Trei proxeneți care racolau minore prin metoda loverboy, reținuți de DIICOT
Trei proxeneţi care foloseau metoda ”loverboy” pentru a racola fete în vederea practicării prostituţiei, printre care şi minore, au fost reţinuţi de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism, transmite Agerpres.
Ce înseamnă metoda de recrutare ”loverboy”? Persoane rău intenționate stabilesc o relație afectivă cu viitoarele victime, seducându-le, cu scopul de a le exploata sexual.
„Începând cu vara anului 2019, două persoane vătămate (dintre care una minoră la momentul comiterii faptelor) au fost recrutate prin inducere în eroare (folosind metoda loverboy), adăpostite şi transportate pe raza judeţelor Ilfov, Sibiu şi a municipiului Bucureşti, în scopul exploatării sexuale, prin obligare la practicarea prostituţiei. În acest sens, persoanelor vătămate le-au fost create conturi pe site-urile de specialitate în vederea atragerii potenţialilor clienţi, sumele de bani obţinute de acestea fiind însuşite de inculpaţi. De asemenea, cu privire la doi dintre inculpaţi s-a reţinut că au înlesnit practicarea prostituţiei de către o a treia persoană vătămată, minoră la momentul comiterii faptelor, obţinând sume de bani în urma acestei activităţi”, a transmis miercuri DIICOT, într-un comunicat de presă.
Cei trei proxeneţi vor fi duşi miercuri la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii