G4Media.ro

Trei persoane au fost înjunghiate mortal şi patru au fost grav rănite…

Sursa FOTO: PIXABAY

Trei persoane au fost înjunghiate mortal şi patru au fost grav rănite la un festival în oraşul german Solingen. Atacatorul e liber

Cel puţin trei persoane au fost ucise şi patru sunt rănite grav, a declarat poliţia germană, după un atac la un festival din oraşul Solingen, în vestul ţării, vineri seară. Poliţia a spus că se crede că arma ar fi un cuţit, potrivit News.ro. Nimeni nu a fost arestat, iar poliţia a spus că a desfăşurat un „contingent mare”, inclusiv un elicopter, pentru a-l căuta pe agresorul care a fugit de la faţa locului. Poliţia a refuzat să discute despre un posibil motiv sau să speculeze cu privire la identitatea suspectului.

Premierul regional Hendrik Wüst, care a sosit la faţa locului sâmbătă noaptea, a postat pe X un mesaj potrivit căruia „Toată Renania de Nord-Westfalia este alături de oamenii din Solingen, mai ales cu victimele şi familiile lor”xprimând „mulţumiri imense”. numeroşilor salvatori şi poliţiei, care se luptă în aceste minute pentru viaţa oamenilor”.

Atacul a avut loc la un eveniment care marchează cea de-a 650-a aniversare a oraşului şi considerat un festival al diversităţii care a început vineri şi trebuia să dureze până duminică. Au participat aproximativ 10.000 de oameni, mulţi adunându-se în jurul unei scene cu muzică live în piaţa Fronhof din centrul oraşului.

Se crede că cei mai mulţi dintre răniţi au fost atacaţi direct în faţa scenei, a raportat cotidianul Bild, adăugând că bărbatul părea să ţintească gâtul victimelor sale.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că serviciile de urgenţă au primit mai multe apeluri în jurul orei 21.30, martorii raportând că „o persoană necunoscută înarmată cu un cuţit a rănit mai multe persoane la întâmplare”.

„Mulţi martori sunt în stare de şoc şi primesc îngrijiri şi dau declaraţii”, a spus el. „Sperăm să primim informaţii despre atacator, în special despre aspectul lui, astfel încât să putem face căutarea mai ţintită”, a declarat el.

El a spus că informaţiile deţinute până acum sunt „foarte incosistente”.

Ziarul local Solinger Tageblatt a relatat că autorităţile au cerut oamenilor să părăsească centrul oraşului Solingen şi că unul dintre organizatorii festivalului, Philipp Müller, a declarat pe o scenă că echipele de urgenţă luptă pentru viaţa a nouă persoane.

Canalul de ştiri NTV a difuzat un videoclip cu Müller rugând mulţimeasă nu intre în panică şi să aibă grijă să părăsească incinta, deoarece atacatorul era încă în libertate.

Bild a precizat că evenimentul a avut loc în jurul orei locale 21:45 (22:45, ora României) şi că cel puţin trei persoane au murit şi mai multe persoane au fost rănite.

Martorii au declarat că autorul este în libertate, a adăugat ziarul.

Ziarul local Solingen Tageblatt, care de asemenea indică un bilanţ de trei morţi, a relatat pe site-ul său că atacul a avut loc la un festival organizat pentru a sărbători cei 650 de ani de existenţă ai oraşului. Evenimentul avea loc la Fronhof, o piaţă din oraş unde cântau formaţii live.

Solingen, un oraş cu circa 160.000 de locuitori, se află în landul Renania de Nord-Westfalia, cel mai populat din Germania, şi se învecinează cu Ţările de Jos.

O operaţiune a poliţiei în zonă este încă în curs de desfăşurare, iar serviciile de urgenţă sunt la faţa locului încercând să ajute răniţii. Potrivit Solinger Tageblatt, unul dintre organizatorii festivalului, Philipp Müller, a declarat pe o scenă că angajaţii serviciilor de urgenţă se luptă pentru viaţa a nouă persoane.

Festivalul Diversităţii a fost oprit şi oamenii au fost rugaţi să părăsească zona.

Martorii oculari sunt în stare de şoc, mai ales cei care se aflau în imediata vecinătate a evenimentului, scrie Solingen Tageblatt. Lars Breitzke se afla în faţa scenei din piaţa Fronhof când una dintre crime a avut loc, se pare, la doar câţiva metri de el. El a recunoscut din expresia de pe faţa cântăreţei Suzan Köcher, care era pe scenă, că ceva nu era în regulă. „Apoi o persoană a căzut la doar un metru de mine”, a povestit Breitzke. La început, a crezut că era un beţiv. Dar când s-a întors, a văzut alte persoane căzute pe jos şi mai multe bălţi de sânge. El a scăpat nevătămat.

Înjunghierile şi împuşcăturile fatale în Germania sunt relativ rare. În iunie, un poliţist în vârstă de 29 de ani a murit după ce a fost înjunghiat în oraşul german Mannheim în timpul unui atac asupra unei demonstraţii de dreapta. În 2021 a avut loc un atac prin înjunghiere într-un tren, în urma căruia mai multe persoane au fost rănite.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. „The Arab looking attacker…”

  2. Macar stim sigur ca nu e roman, altfel era pe prima pagina in secunda 2.
    Amuzant cum ii terorizeaza tocmai pe cei care ii protejeaza.