
Trei parcuri din cartierul bucureștean Colentina, lăsate fără locuri de joacă şi terenuri de sport. Protecția Consumatorului susține că toboganele erau stricate
Toate locurile de joacă şi terenurile pentru practicarea sporturilor din trei parcuri situate în Sectorul 2 al Capitalei au fost închise temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) până la remedierea defecțiunilor, potrivit News.ro.
E vorba despre parcurile Plumbuita, Tei şi Motodrom.
Principalele nereguli constatate de comisarii ANPC au fost: utilizarea unor tobogane metalice şi aparate de joacă cu porţiuni deteriorate, cu componente exfoliate sau ruginite, lipsa manşoanelor de protecţie din cauciuc la lanţurile leagănelor. De asemenea, toate băncile din parcuri aveau vopseaua exfoliată, iar în zona de fitness lipseau informările pentru public.
În cele trei parcuri, au fost controlate locurile de joacă, precum şi spaţiile destinate practicării sportului în aer liber (baschet, tenis, fitness).
Foto: ANPC
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu