
Trei tineri, arestați pentru că ar fi furat seiful unei asociații de pensionari
Trei tineri cu vârste cuprinse între 25 şi 32 de ani, din Petroşani, au fost arestaţi preventiv, fiind bănuiţi că ar fi furat un seif cu peste 168.000 de lei care se afla în sediul unei asociaţii a pensionarilor din localitate, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, citat de Agerpres.
Poliţiştii susțin că tinerii, împreună cu un complice, au forţat uşa de acces în casieria asociaţiei, în noaptea de 7 spre 8 iulie. Cei patru au luat un seif cu bani, l-au încărcat în portbagajul unei maşini şi au părăsit locul faptei.
În urma cercetărilor, magistraţii Judecătoriei Petroşani au emis pe numele suspecţilor mandate de arestare preventivă pe 30 de zile pentru furt calificat, al patrulea tânăr fiind deja în arestul Poliţiei.
„Până în momentul de faţă a fost recuperat aproximativ 10% din prejudiciul cauzat, suma respectivă fiind ridicată de la locuinţa bărbatului aflat în stare de arest preventiv”, a precizat IPJ Hunedoara.
Totodată, ca urmare a deficienţelor constatate, poliţiştii l-au sancţionat contravenţional pe reprezentantul asociaţiei de pensionari din Petroşani, de la sediul căreia a fost sustras seiful, cu amendă de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor minimale de securitate prevăzute de lege pentru tipul de activitate pe care o desfăşura.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii