G4Media.ro

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie /…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie / Consulatul General al României la Paris monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie, transmite News.ro.

”În contextul protestelor masive din Noua Caledonie, Ministerul Afacerilor Externe (MAE)precizează că are în atenţie situaţia unui număr de trei cetăţeni români, care s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în teritoriul francez de peste mări.Reprezentanţii Consulatului General al României la Paris, din a căror circumscripţie consulară face parte Noua Caledonie, au preluat gestionarea situaţiei şi menţin în permanenţă legătura cu cei trei cetăţeni români, fiind pregătiţi să acorde asistenţă şi protecţie consulară, conform competenţelor. De asemenea, oficiul consular cooperează cu partenerii internaţionalipentru coordonare şi acordarea de sprijin cetăţenilor români, în funcţie de evoluţiile înregistrate pe plan local”, a transmis, vineri seară, Ministerul de Externe.

MAE precizează că oficiul consular a solicitat şi sprijinul autorităţilor franceze competente, respectiv Ministerul Afacerilor Externe – Celula de Criză şi Ministerul de Interne şi pentru Teritoriile de peste Mări,acesta din urmă având în coordonare şi administrare teritoriile de peste mări. De asemenea, Birourile Ataşatului de Afaceri Interne şi al Ataşatului Apărării din cadrul Ambasadei României la Parissprijină demersurile consulare.

MAE a emis o atenţionare de călătorie în contextul decretării, de către preşedintele Republicii Franceze, a stării de urgenţăîn teritoriul francez de peste mări, pentru a face faţă încălcărilor grave ale ordinii publice care au loc în prezent în acest spaţiu.

MAE menţionează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 şi +33147052755,apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al consulatului: +33680713729.

Miercuri, Guvernul francez a instaurat starea de urgenţă în Noua Caledonie.

Parisul a interzis reţeaua de socializareTikTok în acest teritoriu, folosită amplu de către participanţi la revoltă.

Doi jandarmi au fost ucişi şi zeci de reprezentanţi ai forţelor de ordine au fost răniţi până acum. De asemenea, sute de persoane au fost arestate.

Revoltele au izbucnit din cauza unui nou proiect de lege, adoptat marţi de legislatorii de la Paris, care le va permite rezidenţilor francezi care locuiesc în Noua Caledonie de 10 ani să voteze în alegerile provinciale – o măsură de care unii lideri locali se tem că va dilua votul indigenilor kanak.

Starea de urgenţă va dura 12 zile, iar autorităţile au interzis, de asemenea, aplicaţia video TikTok.

Reforma electorală este cel mai recent punct fierbinte într-o luptă de zeci de ani privind rolul Franţei în această insulă bogată în minerale, care se află în sud-vestul Pacificului, la aproximativ 1.500 km est de Australia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...