G4Media.ro

Trei medalii de aur pentru Mihaela Cambei la Europenele de haltere din…

sursa foto: Facebook/ Crystal Criss

Trei medalii de aur pentru Mihaela Cambei la Europenele de haltere din Armenia

Sportiva română Mihaela Cambei a cucerit trei medalii de aur la cat. 49 kg, sâmbătă seara, la Campionatele Europene de haltere de la Erevan (Armenia), potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Haltere, transmite Agerpres.

Cambei s-a impus la smuls cu 92 kg, la aruncat cu 106 kg, iar la total cu 198 kg.

Ea a stabilit, totodată, şi două noi recorduri europene, la smuls şi la total.

Cealaltă reprezentantă a României la această categorie, Monica Csengeri a ratat toate cele trei încercări la smuls (la 84 kg) şi la aruncat (la 97 kg).

Tot sâmbătă, în prima zi a competiţiei, Cosmina Pană a câştigat două medalii de argint la cat. 45 kg. Pană a ocupat locul secund la stilul smuls, cu 70 kg, iar la aruncat a fost a patra, cu 83 kg, obţinând o nouă medalie de argint la total, cu 153 kg.

La cat. 45 kg, Bianca Dumitrescu s-a clasat pe patru la smuls, cu 67 kg, la aruncat a fost a cincea, cu 81 kg, iar la total tot pe cinci, cu 148 kg.

România are ca obiectiv câştigarea a patru medalii la Europenele de la Erevan, competiţie de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

Pentru România vor mai concura Andreea Cotruţa (cat. 55 kg), Loredana Elena Toma (cat. 71 kg), Valentin Ionadi Iancu (cat. 55 kg), Cosmin Florentin Isofache (cat. 61 kg) şi Marian Cristian Luca (cat. 61 kg).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Felicitari!!