G4Media.ro

Trei săptămâni de distracție. Ce merită văzut în perioada 3 – 21…

sursa foto: Pixabay

Trei săptămâni de distracție. Ce merită văzut în perioada 3 – 21 iulie: Ultimul concert Slayer din carieră, în România. Neversea 2019, Electric Castle. Lista festivalurilor de film, muzică și de teatru

Românii aflați în vacanță de vară pot participa, în perioada 3-21 iulie, la o selecție variată de concerte, festivaluri, expoziții și evenimente culturale. Printre acestea se numără și festivalul Neversea, care va avea loc în acest weekend, Electric Castle și festivalul Metalhead Meeting, unde trupa Slayer își va încheia cariera muzicală. Pe lângă evenimentele mari, în această perioadă vor avea loc și evenimente destinate unui public de nișă și pasionaților de modă, acrobații și muzică alternativă.

Astfel, în prima sătpămână a lunii iulie, va avea loc ediția 2019 a festivalului de muzică electronică, Neversea 2019 (mai multe detalii)  și o serie de evenimente muzicale mai mici, cum este festivalul de jazz din Timișoara – Jazz TM. Conform site-ul evenimentului, Jazz TM se va desfășura în perioada 5-7 iulie, pe întreaga durata a celor 3 zile. Evenimentul va avea loc în Piața Victoriei și în împrejumirile Operei Naționale Române, din Timișoara, iar intrarea este liberă.

În aceeași perioadă, va avea loc și Custom Reșita 2019, un eveniment de rock și muzică alternativă, la care vor participa trupe precum: Altenosfera, Rockabella și byron (click pe link pentru melodii ale trupelor prezentate), conform paginii de Facebook a evenimentului. Pentru cei ce doresc să participe la un festival cu un program artistic mai diversificat, Cartfest își deschide și anul acesta porțile, în perioada 7-14 iunie. Programul evenimentului cuprinde o serie variată de evenimente: concerte live, proiecții de film în aer liber, lănsări de carte, teatru, acrobații, recitaluri și multe altele. Întregul program poate fi consultat pe site-ul evenimentului, iar unele numere din program sunt cu intrare liberă.

La Sibiu, în perioada 9-14 iulie, va avea loc Festivalul Intenațional „Carol Filtsch”, în cadrul căruia se vor interpreta cele 25 de opere muzicale ale tragicului compozitor romantic, de origine săsească, conform romaniaturistica.ro.

Pe 10 iulie, trupa Slayer va susține ultimul concert din carieră în România. Evenimentul va avea loc la Arenele Romane, iar prețul biletelor variază între 190 și 340 de lei, conform portalului oficial.

Tot la Sibiu va avea loc gala Sibiu Fashions Days 2019 (12-13 iulie), conform site-ului vinsieu.ro. În cadrul evenimentului, 14 designeri români își vor prezenta creațiile de modă, iar în ultima seară va avea loc un concert DJ Project & Giulia.

Pentru pasionații festivalurilor cu un puternic accent tribal, Waha Festival se va desfășura în intervalul calendaristic 11-15 iulie, în timp ce doritorii unui festival ca un foc de tabără sunt așteptați la MOX – Music Outdoor Experience, în perioada 11-14 iulie, conform site-urilor celor două evenimente (aici și aici). Prețul biletelor la Waha Festival variază între 45 și 565 de lei, în timp ce prețul biletului pentru festivalul MOX este 180 de lei (redus, pe o perioadă limitată, de la 220 lei), conform acelorași site-uri.

În perioada 15-21 iulie, vor avea loc festivaluri muzicale, precum Electric Castle (17-21 iulie), Open Air Blues Brezoi – Vâlcea (18-22 iulie) și Festivalul Celtic Transilvania (19-21 iulie) din Băile Figa, din județul Bistrița-Năsăud.

Biletele la Electric Castle vor costa între 249 – 1019 lei, în timp ce accesul la festivalul de blues îi va costa pe doritori între 30 – 250 de lei. Accesul la Celtic Transilvania este gratuit, conform site-urilor evenimentelor și de bilete (aici, aici și aici).

Nu în ultimul rând, pasionații de film vor putea participa la Ceau, Cinema! și la Festivalul de Film și Istorii Râșnov. Cel dintâi eveneniment este unul dedicat cinematografiei europene, conform site-ului oficial, iar prețul biletelor începe de la 10 lei și urcă până la 100 de lei.

În 21 iulie, trupa americană Bon Jovi va concerta în Piața Constituției din București, în cadrul turneului „This House Is Not For Sale”. Biletele au preţuri cuprinse între 161 şi 600 de lei. Pachetele VIP puse în vânzare costă între 1.114 şi 2.445 de lei. Acesta va fi al doilea concert pe care grupul rock îl va susţine la Bucureşti. Bon Jovi a mai cântat în Piaţa Constituţiei în luna iulie a anului 2011.

Sursa foto: Pixabay.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. SHINE festival nu are loc anul acesta, iar asta se știe de mult, de prin aprilie. Vor fi niște concerte separate, ale celor care ar fi trebuit să participe – alții decât cei pe care i-ați menționat. De unde vă luați informațiile?

  2. 6 luni de distractie, cu ce-a facut azi CCR!

  3. S-a dat startul si la „distractia” maghiaro-romana!