G4Media.ro

Trei presupuşi membri ai grupării Stat Islamic au fost arestaţi în Iran

sursa foto: Captură video

Trei presupuşi membri ai grupării Stat Islamic au fost arestaţi în Iran

Poliţia iraniană a arestat trei presupuşi membri ai grupării Stat Islamic (EI) şi opt „complici” ai acestora în apropiere de capitala Teheran, a anunţat presa oficială, conform News.ro.

„Poliţia din provincia Alborz a arestat trei membri ai Statului Islamic care intenţionau să comită un atac sinucigaş la sfârşitul Ramadanului”, a relatat agenţia de presă Irna.

Irna nu a precizat naţionalitatea celor arestaţi şi nici data arestării lor, dar a subliniat că unul dintre ei este „Mohammad Zaker, un membru important al acestei grupări teroriste”.

De asemenea, poliţia a arestat „opt complici ai teroriştilor”, a adăugat Irna, fără alte detalii.

În noaptea de miercuri spre joi, zece membri ai forţelor de securitate iraniene şi 18 atacatori au fost ucişi în două atentate comise de o altă grupare jihadistă, activă în sud-estul Iranului.

În ianuarie, SI a revendicat două atentate cu bombă în Kerman (sud) care au ucis peste 90 de persoane la o ceremonie de comemorare. A fost cel mai sângeros atac din ţară din 1978 încoace.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...