G4Media.ro

Trei oligarhi evrei, Mihail Fridman, Petr Aven şi German Khan, suspectaţi de…

sursa foto: timesofisrael.com/ via Agerpres

Trei oligarhi evrei, Mihail Fridman, Petr Aven şi German Khan, suspectaţi de legături cu preşedintele rus Vladimir Putin şi-au dat demisia dintr-o organizaţie filantropică

Trei oligarhi evrei suspectaţi de legături cu preşedintele rus Vladimir Putin şi-au dat demisia dintr-o organizaţie filantropică importantă, pe care au înfiinţat-o, după ce au fost afectaţi de sancţiuni în urma invadării Ucrainei de către Rusia, potrivit unui comunicat al grupului, transmite Agerpres, conform AFP.

Mihail Fridman, Petr Aven şi German Khan vor renunţa la funcţiile deţinute în cadrul Genesis Philanthropy Group (GPG), se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri.

„Pentru a permite grupului să rămână fidel misiunii sale şi să construiască pe bazele pe care le-am creat în ultimii 15 ani, toţi trei au demisionat din consiliu”, se arată în comunicat.

Cei trei oligarhi evrei au fost afectaţi de sancţiunile internaţionale din cauza suspiciunilor cu privire la legăturile cu preşedintele Vladimir Putin.

Mihail Fridman, născut în Ucraina şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, şi Petr Aven, născut în Rusia, au negat „orice legături financiare sau politice” cu preşedintele Putin.

GPG a indicat că misiunea sa este, printre altele,”să consolideze identitatea evreiască printre evreii vorbitori de limbă rusă din întreaga lume şi să promoveze înţelegerea între evreii care trăiesc în Israel şi în diaspora”.

Organizaţia a promis zece milioane de dolari pentru a-i ajuta pe evreii „afectaţi de criza din Ucraina”.

Preşedintele consiliului de administraţie al organizaţiei, Ghenadi Gazin, a indicat vineri că îşi păstrează funcţia şi că demisiile nu vor afecta angajamentele grupului Genesis.

Invazia rusă a scos în evidenţă presupuse legături ale evreilor ruşi bogaţi cu Vladimir Putin, precum Roman Abramovici. Recent, memorialul israelian al Holocaustului, Yad Vashem, şi-a suspendat parteneriatul cu acest oligarh rus, care era unul din cei mai mari donatori ai săi.

De la invadarea Ucrainei pe 24 februarie, Israelul a avut grijă să nu condamne prea puternic ofensiva lansată de Rusia, subliniind legăturile puternice care o unesc atât cu Moscova, cât şi cu Kievul.

Duminică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se adreseze parlamentarilor israelieni prin videoconferinţă.

sursa foto:  timesofisrael.com/ via Agerpres (Mihail Fridman, Petr Aven şi German Khan)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Nu mai aveau bani de spalat prin ong-ul filantropic? Cu doua chestii au contribuit rusii la statul Israel dupa anii ’90: vodka si mafia!