severe şi trei erau daţi dispăruţi.

Operatorii greci ai True Confidence au transmis că nava se afla în derivă şi luase foc. Ei au spus că nu erau disponibile informaţii despre situaţia celor 20 de membri de echipaj şi trei gărzi înarmate de la bord: 15 filipinezi, patru vietnamezi, doi srilankezi, un indian şi un nepalez.

Potrivit unui responsabil american, o barcă de salvare fusese văzută în apropierea navei.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ii maninca in freza si pe astia ca pe palestinienii