Trei persoane, printre care şi un cetăţean român, reţinute la Odesa în cadrul unei operaţiuni antidrog/ Gruparea ar fi avut legături cu organizația mafiota Ndrangheta
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a destructurat o grupare care avea legături cu celebra organizaţie mafiotă italiană „Ndrangheta” – transmite Hromadske TV, preluată de Rador.
Potrivit sursei citate, membrii grupării făceau trafic de droguri în UE. În urma unei acţiuni comune desfăşurate de SBU, Serviciul de Frontieră al Ucrainei şi Procuratura Generală de la Kiev, oamenii legii au capturat o cantitate de 60 de kilograme de cocaină în valoare de 10 milioane de dolari.
De asemenea, trei organizatori ai afacerii cu droguri au fost reținuți. Potrivit autorităţilor ucrainene, drogurile se aflau într-un container de banane care a ajuns din Ecuador în portul comercial „Pivdennii” din Odesa.
Interpolul, de asemenea, a precizat că persoanele reţinute la Odesa, cetățeni din Ucraina, România și Albania, sunt implicate în activitățile uneia dintre cele mai mari grupări criminale din lume, „Ndrangheta”.
SBU a comunicat că unul dintre străinii implicaţi în traficul de droguri a fost reținut în apropierea portului, în timp ce alți doi membri ai grupării au fost arestaţi pe teritoriul uneia dintre piețele industriale din regiunea Odesa. Aceştia se pregăteau să întâmpine o încărcătură ilegală pentru a o trimite ulterior în Uniunea Europeană.
Oamenii legii din Ucraina precizează că sunt în căutarea mai multor persoane implicate în afacerea cu droguri.
Sursa: Hromadske / Rador
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank