Trei persoane, între care un copil de 12 ani, au ajuns în stare gravă la spital după ce mașina le-a fost zdrobită de tren, în Bușteni/ Șoferul nu a oprit la nivel cu calea ferată
Trei persoane, între care un copil de 12 ani, au fost grav rănite, după ce autoturismul în care se aflau au fost zdrobit de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată din staţiunea Buşteni, pe Valea Prahovei, transmite News.ro.
Accidentul a avut loc duminică, în jurul orelor prânzului, la o trecere la nivel cu calea Ferată din cartierul Poiana Ţapului, în staţiunea Buşteni.
Un şofer nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată care străbate staţiunea, iar autoturismul pe care îl conducea a fost lovit în plin de tren.
Echipajele de salvare au găsit la locul accidentului trei victime.
Acestea au fost extrase şi preluate de către ambulanţe. Este vorba despre un bărbat de aproximativ 56 ani, o femeie de aproximativ 76 ani şi un copil de aproximativ 12 ani, toţi având politraumatisme.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank