G4Media.ro

Trei tineri, arestaţi în Franţa cu privire la un plan al unei…

Sursa foto: Twitter/ Préfecture de Police

Trei tineri, arestaţi în Franţa cu privire la un plan al unei acţiuni jihadiste violente cu bombe artizanale

Trei bărbaţi tineri, inclusiv un student la chimie şi ”un fiu de imam”, au fost arestaţi la Nîmes (sud) şi la Nantes (vest) şi inculpaţi în weekend, la Paris, suspectaţi de planificarea unei acţiuni violente de inspiraţie jihadistă cu ”bombe artizanale”, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro.

Cei trei sunt în vârstă de 19 până la 20 de ani. Unul este student la informatică şi ”fiul unui imam capelan care lucrează la închisoare”, au declarat duminică AFP surse apropiate. Altul studiază chimia.

Ei sunt suspectaţi de faptul că au comandat material ”pentru a fabrica bombe artizanale”, au declarat AFP aceste surse apropiate dosarului şi o sursă apropiată anchetei.

”Ei discutau pe reţele de socializare”, potrivit sursei apropiate anchetei, dar s-au şi întâlnit, potrivit uneia dintre sursele  apropiate dosarului, iar cel puţin doi dintre ei au încercat să confecţioneze bombe artizanale într-o cameră de studenţi.

BĂTĂLIA DE LA POTIERS

Primăria Poitiers se afla între ţintele vizate de către suspecţi, radicalizaţi de teze jihadiste, au declarat sursele apropiate dosarului.

Tinerii au vrut să atace această primărie din cauza simbolicii Bătăliei de la Poitiers, în 732, în care Charles Martel a învins trupe arabo-berbere.

Sediul Direcţiei Generale a Securităţii Interne (DGSI) a fost de asemenea avocat, potrivit acestor ţinte.

”Ţintele nu sunt consolidate” în acest stadiu al anchetei, a declarat sursa apropiată anchetei.

”Am deplină încredere în poliţie şi justiţie să-i identifice, aresteze şi condamne pe autorii tentativelor de acţiune teroristă de acest fel”, a reacţionat primarul ecologist de la Poitiers, Léonore Moncond’huy.

„Poitiers este de mult timp şi trebuie să rămână un model de coexistenţă paşnică şi de dialog între culturi, între spiritualităţi, în respectarea diferenţelor fiecăruia şi în refuzul violenţei”, a declarat AFP primarul.

O sursă apropiată primăriei a dat asigurări AFP că oraţul nu a primit nicio ”ameninţare directă”.

După plasarea în arest prevenitv la DGSI, cei trei au fost interogaţi de către un magistrat instructor şi au fost plasaţi apoi, sâmbătă, în detenţie provizorie.

Doi dintre ei au fost inculpaţi cu privire la fabricarea neautorizată a unui dispozitiv exploziv şi deţinere şi transport de substanţe sau produse incendiare sau explozive, a confirmat duminică Parchetul Naţional Antiterorist (PNAT).

La fel ca al treilea inculpat, ei au fost inculpaţi de asociere de răufăcători teroristă criminală.

Avocaţii apărării Seydi Ba, Sipan Ohanians şi Ambroise Vienet-Legué nu au dorit să comenteze.

Marţi şi miercuri, cei trei au fost plasaţi în arest prevenitv după ce au fost reţinuţi la Nîmes şi la Nantes, potrivit surse apropiate anchetei.

Ei au fost arestaţi în cadrul unei anchete preliminare deschisă la 20 noiembrie, a confirmat PNAT. Investigaţiile au fost încredinţate magistraţilor de instrucţie.

PROCEDURI ÎN CREŞTERE

Ultimele reţineri cu privire la un plan de acţiune violentă în Franţa, cu un ecou în presă, datează de la începutul lui noiembrie.

Un minor francez de origine cecenă, născut în 2008, a fost inculpat şi încarcerat cu privire la un plan de atentat terorist în Franţa de inspiraţie jihadistă.

La jumătatea lui octombrie, un afgan în vârstă de 22 de ani, adept al ideologiei grupării Statul Islamic (SI) potrivit PNAT, a fost inculpat şi apoi încarcerat, suspectat de ”urzirea” unui ”plan al unei acţiuni violente” pe un stadion de fotbal sau într-un centru comercial.

În perioada Jocurilor Olimpice (JO) şi Paralimpice de la Paris, au fost dejucate trei atentate, potrivit autorităţilor.

Doi bărbaţi tineri, în vârstă de 18 ani, originari din Gironde, au fost inculpaţi la 27 iulie, suspectaţi de crearea unui grup pe reţele de socializare ”menit să recruteze” persoane ”motivate să comită o acţiune violentă” în timpul JO. Alt plan viza localuri – baruri – din jurul Stadionului Geoffroy-Guichard la Saint-Etienne.

”Ameninţarea jihadistă reprezintă 80% dintre procedurile” PNAT, anunţa la mijlocul lui septembrie procurorul Olivier Christen. ”În primul semestru din 2024, au avut loc de aproape trei ori mai multe proceduri” de acest tip decât în aceeaşi perioadă a lui 2023, anunţa el.

Justiţia antiteroristă notează o ”întinerire” a inculpaţilor în aceste dosare care au la bază suspiciuni de planuri de acţiune violentă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...